Prosit, Kinder! - Risipitorul

Contrar aparenţelor, pentru tinerii din generaţia "ipod & social media users", există şi alte opţiuni: să citească şi să joace teatru. Astfel, şaizeci de copii, cu vârste cuprinse între şapte şi optsprezece ani, coordonaţi de o echipă de actori profesionişti (Petrică Voicu, Diana Vladu, Raluca Urea, Ştefan Ruxandra şi Laura Vasiliu) sunt familiarizaţi cu universul literaturii şi al spectacolului. Teatrul Vienez de Copii a reuşit să educe şi să anime atât participanţii, cât şi publicul care le-a vizionat producţiile artistice de-a lungul timpului.

Spectacolul Risipitorul, prezentat de trupa de copii, are la bază textul cu acelaşi nume, scris de autorul vienez Ferdinand Jakob Raimund în 1833. Actor la bază, a jucat în diverse trupe de teatru, apoi a scris el însuşi texte dramatice aşa cum a fost cea care i-a adus şi ultimul său mare succes financiar şi artistic, Risipitorul. Alături de Johann Nepomuk Nestroy, Raimund a rămas un reper artistic al literaturii dramatice vieneze din perioada Biedermaier. Forma tradiţională a teatrului vienez a fost dezvoltată şi de acest autor, influenţând-o până în secolul al XX-lea.

Regizorul a valorificat cu inventivitate o piesă în trei acte, transformând-o într-un spectacol cu însuşiri muzicale, adaptate publicului tânăr din secolul al XXI-lea. Astfel, Petrică Voicu a conjugat textul (adaptarea textului original de Sylvia Rotter) cu mijloace audio-vizuale (muzică live şi proiecţii video) cu resursa umană (trupa de copii-actori) obţinând un divertisment de calitate pentru un public destul de pretenţios (copii şi adolescenţi). Tema spectacolului propus este puterea devastatoare conţinută în textul de factură romantică. Personajele sunt decupate net, iar aerul puţin didacticist al finalului e atenuat prin muzică şi ecleraj. Finalizarea scenică este o reuşită vizibilă, având în vedere eterogenitatea trupei.

Încercarea lui Andrei Costinescu de a-l portretiza pe Julius von Flotwell este desenată cu acurateţe dramatică. Tânărul simpatic, dar destul de naiv, Julius von Flottwell, devine posesorul unei averi considerabile, graţie iubirii sale sincere pentru o fată frumoasă, dar săracă. Textul vienezului Raimund este un basm cu accente de dramă, care avea meritul de a reliefa calităţi precum dragostea necondiţionată, statornicia şi devotamentul. Junele von Flottwell, ipostaziat de Andrei Costinescu aduce un suflu impetuos în relaţia cu iubita-zână. Ca în orice basm, fata săracă din pădure era, de fapt, o zână şi, ca orice zână bună, Cheristane venise pe Pământ pentru a face bine cu ajutorul perlelor din coroana sa. Magia îi joacă o uşoară festă, făcând-o să se îndrăgostească, la rândul ei, de simpaticul Julius. Ea îi dăruieşte lui aproape toate perlele schimbând astfel situaţia financiară a familiei von Flottwell. Înainte de a-şi relua locul între zâne, Cheristane creează un spirit, Azur, pentru a-i oferi protecţie permanentă iubitului ei, Julius.

Dar Ferdinand Raimund, ca orice autor din epoca romantică, relevă natura decăzută a pământenilor prin acţiunile omului Julius von Flottwell. După ce se îmbogăţeşte, tânărul îşi schimbă stilul de viaţă. Orbit de puterea banilor şi de ascensiunea socială (devine castelan), nu mai este apt să distingă adevăraţii prieteni şi devotamentul real, lăsându-se pradă unei vieţi pline de risipă. De-a lungul acestei întregi "traiectorii", Andrei Costinescu lasă să se vadă unele slăbiciuni actoriceşti (gesturi stângace, propria-i corporalitate stânjenindu-l parcă).

Tablourile scenice nu păcătuiesc prin aglomerarea semnelor, utilizând mai mult energia debordantă a interpreţilor şi eclerajul. Alternarea planurilor celest - terestru se face glisând cu uşurinţă. Zâna Cheristane / iubita din pădure este o prezenţă relevantă prin distincţia şi rostirea scenică plină de acurateţe a Ioanei Mârlogeanu. Patetismul sinuos şi uşor ambiguu al personajului sunt valorificate cu succes de interpretarea tinerei Ioana Mârlogeanu, o apariţie serafică şi puternică deopotrivă.

