Bigelow a declarat că ZDT e "apolitic", iar scenaristul l-a descris ca pe un test Rorschach în care spectatorii tind să-şi regăsească propriile opţiuni politice, indiferent care sînt acestea: cu alte cuvinte, cei care condamnă recursul CIA-ului la tortură ar trebui să interpreteze tot ca pe-o condamnare şi prezentarea no comment pe care le-o face filmul actelor respective. Dar lucrurile n-au funcţionat chiar aşa. Au existat intervenţii din partea unor intelectuali ultragiaţi (niciunul mai ultragiat decît Slavoj Žižek), care au susţinut că, în contextul în care ne sînt prezentate actele de tortură, maniera asta de prezentare macho-impasibilă echivalează cu acceptarea lor. Membri ai Senatului SUA au condamnat ZDT (îmbrăţişînd în schimb Lincoln-ul lui Spielberg), iar CIA, care cooperase cu cineaştii în procesul lor de documentare (filmul se prezintă ca o relatare fidelă a mărturiilor unor persoane implicate direct), a încercat să se distanţeze de un film din care se înţelege că, oricît de respingătoare ar fi, tortura a fost totuşi eficientă în procesul localizării lui Bin Laden; conform comunicatelor CIA (care a trebuit să se consoleze cu felul în care e prezentată în Argo), ideea asta ar fi una falsă. Cert e că, dintr-un favorit al prezicătorilor de Oscaruri, ZDT s-a transformat repede în oaia neagră a ritualurilor de autoflatare hollywoodiană din 2013. Dar, aşa problematic cum e - de fapt, tocmai pentru că e mai problematic -, e un film mai interesant decît Argo şi Lincoln.
Evident că nu e "apolitic". De fapt, tocmai pentru că nu dă nici un context politic (nimic despre istoria Al-Qaedei şi a lui Bin Laden, nimic despre războiul din Irak), el îndeplineşte o funcţie culturală precisă: contribuie la consacrarea unui mit prin vizualizarea acestuia. În esenţă, e povestea găsirii şi uciderii unui balaur. Abilitatea, eleganţa şi personalitatea lui Bigelow se manifestă prin faptul că se dispensează de "human interest" şi de retorică patriotică, substituindu-le o mistică a "profesionalismului pur" (mistică realizată prin fetişizarea "tehnicalităţilor") şi prin faptul că (respectînd, de altfel, istoria) personifică această mistică macho nu la genul masculin, ci la genul feminin. Aşa cum Bigelow însăşi şi-a cîştigat o reputaţie de femeie-regizor care-i bate pe băieţi cu propriile lor jucării (filmele ei fetişizînd tehnologia militară cu mai multă grijă pentru exactitate decît pun ei în filmele lor), eroina e mai consecventă în vînarea lui Bin Laden decît toţi bărbaţii din jurul ei: ei se mai dau bătuţi sau se mai lasă distraşi; ea - niciodată. (În primul rînd, nu se lasă distrasă de preocupările sentimentale asociate tradiţional "feminităţii". Feminismul lui Bigelow e, de fapt, unul destul de old-fashioned, din perspectiva căruia femeile trebuie să triumfe în termenii impuşi de bărbaţi, dovedindu-se mai pricepute ca ei la chestii gen pistoale şi avioane militare. Odată cu acceptarea acestor termeni e acceptată şi deprecierea preocupărilor sentimentale ca "fleacuri feminine".)
Acuzaţiile cum că filmul ar face apologia torturii i se trag, în parte, de la această focalizare macho-fetişistă pe chestiuni de meserie, de practică, de viaţă profesională în defavoarea vieţii morale. Contextul ăsta pare să justifice tortura cu argumentul pragmatismului - ea permite apropierea de un obiectiv (a cărui legitimitate pare nechestionabilă). Cu atît mai mult cu cît, structural şi stilistic, ZDT e un film de acţiune: senzaţiile tari constituie moneda lui, iar scenele respective fac parte din oferta lui de senzaţii tari, nu în sensul că ele ar fi torture porn (e rezonabil de presupus că n-au fost gîndite pentru a fi savurate de vreun spectator dintr-o poziţie perfect confortabilă), ci în sensul că fac parte din vînătoare, iar vînătoarea însăşi e menită să-l "prindă" pe spectator, să-l excite. Reacţiile ultragiate sînt de înţeles, deşi poate nu venind tocmai din partea lui Žižek, care declara în 2002 că admiră în continuare, la Lenin, refuzul prejudecăţilor burghez-umaniste împotriva violenţei: "De ce nu violenţă?". În cazul ăsta, merită întrebat la rîndul lui: "De ce nu tortură?" De ce un lucru care i se pare provocator într-un sens util, atunci cînd vine de la Lenin, i se pare "obscen" într-un film hollywoodian?