Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  O lună în Thailanda

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

O lună în Thailanda - 84 de minute pe ecran


noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În primul rând, filmul lui Paul Negoescu nu reprezintă un cinema observaţional doar pentru că personajul este urmărit într-o secvenţă, în timp ce fuge prin hipermarket-ul Cora, de o cameră hand-held şi nici pentru că autorul nu pare a fi preocupat de compoziţia cadrelor. Paul Negoescu declara că a "încercat o astfel de abordare...", probabil pentru a rămâne la o anumită distanţă faţă de personajele sale şi a prezenta acţiunea cât mai smoothly cu putinţă, dar în niciun caz că practică acest gen de cinema. De altfel, structura compoziţională a filmului, atât cea de scenariu, cât şi cea vizuală, nu prea îşi dă silinţa să observe, ci mai degrabă prezintă. Per total, filmul se pretează mai bine la ambiţiile unui crowd-pleaser, modelat după anumite convenţii - un ţel foarte plauzibil.

În al doilea rând, faptul că este filmul de debut al tânărului regizor, nu ar trebui să schimbe cu nimic abordarea critică, având în vedere faptul că Paul Negoescu este un foarte bun autor de scurtmetraje precum Derby, Orizont sau Examen. Poate constitui un indiciu al talentului regizoral, dar nu o motivaţie pentru lipsurile filmului.

Acestea fiind spuse, O lună în Thailanda este un film-metis. Povestea are ceva pur românesc, o realitate imediată (grupul de tineri bucureşteni care colindă cluburile, tradiţionalul Revelion cu petarde în stradă şi abundenţa culinară de pe masa părinţilor iubitei, sunt câteva elemente specifice) destul de bine reprezentată - apropo de stilul observaţional, dar cununată cu pretenţiile scenaristice de comedie romantică holywoodiană. Şi de ce nu...? Doar că marele chix al acestor tendinţe este că al nostru Andrei Mateiu nu e tocmai un sweet-heart american, care să ţină ochii doamnelor lipiţi de ecran şi care să se bucure de o carieră în domeniu (cum sunt Hugh Grant, Matthew McConaughey, Ben Affleck, apartenenţi ai unei anumite tipologii de actori), iar tot ce rămâne în afara dialogurilor (multe şi denotative, de altfel) nu e destul de bine construit ca să fascineze spectatorul, rezultând doar câteva forme fără fond: iubita obsedată de control, părinţii iubitei, cicălitori, prietenul cel mai bun, miştocar, fosta iubită sexy, dar rănită, iscoditoarea din club şi gaşca de prieteni petrecăreţi care nu te lasă să fii deprimat. Nu spun că aceste tipologii nu ar exista şi în cultura autohtonă şi nu ar fi verosimile (vezi serialele televizate, producţiile MediaPro), doar că modul în care sunt redate cinematografic trimite invariabil la o industrie care ştie să le exploateze mai bine. Relevante în acest sens sunt momentele de tensiune de cuplu - când Radu se desparte de Adina sau încearcă să o recâştige pe Nadia - care par traduceri inexacte din engleză a replicilor clişeice de genul "Suntem făcuţi unul pentru celălalt, o să vezi..." / "Tu nu ştii cât de mult am suferit eu...". Filmul nu reuşeşte, şi nici nu pare să încerce, să redea dimensiunile psihologice ale personajelor, tumultul interior ori adevărate manifestări afective, rămânând doar o imagine superficială a ceea ce personajele cred sau simt, de fapt. Reacţia emoţională a publicului va fi proporţională.

Trecând peste firul narativ destul de simplist - un bărbat se desparte de iubita sa în noaptea de Revelion, are o revelaţie şi încearcă să o găsească pe fosta iubită, pentru a se împăca cu ea - scenariul încearcă o serie de subtilităţi, cu o semnificaţie destul de greu perceptibilă, trecând în unele cazuri drept gratuităţi: fata leşinată în baie din cauza unei crize de epilepsie, cuplul care face sex la geam, femeia care iese din taxi şi este urmărită violent de un bărbat, discuţia băieţilor despre Kubrick, aventura fetei din Spania. Nu sunt elemente inutile, chiar dacă nu influenţează în mod direct acţiunea, ele creionează întrucâtva universul diegetic al filmului, dar, majoritatea creează false aşteptări ale publicului - un soi de minge aruncată în aer, care refuză să mai cadă - pentru că nu determină nimic conform unei relaţii de cauzalitate şi par puse acolo doar de dragul de a asezona. Alte clins d'oeil ale filmului (deşi evidente) sunt anagramarea numelor iubitelor - Nadia şi Adina, o încercare de banalizare a personajelor şi de a arăta că, în esenţă, sunt unul şi acelaşi pion pe tabla destinului protagonistului, plus circularitatea filmului dată de secvenţele monotone de sex plasate la început şi la final, cu aceeaşi explicaţie aproximativă.