Slăbiciunea lui Julius este repede speculată de valetul său, Wolf (Wolf = lup), care-l va jefui. Vlad-Alexandru Dulea este un valet care-şi manifestă micimile cu mult sârg. Datele comico-dramatice atrag imediat simpatia publicului, mai ales că au trimiteri directe în actualitate. Intriga este condimentată cu elementul sentimentalo-lacrimogen (specific perioadei în care a fost redactat textul): iubirea pentru fata Preşedintelui. În plină epocă a "mariajelor-afacere", Julius este nevoit să se dueleze cu Baronul Flitterstein. Adrian Apopei conturează cu haz un baron rănit în duel. În felul acesta, Flottwell se vede nevoit să fugă împreună cu Amalia. Micuţa Andreea Nemil desenează scenic, din tuşe pline de aplomb şi gingăşie, o tânără prusacă aflată între iubire / pasiune şi devotament filial.

Acţiunile ilariante reuşesc cu succes în cazul Cavalerului Dumand în varianta scenică a lui Alexandru Mădăraş, dar şi a "bătrânei" din munţi. Apariţia în travesti a lui Sorin Ivan e una înveselitoare: nu poţi face altceva decât să râzi în cazul acestor două interpretări pline de savoare comică.

Morala burgheză dictează ca personajul nesăbuit "să plătească". Aşa se face ca în actul final, Julius să revină acasă îmbătrânit şi sărăcit. Pierduse tot: banii, casa, soţia şi copilul. Printr-o întorsătură "din condei", neajunsurile lui Julius dispar datorită spiritului creat de zâna Cheristane. Spiritul Azur, în ipostazierea Denisei Trăistaru, este cerşetorul care beneficiază de generozitatea lui Julius, pe tot parcursul primei părţi. Gravitatea abordării Denisei Trăistaru reaminteşte că acest personaj este "vocea" Moralei.

Drama începe în momentul în care Julius cade pradă disperării şi încearcă să se sinucidă. Totuşi, el este salvat şi redevine bărbatul înstărit de odinioară deoarece Azur îi înapoiază perlele pe care Julius i le oferise ca "pomană". Finalul fericit este celebrat atât în plan terestru: se mută înapoi, alături de fidelul său slujitor, Valentin, dar şi în plan celest: o revedere cu Cheristane în nesfârşita împărăţie a iubirii.

Slujitorul devotat, Valentin (însuşi Ferdinand Raimund interpretase acest rol în 1836), portretizat de Dani Posdărăscu a lucrat cu seriozitate şi răbdare, compunând un personaj viu şi fermecător prin naturaleţe şi înzestrarea nativă pentru scenă. L-a secondat, cu succes, partenera sa, Rosa. Alexandra Şerban a excelat printr-un recitativ temperamental realizând o slujnică şi o soţie plină de vervă. Alături de Valentin şi de Rosa, au contribuit la realizarea nervului necurmat al spectacolului cei trei copii ai lor (Liesl, Hansl şi Michael).

Trupa de actori a muncit cu seriozitate sub atenta îndrumare a coordonatorilor artistici. Aceştia au lăsat povestea să se desfăşoare scenic fluent şi bine ritmat, într-un décor aerisit, dar cu trimiteri la stilul Bidermaier, stil ce se regăseşte stilizat în costumele realizate de Petra Eder. Nervul şi agitaţia continuă, însoţite de melodii simple şi vesele au amplificat reacţia sălii. Fără a aduce un plus de percutanţă satirei specifice textului, momentele de "cântec, joc şi voie bună" au meritul de a face să nu stagneze acţiunea, de a o prelungi într-o oarecare măsură prin mijloace specifice. Bazându-se mult pe reacţiile publicului, montarea are un caracter spontan, o formă adaptabilă la sală. Cu siguranţă, se impune supravegherea căderii în exagerări. Comportamentele scenice sunt lăudabile, aşa încât micile stângăcii sunt pardonabile.

La final, nu putem face decât să închinăm o cupă de şampanie alături de actanţii de pe scenă, în buna tradiţie vieneză, şi să spunem: "Prosit, Kinder!"

Risipitorul, o piesă în trei acte de Ferdinand Raimund, Teatrul Vienez de Copii (Teatrul Ion Creangă, Sala Rapsodia - Lipscani Nr. 53)
Adaptarea textului original: Sylvia Rotter
Traducerea şi adaptarea: Sabina Topală-Ardelean, Eugenie Csackli
Regia: Petrică Voicu, după o idee de Sylvia Rotter
Coordonatori artistici: Petrică Voicu, Diana Vladu, Raluca Urea, Ştefan Ruxandra, Laura Vasiliu
Asistenţi coordonatori: Simona Grumezea, Ilona Hrestic, Mihaela Voicu
Costume: Petra Eder
Décor: Franz Merlicek
Muzica: Julia Meinx

* ) Distribuţia menţionată în articol este cea din seara de 28 octombrie 2012.