Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  O lună în Thailanda

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

9 Parties - O lună în Thailanda


noiembrie 2012
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Radu trece dintr-un club într-altul, alături de prietenii săi. Bărbaţii au în jur de treizeci de ani, unii sînt în relaţii stabile. Radu caută o iubită de care s-a despărţit în urmă cu un an. A realizat că aceasta trebuie să fi fost marea lui dragoste. O lună în Thailanda e un film care prezintă viaţa post Liceeni-lor, unii care îşi definesc rolul şi statutul social, prinşi undeva între muncă şi dorinţa de a recupera prin distracţii timpul dedicat carierei - o problemă care duce la consum social (cluburi, chefuri) - şi, eventual, de a recupera acest timp alături de cineva deosebit. Radu simte că pierde timp într-o poveste lipsită de importanţă şi vrea să se aşeze acolo unde crede că va fi împlinit.
 
O lună în Thailanda e un film care vrea să aibă şi ramuri de conţinut însemnate (observaţia, anumite dezbateri dintre prieteni, viziunea asupra rătăcirii la maturitate) şi, în acelaşi timp, să fie şi reţinut ca dezvoltarea artistică, încît să nu piardă din vedere comoditatea spectatorilor care nu au pretenţii deosebite de la cinematograf. Eu cred că acest compromis este inutil la noi, fiindcă acest gen de film (made in Romania) nu prea e căutat de către spectatorii care urmăresc cinematograful pentru distracţie (sutele de mii de spectatori care au văzut Avatar sau Skyfall, să spunem), nu pentru problematizare. Atunci cînd pot fi rostite, anumite afirmaţii cinematografice serioase nu merită sacrificate pentru himera de a cîştiga un public cît mai numeros, într-un caz în care numeros înseamnă cel mult şaizeci sau şaptezeci de mii de spectatori (cît e numărul aproximativ al intrărilor la Despre oameni şi melci).

Deschiderea şi închiderea filmului (două secvenţe similare, care consfinţesc circularitatea proiectului) sînt elocvente pentru căutarea unei linii de mijloc. În debutul filmului vedem răsăritul deasupra Bucureştiului, de pe o clădire înaltă. E o panoramă superbă, cu o lungime numai bună încît să introducă privitorul într-o stare meditativ-observaţională. O tăietură de montaj şi sărim în dormitorul lui Radu, care face amor cu prietena sa, Adina. Foarte cuminte, sub pătură, convenţional. Filmul se închide cu aceleaşi secvenţe, aşezate în ordine inversă. Radu face dragoste la fel de convenţional, de data aceasta cu Nadia, după care vedem cum răsare soarele deasupra oraşului.

Tocmai din acest tip de cuminţenie căutată (convenţionalul) se nasc neajunsurile filmului. Monotonia actului sexual final te face să te întrebi ce l-a îndemnat pe Radu să se despartă în noaptea de revelion de Adina. Pare că ar fi vorba de o pasiune însemnată pentru Nadia, de ceva ce ajunge să fie mistuitor, însă ceea ce vedem între cei doi nu bate deloc într-acolo. Şi, cumva, în toate clipele acestea (şi dialogul Nadiei cu Radu, cîteva minute mai devreme, pare construit după această idee), simţi că autorul nu a vrut să deranjeze prea tare. Pe de altă parte, ca să nu fie acuzat de sfială exagerată, trînteşte în altă parte ditamai gluma de natură sexuală (prietenii, strînşi pe acoperişul unui club, văd într-un apartament vecin un fragment de sex aprins).

Prezenţa tiparelor artificializează multe secvenţe. Despărţirea lui Radu de Adina, de exemplu, e construită simplist: mai întîi e negarea realităţii, apoi, în clipa următoare, realitatea e acceptată şi, imediat, auzim vorbe disperate de respingere a celuilalt. Energia secvenţei dispare treptat, tocmai fiindcă acest tipar e respectat ca la carte şi fiindcă replicile vin după cum le aştepţi. Însăşi existenţa secvenţei sub această formă e pusă sub semnul întrebării - ca surpriză, ca rezolvare - de faptul că, totuşi, cînd împarţi casa şi patul cu o persoană, semnele distanţării se ivesc şi sînt simţite mai din vreme. Ceea ce relevă un alt neajuns al filmului: faptul că personajele sînt construite schematic, în relaţie cu ideile pe care filmul urmăreşte să le susţină în raport cu realitatea. Un aspect întărit şi de faptul că întîmplările de pe ecran au loc în douăzeci şi patru de ore.

De la o petrecere la alta apar mai toate semnele care ar putea rezuma ani întregi de căutări amoroase sau de situaţii şi discuţii purtate între prieteni şi cunoştinţe. Masa în familia iubitei, partida de amor, cumpărăturile de sărbători, nesiguranţa, plictiseala, gîndurile, despărţirea, vorbele grele (de la despărţire), trecerea de la un chef la altul, discuţii serioase şi neserioase, apariţia tipei care aştepta de mult să fii singur (care, la rîndul ei, nu are timp de pierdut aşa că trece rapid la fapte), apariţia tipei deosebite într-o clipă inoportună, trecerea la altă relaţie. Prea sînt toate pe ecran, prea sînt comme il faut şi e foarte dificil să armonizezi un întreg atît de complex, să-l credibilizezi într-un timp diegetic atît de scurt şi, ca autor, nici să nu deranjezi pe nimeni cu vreo replică tăioasă.

Totuşi, în toată această abundenţă de referinţe la ceea ce înseamnă adolescenţă tîrzie sînt şi semne bune: de exemplu, personajul principal e plasat de autor într-un context pop-art (cu tuşe ironice) prin utilizarea unor piese de dragoste celebre în banda sonoră a filmului. Cînd călătoreşte cu maşina personală sau cu taxiul dintr-un loc în altul, întotdeauna starea sa de spirit e evidenţiată de un şlagăr internaţional. Prin repetarea acestor situaţii, acest tip de prezenţă auctorială capătă consistenţă şi coerenţă. La fel, filmul nu e periat de bîlbe. În anumite scene de dialog (destul de lungite uneori), actorii nu rostesc toate replicile extrem de bine. Unele bîlbe au fost lăsate pe ecran, fapt ce umanizează personajele.

O lună în Thailanda e un film de debut, ceea ce face mai lesne de înţeles acest tremur regizoral. Proiectul acesta însumează o serie de direcţii vizibile în scurmetrajele lui Paul Negoescu. Însă acolo nu erau deranjante fiindcă fiecare film avea universul său: unul mai apropiat de glumă, altul mai apropiat de mister, altul axat pe uman. Poate că după toate aceste încercări, Paul Negoescu va găsi un drum al său.




 Toate articolele despre O lună în Thailanda


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Un film despre fuga de noi înşine - O lună în Thailanda, Cezar Gheorghe
 Debutul anului 2012 în cinematografia românească - O lună în Thailanda, Iosif Prodan
 La Dolce Vita bucureşteană, cu yuppies şi fata morgana - O lună în Thailanda, Mihai Fulger
 O lună în Thailanda în competiţia Festivalului Premiers Plans, 2013, Comunicat de presă
 O lună în Thailanda - proiecţie şi dezbatere în cadrul proiectului Film Menu - Să Film!, episodul 6, Comunicat de presă
 Toate articolele despre O lună în Thailanda


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer