Ce ni se propune?
Acţiunea din O lună în Thailanda se desfăşoară pe parcursul a 24 de ore. Mai exact, în ultima zi a anului şi în noaptea de revelion. Filmul se deschide cu un cadru panoramic al Bucureştiului, în care se pot desluşi sediul Băncii Naţionale, precum şi alte clădiri cunoscute din centru. Însă acest cadru nu e ceea ce am numi establishing shot. Pentru cei care vor merge să vadă filmul, cadrul îşi va dezvălui sensul. Adevăratul cadru de început, cel care ne deschide într-adevăr drumul spre lumea filmului, este cel care îi înfăţişează pe Adina (Ioana Anastasia Anton) şi Radu (Andrei Mateiu) făcînd dragoste. Scena este filmată într-un mod care face evident faptul că plictiseala şi-a făcut loc în relaţia lor, mai ales după ce cei doi se luptă să facă patul, o canapea extensibilă buclucaşă care presupune o muncă semnificativă pentru a fi strînsă. Este ziua în care aceştia împlinesc nouă luni de relaţie. Însă acest lucru este conştientizat doar de Adina, care îi face un cadou lui Radu. Aţi ghicit. Doar ea este îndrăgostită head over heels. Din primele 20 de minute ale filmului îţi dai seama că sentimentele lui Radu nu sînt reciproce şi nu se apropie de aceeaşi intensitate. De altfel, acestuia i se pare că o zăreşte pe Nadia, fosta iubită, într-un supermarket.
Continuarea este previzibilă. Radu se desparte de Adina, considerînd că relaţia lor a căzut pradă rutinei, că nu mai trăiesc la aceeaşi intensitate ca la început - o serie de reproşuri care l-ar putea foarte bine privi chiar pe el însuşi. Dacă am simplifica dinamica filmului foarte mult, s-ar putea spune că personajul interpretat de Andrei Mateiu este the bad guy. El se desparte de prietena lui chiar în noaptea de revelion şi pleacă apoi în căutarea vechii iubite, Nadia (Sînziana Nicola), considerînd că aceasta fusese adevărata lui dragoste. Însă nu cred că genul de film pe care îl propune Paul Negoescu poate fi împărţit în personaje bune şi rele. Nu voi povesti mai mult din acţiunea filmului deoarece acesta încă rulează în cinematografe.
O lună în Thailanda a putut fi văzut şi la a treia ediţie a serilor KINObservator. Spectatorii au avut ocazia de a le pune întrebări realizatorilor prezenţi la proiecţie. Am fost provocat de observaţia făcută de unul dintre spectatori: "Subiectul filmului este cam uşurel". Filmul lui Paul Negoescu nu poate fi redus la subiectul său, la personajele sale sau chiar la evenimentele care se petrec în cele mai puţin de 24 de ore în care se desfăşoară acţiunea filmului. De asemenea, cred că e o greşeală să compari subiectul filmului cu experienţele-limită înfăţişate în filme precum Moartea domnului Lăzărescu, Aurora, 4,3,2 sau După dealuri. Însă cred că o despărţire este un eveniment major în viaţa oricăruia dintre noi şi că nu trebuie să expediem un film care porneşte de la un asemenea episod ca fiind un film "uşurel". Apoi, cred că modul în care personajul principal, Radu, acţionează şi ia decizii pe parcursul filmului este simptomatic pentru o parte semnficativă a generaţiei care are acum sub 30 de ani (şi din care se întîmplă să fac parte).
Consumerismul în dragoste
Filmul lui Paul Negoescu este un film despre modul în care mulţi dintre cei de vîrsta mea iau decizii. Nu este vorba despre decizii minore, ci despre decizii importante care privesc viaţa personală şi viaţa interioară. Însă trăsătura cea mai importantă subliniată de Paul Negoescu este mai degrabă sărăcia vieţii interioare sau fuga de noi înşine, cea care ne împiedică să avem o experienţă autentică chiar şi cînd este vorba despre dragoste. Personajul lui Andrei Mateiu aplică aceeaşi logică a consumului (sugerată de episodul care are loc în supermarket) şi în viaţa personală. Este total nesigur pe alegerile sale, ezită de mai multe ori şi totuşi ia decizii întemeiate pe justificări lipsite de substanţă. Radu este eternul încîntat de "minunata" lume nouă care i se propune. Tratează chiar şi relaţiile de dragoste ca pe un produs nou şi inevitabil mai "bun".
Filmul este foarte abil în construirea unui întreg set de indicatori vizuali meniţi să arate circularitatea şi absurditatea lumii în care trăieşte personajul. Nu pot să nu amintesc calitatea dialogului şi a întregului scenariu scris de regizor împreună cu Vlad Trandafir. Pline de umor şi capabile să realizeze o ironie fină la adresa felului în care o parte dintre tinerii de azi aleg să îşi trăiască viaţa, replicile din O lună în Thailanda dau un ritm alert filmului şi fac posibil un sentiment încercat mai rar la filmele româneşti contemporane - plăcerea spectatorului. Însă nu trebuie să ne înşelăm. Nu vorbim despre un film comercial. Privim un film de autor, numai că este vorba de o cu totul altă vîrstă a filmului. Gramatica cinematografică aleasă de Paul Negoescu este cea a filmului observaţional. Este vorba de acel mod de a înfăţişa viaţa ca şi cum camera de filmat nu ar fi prezentă. Nu vom întîlni procedee formale mainstream precum filmarea unui conflict prin alternarea unui set de planuri şi contraplanuri sau montajul analitic. Cadrul-secvenţă este procedeul formal preferat. Continuitatea temporală este respectată, însă cadrele-secvenţă sînt din cînd în cînd fragmentate de tăieturi de montaj menite să sugereze elipse de timp şi să dea un ritm mai dinamic peliculei, sugerînd poate că personajele au zăbovit mai mult înaintea unor acţiuni.
Fiind realizat de o echipă cu o medie de vîrstă sub 30 de ani, O lună în Thailanda este un debut important care anunţă o generaţie de realizatori şi actori ce promit un cu totul alt mod de a gîndi filmul.