Excelentul text al Alinei Nelega (disponibil gratuit în format pdf pe LiterNet aici) explorează abisurile sufleteşti ale unui personaj judecat în 1941 şi condamnat pentru crimele sale abominabile. Este vorba despre Rudolf Hess, mâna dreaptă a lui Hitler, motorul maşinăriei de război a celui de-al III-lea Reich. După 47 de ani petrecuţi în închisoarea de la Spandau, refuzând să-şi recunoască vreodată vina, la 93 de ani, acest înger întunecat al istoriei, decide să-şi pună capăt zilelor.
Monologul foarte bine structurat şi interpretat magistral de Nicu Mihoc, dezvăluie mecanismele unei logici care justifică genocidul prin prisma unei ideologii ce propovăduieşte o lume mai bună, purificată. Viziunea utopică a lui Rudolf Hess are de fapt la bază un creştinism răsturnat, o răstălmacire a decalogului biblic.
Ştiindu-se supravegheat de camerele de luat vederi, Hess îşi rememorează viaţa, pusă în slujba apărării celor zece porunci creştine, cu armele nazismului, privit ca o adevărată "religie". Prima dintre porunci ("Sa nu ai alţi dumnezei în afară de mine") o respectă întru totul, în opinia sa, până când, dezamăgit de refuzul divinităţii de a se arăta ("Eu Te rugam, Te imploram, Te visam, Te vedeam peste tot. Te iubeam. Asta era. Te iubeam prea mult. Dar tu? Niciun semn de prietenie. Pur şi simplu nu mă mai vedeai") şi însetat de certitudini, Îl înlocuieşte pe Dumnezeu cu Eugenia ("El era acolo, avea grijă de noi, ne spunea ce să facem şi ce nu [...] îl vedeai, îl auzeai, te vedea şi te auzea, nu puteai face nicio mişcare fără ştirea lui).
Eugenia nu era decât un pretext de a-L căuta pe Dumnezeu ("am procedat prin eliminare [...] oricine te vedea avea dreptul să te prindă şi să te aducă la noi viu sau mort). Însuşi zborul avioanelor de război este perceput de către Hess ca o înălţare spre El: "Noi eram cu adevărat îngerii tăi. N-ar fi trebuit să ne laşi să cădem."
Discursul adjunctului lui Adolf Hitler ia forma unei partituri, cântate când piano, când andante sau allegro, iar Nicu Mihoc o interpretează cu infinită naturaleţe, uneori ridicând tonul şi braţul într-un gest de supremă revoltă împotriva divinităţii, alteori şoptit, rememorând drama adolescentului care acceptă abuzul sexual pentru a-şi salva "aproapele" (pe George, prietenul său din copilărie).
Monologul se transformă treptat într-o pledoarie pentru crimă, înţeleasă însă ca un act de simplă igienă: "Nu am ucis mai mult decât pescarul care-şi aruncă indiferent năvodul, nu altfel decât vânătorul care, cu sânge rece, curăţă pădurea de animale bolnave sau decât gradinarul care smulge cu grijă din pământ buruienile toamna".
Apostol al unei lumi "purificate", personajul are o viziune la fel de neobişnuită şi despre păcatul trupesc: "Femeia, ca şi evreul, e un produs secundar al evoluţiei umane. Femeile ar trebui închise în rezervaţii, ajutate să se dezvolte, aduse în condiţii bune până la o anumită vârstă, ideală procreării. Pe urmă, pe la 40-45 de ani, odată ce şi-au terminat menirea, ele ar trebui eutanasiate cu blândeţe. Femeile nu se deosebesc între ele. Nu contează ce alegi. Până la urmă tot acolo ajungi. De aceea n-are niciun rost să preacurveşti."
Printre valorile supreme ale noii "religii" se află şi "adevărul", iar în slujba sa nazismul a inventat un întreg arsenal de tortură pe care Hess îl rememorează.
Toată această erezie extrem de elaborată, cartea pe care protagonistul îşi joacă destinul, dezvăluie până în final o conştiinţă tragică, o infirmitate sufletească sugerată prin intermediul scaunului cu rotile în care el se află aşezat la începutul spectacolului. Înmărmurit, publicul încercă un melanj de trăiri, de la ură, repulsie, până la milă.
Un text foarte bine scris şi o interpretare pe măsură - iată cele două capete de pod ale monodramei Hess, cele care susţin acestă construcţie impresionantă prin liniile sale ferme, prin rigoare şi prin simplitate.
Teatrul Naţional "Radu Stanca"
Hess, de Alina Nelega (textul piesei e disponibil gratuit în format pdf pe LiterNet aici)
Regia: Gavril Cadariu
Cu: Nicu Mihoc.