Luna în Thailanda este, de fapt, propunerea pe care protagonistul o face femeilor din viaţa lui pentru a le proba dezinhibarea şi spiritul de aventură, calităţi pe care Radu pare să le caute la o femeie, dar de care el însuşi nu dă dovadă pe parcursul filmului. Adina este cea care admite provocarea, dar nu are CV-ul afectiv potrivit pentru ca protagonistul să-şi ducă la bun sfârşit planul. Marea dezamăgire vine, însă, din partea Nadiei, aparent mai potrivită pentru acest gen de experienţă, dar care o refuză în favoarea unei alte destinaţii turistice, plasate într-o zonă de confort şi proximitate. Singura femeie pe care scenariul nu o discreditează este Emilia, o fată din gaşca de prieteni care îşi povesteşte aventurile turistice curajoase şi care pare să-i trezească interesul lui Radu, dar care nu joacă niciun rol în maturizarea lui spirituală. Plot-ul capătă, astfel, o uşoară tentă misogină. Personajul principal este cel care alege şi respinge, într-un soi de filosofie mercantilă a vieţii amoroase, figurile feminine fiind prost conturate (Adina prin tuşe groase de dependenţă şi posesivitate, iar Nadia prin pasivitate - argumentele ei sunt reduse de un simplu gest al bărbatului, lăsându-se atrasă din nou de acesta, ca şi cum l-ar fi aşteptat mereu). Personajele feminine nu au şansa să se afirme bidimensional, ci par a fi, într-adevăr, simpli sateliţi ai protagonistului. Radu, în schimb, are parte de întorsături de situaţii, de hotărâri şi răzgândiri, chiar dacă urmăreşte un scop simplu şi, în esenţă egoist, îndeplinindu-l fără prea mari eforturi. De acea călătoria prin cele patru cluburi de noapte rămâne doar o condiţie suficientă, dar nu necesară pentru ca firul narativ să capete finalitate, apariţia Nadiei în ultimul local fiind prilejuită doar de soartă. Poate că acesta este întocmai sensul şi mesajul pe care îl urmăreşte filmul, dar a crea un univers diegetic tern doar pentru a pune în valoare un personaj central nu susţine teza filmică la nivelul percepţiei tuturor spectatorilor.

Umorul filmului vine, mai ales, din intervenţiile glumeţe şi ironice ale lui Alex, prietenul cel mai bun al lui Radu, o voce calmantă şi moralizatoare pentru orgoliul rănit al celui de-al doilea. Sunt, de fapt, singurele momente în care oralitatea capătă verosimilitate. Tocmai de aceea, poate, cea mai bună secvenţă a filmului este cea în care Radu o găseşte pe Nadia la bar, dar conversaţia lor este acoperită de zgomotul energic al muzicii de club. Vizual, filmul nu are niciun fel de problemă, imaginea, de o calitate bună, se bucură de semnătura lui Andrei Butică, cu ceva experienţă în domeniu, care, renunţând la canoanele noului val românesc, oferă filmului o atmosferă vie a sărbătorilor de iarnă tipic bucureştene.

Concluzionând, filmul este o apariţie de apreciat pe piaţa românească - o poveste light, fără prea mari complicaţii subliminale, cu actori tineri, care îşi duc rolurile cu bine până la capăt, care nu va plictisi publicul şi, poate, chiar va trezi empatie sau identificare. Însă, problema care pluteşte asupra filmului este că pare a fi mai lesne descris prin lipsuri, decât prin elemente constitutive sau de surplus, tocmai din cauza aşteptărilor mari pe care şi le auto-impune. Nu mă credeţi pe cuvânt. Mergeţi la cinema. Dacă nu în Bucureşti, atunci în ţară, filmul e în turneu.




 Toate articolele despre O lună în Thailanda


1 comentariu

  • Perfect...
    victor, 04.11.2013, 02:55

    .. de acord cu cele scrise de tine.

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Sabina Balan


Alte articole

 Un film despre fuga de noi înşine - O lună în Thailanda, Cezar Gheorghe
 Debutul anului 2012 în cinematografia românească - O lună în Thailanda, Iosif Prodan
 La Dolce Vita bucureşteană, cu yuppies şi fata morgana - O lună în Thailanda, Mihai Fulger
 O lună în Thailanda în competiţia Festivalului Premiers Plans, 2013, Comunicat de presă
 O lună în Thailanda - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 6, Comunicat de presă
 Toate articolele despre O lună în Thailanda


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer