Observator Cultural / iunie 2003
Decalogul după Hess
Decalogul după Hess. Un studiu despre rău, bun titlu pentru o copertă de carte! Fapt demonstrat, de altminteri, la apariţia piesei în antologia editată de Uniunea Scriitorilor şi anterior în trimestrialul electronic Respiro. Ce impact ar avea însă pe un afiş de teatru? Ar atrage, poate, elite intelectuale. Spectatorul obişnuit ar percuta însă mai greu, cred eu. Altceva e atunci cînd atenţia este captată de un singur nume. HESS, pur şi simplu. Nume cu rezonanţă nazistă, ce se decupează agresiv din fundalul gri, plin de imagini cu mîini deformate, stranii, de mutant. E suficient atît. Premisele întru cuvînt şi imagine au fost create. Restul - decalogul, studiul, răul - poate fi explicat în subtitluri, caiete de sală voluminoase, conferinţe de presă şi desigur, rămîne pe seama criticii literar-teatrale. Înainte, însă, şi cel mai important este spectacolul. Cu atît mai mult cu cît e vorba despre o piesă nouă, reprezentată în premieră absolută. Transpunerea scenică îşi asuma astfel rolul de promotor al textului. Prima cerinţă este, ca prin abordare şi distribuţie, să sublinieze calităţile acestei remarcabile monodrame, atît de profundă în substanţă şi de ofertantă pentru actor. Or, asta înseamnă crearea unui context optim în care personaj şi teme puse în discuţie să poată evolua firesc. Iar firesc, pentru autoare a fost să confere personajului o dublă încărcătură, să dirijeze dezvoltarea sa în două direcţii.

Pe de o parte, urmează datele reale din biografia controversatului Rudolf Hess, aghiotantul lui Hitler, judecat pentru crime de război niciodată recunoscute şi închis la Spandau timp de 47 de ani. În alt plan, el devine expresia vie a unei analize lucide şi amare a lumii contemporane. O lume care îşi pierde reperele sacre şi morale, o lume ameninţată sever de rasism şi naţionalism, discriminare şi segregare, violenţă şi intoleranţă. Acestor provocări trebuie să le facă faţă spectacolul, fără însă a face vreun rabat de la standardele de valoare şi estetică promovate constant în underground-ul târg-mureşan. Iar asta se întîmplă cînd nu mai poţi disocia textul de montare şi de interpretare, într-atît de bine sudate concură toate la unitatea actului teatral de calitate. Atunci devine neconcludent să măsori în calficative meritul dramaturgului (Alina Nelega), aportul viziunii scenice (Gavril Cadariu) sau al vehiculului scenic (Nicu Mihoc). Dacă vrei totuşi să faci o încercare, poţi să recurgi la didascalii.

Într-adevăr, HESS e un text şi un spectacol extrem de bine structurate. Suită de monologuri (diferite ca stil) ale aceluiaşi personaj. În acelaşi timp însă şi pagini de jurnal; memorialistică şi meditaţie asupra lumii contemporane. Nu doar a lui Rudolf Hess, mort, pare-se, prin voinţă proprie în 1987, aniversînd astfel 66 de ani de la înregimentarea sa în Partidul Naţional-Socialist al lui Hitler. Mai mult încă - dialog (cu interlocutori muţi). La început, sunt paznicii fără chip şi identitate, urmărindu-l prin ochiul fix al camerelor de supraveghere. Pentru ca mai apoi, să se adreseze direct celor de dincolo de zidurile temniţei de la Spandau. Şi nu mult după aceea, să înceapă, să reînceapă o nicicînd întreruptă sfadă cu Dumnezeu (un Dumnezeu mereu atent, prezenţă scenică alcătuită din lumină albă şi lumină neagră, după cum El este fiind sau este fără a fi acolo).

