După o primă ediţie de succes, care a avut loc între 15 şi 21 iunie 2012, Cinepolitica le promite din nou cinefililor o selecţie de filme alese, dezbateri şi întâlniri memorabile. Pe lângă cele opt titluri din competiţia internaţională, care vor concura pentru Trofeul Cinepolitica şi Premiul Special Cinepolitica, în festival vor fi proiectate filme celebre, precum şi scurtmetraje cu tematică politică (de ficţiune, documentare şi de animaţie), în secţiunea Panorama. Majoritatea peliculelor vor putea fi văzute în premieră în România şi vor fi prezentate la Bucureşti chiar de realizatorii lor. Anul trecut, câştigătorul Trofeului Cinepolitica a fost Post-mortem, de Pablo Larrain (Chile).
Surprize plăcute pentru spectatori vor fi şi filmele de închidere şi deschidere, producţii de succes prezentate în premieră naţională. La prima ediţie, festivalul a debutat cu The Lady, regizat de celebrul Luc Besson, şi s-a încheiat cu documentarul de Oscar Inside Job al americanului Charles Ferguson.
Juriul va fi format din personalităţi ale industriei de film şi presei de specialitate. Membrii juriului primei ediţii au fost Jay Weissberg, critic de film la prestigioasa revistă americană Variety, Alin Tasciyan (Turcia), vicepreşedinte FIPRESCI (Federaţia Internaţională a Criticilor de Film), reputatul cineast sârb Želimir Žilnik şi istoricul român Stejărel Olaru. Unul dintre invitaţii speciali ai primei ediţii a fost şi Hugues Le Paige, celebrul jurnalist, documentarist, politolog şi scriitor belgian.
Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine, sub deviza Singura noastră politică este cea a cinematografului!, Cinepolitica este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L. Caragiale" (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte). Evenimentul este sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).
Cinepolitica îşi propune să devoaleze şi să reveleze publicului mecanismele politice prin intermediul artei cinematografice, să aducă un omagiu tuturor cineaştilor lumii care au avut şi/sau au de suferit din cauza opţiunilor ideologice sau stilistice din filmele lor, să genereze discuţii şi dezbateri despre subiecte politice de interes general, să promoveze cineaşti politici importanţi din întreaga lume, precum şi să prezinte publicului românesc cele mai recente tendinţe ale cinematografului mondial.
Descarcă catalogul Cinepolitica, 2013 aici..