Rudolf Hess a pornit într-o inexplicabilă misiune în anul 1941 și a aterizat forțat în Scoția, el fiind capturat și judecat pentru crime de război, condamnat și închis la Spandau. Timp de 47 de ani a stat în captivitate, nerecunoscându-și nici un moment vina, după care, la 93 de ani, în data de 17 august 1987 se presupune că și-a luat zilele. Unii istorici aduc tot felul de dovezi, cum că cel care a stat o jumătate de secol în închisoare nu ar fi fost Hess, ci o sosie a sa, ceea ce a țesut o pânză de mister în jurul acestui personaj controversat al istoriei. Pentru un dramaturg, încercarea de a scrie un monolog prin care să încerce să pătrundă în mecanismele minții unui asemenea om, este mai mult decât o simplă provocare. Alina Nelega îi face față cu brio, rezultând de aici un text de mare valoare, un monolog extrem de bine închegat și deosebit de ofertant pentru un actor. Autoarea orchestrează cu finețe simțămintele captivului, alcătuind o simfonie a groazei din sentimentele contradictorii care îl macină pe Hess bătrânul și decrepitul în ceasurile dinaintea sinuciderii, în încercarea sa de a se justifica în fața unui Dumnezeu în care crede și nu crede, pe care a încercat să îl înlocuiască cu Hitler, la care revine în final pentru a încerca să îi explice de ce nu îl poate accepta. Monologul este cu atât mai tulburător, cu cât Hess este închipuit recapitulându-și viața prin prisma celor zece porunci biblice, porunci interpretate conform modului în care este structurată gândirea sa: zece porunci înțelese prin prisma zbaterilor unui suflet zbuciumat care nu înțelege de ce a greșit, când pentru el totul este foarte clar: Germania civilizatoare a fost împiedicată, nu a fost lăsată să își desăvârșească opera de purificare, ceea ce pentru el este mare păcat.
Regizorul Gavril Cadariu realizează un spectacol în care totul este spre folosul actorului. El concepe un spațiu gol și negru, în care se văd doar luminițele roșii ale camerelor de luat vederi care îl supraveghează pe Hess ca pe un animal de circ. Personajul se adresează camerelor de luat vederi, publicului (cel din spatele camerelor de luat vederi) și lui însuși, aflîndu-se el singur în conversație pe trei planuri: conversează cu camerele, cu cei din spatele lor și, înfiorător de-a dreptul, cu propria persoană, acuzînd și acuzîndu-se: pe noi, cei din afară ne acuză că nu i-am înțeles nobilele idealuri, pe el acuzîndu-se că nu a reușit să le impună. Coloana sonoră a spectacolului, foarte sugestivă, este expresia furiei personajului, a minții încîlcite, a disperării.
Actorul Nicu Mihoc dă întreaga măsură a talentului său în acest rol, demonstrînd încă o dată (deși demonstrațiile de care era nevoie au fost făcute cu mult timp în urmă, el fiind o certă valoare a scenei românești în acest moment) că poate aborda un rol de o asemenea complexitate în modul cel mai firesc, că poate să se metamorfozeze într-un apostol al răului, că poate să abordeze niște trăiri atît de intense încît devin de-a dreptul palpabile în sala, acolo unde spectatorii stau încremeniți, pentru ca nu cumva să rupă vraja. De la extaz la cădere, de la tristețe la disperare, de la furie la tăcere, acestea sunt trecerile pe care le face acest actor într-un mod legat și maiestuos, creionând un Hess mult prea adevărat că să nu te înspăimânte.
Este cert că acest spectacol este una din marile realizări ale acestui teatru, venind într-un moment în care se practică terapia șocului prin aglomerarea sufocantă de recuzită de toate felurile în detrimentul elementului uman. În acest caz elementul uman este cel care contează și actorul este cel care este pus în valoare. La realizarea acestui spectacol și-au unit forțele trei artiști de marcă: Alina Nelega, autoarea, cu un text de o subtilitate și de o eleganță deosebite, Gavril Cadariu, cu o regie curată, care a știut să pună în valoare atât textul, cât și actorul, și Nicu Mihoc, un actor care prin acest rol arată clar că este în plină forță creatoare.
Tristețea cea mare este că, deși autoarea este probabil mai cunoscută în străinătate decât în propria țară (în 2000 a luat premiul UNITER pentru cea mai bună piesă a anului, www.nonstop.ro, pe care tot ea și-a și montat-o, dînd în acel moment un alt spectacol de excepție), deși în acest teatru se simte puterea de creație și dorința de a face spectacole de calitate, dorință devenită realitate de cele mai multe ori, cu siguranță că și acest spectacol va trece fără să fi făcut prea multe valuri, și asta din cauza indiferenței pentru instituțiile teatrale care încearcă să propună o alternativă, dar una viabilă, prin care se spune cu adevărat ceva.
Textul poate fi citit în volumul publicat de Editura LiterNet aici..
Fișă tehnică:
Decalogul după Hess
Autor: ALINA NELEGA
Regizor: GAVRIL CADARIU
Interpret: NICU MIHOC
Teatrul Ariel Underground, Tîrgu-Mureș
Data premierei: 08 iunie 2003