Se stabileşte astfel un tip aparte de coexistenţă în diferenţă. Între spaţiul celest şi cel pămîntesc, între nemărginirea divinităţii şi abisul răului absolut. Rău conţinut, consubstanţial personajului ce se desprinde din întuneric. E îmbrăcat într-un elegant costum de casă. (Negru. Demonic, aristocratic şi nazist, totdeodată) Ţinută impecabilă, mişcări măsurate, gesturi sobre, grimase atent supravegheate. Nimic nu scapă, nimic lăsat la întîmplare. Auto-control, rigoare şi/sau rigiditate împinse la extremă. Imperfecţiunile trupeşti, semnele vîrstei - spatele adus, picioarele nesigure, muşchii lăsaţi - sunt inadmisibile (nici o concesie). Corectate, prin urmare, de un la fel de elegant şi negru scaun cu rotile, de bastonul cu cap de şarpe, de umeri falşi şi un corset elastic, bine strîns pe corp. Glasul, ca şi raţionamentele, denotă siguranţă de sine. Îndelung exerciţiu întru sarcasm şi cinism, odios rafinate (frazare şi metaforă, muzicalitate şi ritm). Logica imperturbabilă furnizează justificări solide pentru fiecare dintre atrocităţile comise. (Atitudini în consecinţă). Discurs şi stări ce trădează însă mintea bolnavă, sufletul mort, premisa falsă. Născătoare de monştrii. Precum somunl raţiunii. (privire rece). Dumnezeu însuşi, acel Dumnezeu-lumină din scenă se înfioară. Rămîne, desigur, ceea ce este, rămîne deasupra tuturor lucrurilor, dar nu în afara lor. (Tot timpul prezent, nu însă şi alături!) În felul său nepămîntean, se apropie, cercetează, se îndepărtează, freamătă, pulsează, ripostează, respinge, înconjoară, fixează. (Mai presus de orice, e îngîndurat) Se confruntă cu acest personaj care se compară cu Isus (îndrăzneală considerată perfect îndreptăţită). Şi care răstălmăceşte totul, maculează totul: istoria, filosofia lui Nietzsche, sentimental de vinovăţie, cele 10 porunci. Şi asta, în numele iubirii de Dumnezeu (sinceritate cutremurătoare). O iubire dezamăgită, de vreme ce atotputernicia nu se manifestă radical (furie reţinută).

Atunci omul, Hitler, îi ia locul (admiraţie moderată). Totuşi, căutarea continuă. Saint-Exupery-an, printr-un zbor - ridicare la ceruri. (extaz). Luftwaffe - îngeri refuzaţi, căzuţi. Şi apoi, reproşurile care nu contenesc, susţinute de imaginea lumii de azi (superioritate arogantă). Cu nimic mai bună decît cea din intenţiile celui de-al III-lea Reich: 'Mai curată. Mai uşor de înţeles.' (certitudine de nezdruncinat) Întrucît ar fi urmat ordinea lui Rudolf Hess (auto-adulare). Gata să-şi abuzeze sexual prietenul ca să-şi cinstească tatăl (mîndrie nedisimulată). Protejînd viruşi, bacterii şi tumori, ca să nu ucidă (compasiune). Eutanasiind femei, ca să nu preacurvească (firesc). Simţind zidul Berlin-ului cum se întinde peste lume, ca să nu se mai fure (profetic). Torturînd şi schingiuind ca să-i ajute pe ceilalţi să nu mintă (asumat). Ocupînd oraşe, unul după celălalt, ca să nu poftească la lucrul altuia (bucurie exaltată). Prin urmare, o viaţă fără reproş (concluziv) Şi fără regrete (împăcare de sine). O singură vină, recunoscută testamentar: aceea de a fi pierdut! Şi un ultim comentariu al dumnezeirii-lumină. În final, se opreşte lung, definitiv asupra scaunului de invalid. Invalid, în sensul cel mai adînc al cuvîntului. Şi Dumnezeu este cuvînt.


HESS de Alina Nelega.
Cu: Nicu Mihoc. Direcţia de scenă: Gavril Cadariu.
Regia tehnică: Liviu Bălcescu. Concepţie afiş: Alina Nelega, după lucrări de Horvath Ódőn. Data premierei: 8 iunie 2003
Programul underground al Teatrului pentru Copii şi Tineret ARIEL şi al Fundaţiei Dramafest din Târgu Mureş.
De: Alina Nelega Regia: Gavril Cadariu Cu: Nicu Mihoc

0 comentarii

În programul cultural

Teatrul de Artă (Sf. Ștefan 21)
06.04.2024 19,00
19.04.2024 19,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus