pe drumul luminii
Nona Ciobanu s-a impus în atenţia spectatorilor cu Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte – spectacolul ei de licenţă, care avea parte la fiecare reprezentaţie de aplauze dezlănţuite – şi Dragostea celor trei portocale – una dintre montările de succes din vremea aceea la Teatrul Mic -, amîndouă spectacolele avînd drept notă comună explorarea fantasticului disimulat în concretul cotidian. Cu această nouă premieră, Povestiri..., regizoarea revine la o temă, cred eu, favorită: calea iniţiatică deschisă de poveste, de basm, într-o lume în care realitatea sensibilă este doar una dintre multele ei feţe.
Un grup de pelerini – de ieri, de azi; călătoria poate să înceapă pe tot atîtea căi şi se poate petrece în tot atîţia timpi, cîte orizonturi necunoscute cuprinde coconul purtat de fiecare - este dispus să se aşeze sub semnul căutării orientate de descoperirea valorii, a sensului; de aceea, incantaţia: "...spre Canterbury Domnul ne-nsoţească, iar căutarea să ne-o răsplătească" revine odată cu fiecare început cerut imperios de apariţia luminii...
Într-o scenografie elaborată expresiv, polarizată cromatic în alb-negru, cu o recuzită minimă care îşi schimbă funcţia utilitară odată cu contextul spaţial scenic, montarea se dezvoltă organic în primele patru – cinci secvenţe, acumulînd în timp o anume inerţie pe care energia de joc a actorilor nu o mai poate controla, nu o mai poate învinge. De aceea, ritmul scade şi spectacolul se instalează în previzibil. Se detaşează prezenţa sigură a Lilianei Pană şi a Adei Simionică ca şi regretabila deconcentrare a lui Radu Zetu.
aici şi acum
Un afiş oarecum licenţios atrage irezistibil privirea trecătorului şi apoi îl conduce în sala de la Teatrul Foarte Mic; numai că aici spectatorul este prins la fel de irezistibil de dialogul direct, viu, în care devine partener. "Scenariul seducţiei" realizat de Ana Mărgineanu cu complicitatea actorilor - într-o formă şi o dispoziţie de joc atent dozate - are îndrăzneală şi, în ciuda unor inabilităţi (cum ar fi includerea momentului mai mult revuistic al reţetei culinare; chiar putea lipsi!), siguranţa tăieturii dramaturgice.
Spectacolul întreg 8.9 8.9...fierbinte dupa 89 (2) are îndrăzneală; îndrăzneala de a privi, de a înţelege realiatea şi de a exprima artistic, sensibil, că ea te atinge, chiar dacă uneori dureros, pînă la strigăt. Este meritul unor performanţe actoriceşti ca cea a Cocăi Bloos şi a lui Gheorghe Visu care excelează într-un joc concentrat, precis, fără de care derizoriul personajelor nu ar mai avea forţa expresivă cu care se impun memoriei spectatorilor şi de acolo să se confrunte cu viaţa acestora.