februarie 2013
Zero Dark Thirty
Maya este o femeie energică şi inteligentă, aflată la primul caz important în munca sa pentru serviciile americane de securitate. Din clipa în care agenţii CIA conduşi de Maya ajung în Area 51 pentru a pregăti iminentul raid asupra unei case fortificate din Pakistan, unde e cert că se află mîna dreaptă a lui Osama bin Laden şi e foarte probabil să se afle el însuşi, Zero Dark Thirty erupe şi, pentru o oră, construieşte unele dintre cele mai palpitante secvenţe pe care le-am văzut în cinematograful de acţiune de la Hollywood. Treizeci de minute după ora zero, pe întuneric, soldaţii americani coboară (cu emoţii) în şi lîngă curtea casei suspecte, îşi ocupă poziţiile şi încep jocul de strategie, apropiere în taină şi eliminare a capilor al-Qaeda. Echipaţi cu numeroase dispozitive hi-tech, fără risipă de resurse şi fără ocolişuri, soldaţii îndeplinesc misiunea prin care se încheie capitolul cel mai important al luptei anti-teroriste duse de SUA şi de aliaţii săi.
 
Încă din start, filmul atenţionează spectatorii asupra unui aspect - că istoria urmărită se bazează pe relatări de primă mînă ale întîmplărilor din realitate. În sensul veridicităţii restituirii actului real, ultima parte a filmului stă bine în picioare. Timpul real al misiunii soldaţilor americani e adus pe ecran cvasi-total, istoria fiind urmărită prin vizorul pentru vedere nocturnă pe care îl are fiecare soldat înaintea ochilor, poziţie din care aparatul de filmat se retrage în înălţimi, pentru a deveni un fel de cameră de supraveghere. Filmul reuşeşte să încheie un acord tehnic între reprezentare şi tehnologiile reprezentate şi, în acest sens, reuşeşte să fie contemporan cu evenimentele care se petrec în zona de agrement domestic hi-tech: nu sînt multe jocuri video care se pot lăuda cu suspansul, intensitatea şi naturaleţea misiunii pe care o vedem derulată în ultima oră a lui Zero Dark Thirty.

Pînă în acest moment, însă, pînă la acest declic, reliefat într-un discurs cinematografico-jurnalistic onest, filmul acumulează multe detalii tip The Pelican Brief, detalii care nu depăşesc valoarea unor consemnări de ocazie. Uciderea lui bin Laden e evenimentul, iar ceea ce se petrece pînă să fie declanşat resortul care-l va elimina e o cronologie a evenimentului. O cronologie care încearcă să recupereze fondul problemei, fără să ofere - însă - o coerenţă formală semnificativă acestui fond. Dacă vorbeşti cu un om interesat de problema Orientului Mijlociu şi îl rogi să îţi înfăţişeze un drum al ofensivei Occidentale în zonă, probabil că va înşira cîteva situaţii şi atitudini importante pentru problema prezentă, însă lucruri care pot fi intuite în cazuri de acest gen şi din ceea ce a rămas la vedere în urma unor conflicte sau conflagraţii din trecut. Unsprezece septembrie, nesiguranţă, piste false, contra-răspunsuri din partea celor vizaţi, tensiune, presiune, tortură, cumpărarea adversarului. Zero Dark Thirty enumeră astfel de întîmplări pentru a motiva necesitatea uciderii lui bin Laden.

Enumerarea aceasta e inconsistentă fiindcă nu aduce lucruri deosebite faţă de ceea ce rosteşte simţul comun în astfel de cazuri şi fiindcă în interiorul ei observi că apar lucruri aproximative, afirmaţii trunchiate, stări derulate pe repede înainte; sînt reţinute fapte care pun sub semnul întrebării pretenţia filmului că nu ar avea agendă politică. Tocmai fiindcă e o schiţă a istoriei, fiindcă un întreg context e redus la cîteva idei, prima parte a filmului este săracă, lucru ce poate fi constatat odată ce sînt puse în balanţă temeinicia pe care filmul o invocă în debut şi ceea ce urmărim pe ecran în această primă parte. Schimbarea de administraţie de la Washington îi determină pe cei aflaţi pe front să reconsidere folosirea torturii ca metodă de informare asupra celor ce se petrec în tabăra adversă. Clubul din Kuweit (unde agentul CIA cumpără o informaţie preţioasă cu preţul unui Lamborghini) arată precum cele din Occident, cu fete în fuste mini, care stau cu cockteil-uri în mînă, o imagine exagerată pentru un teritoriu în care distribuirea de alcool pentru consum în spaţii publice este interzisă. Iar personajul central al filmului, Maya, e purtat prin contexte în care sensibilitatea sa nu e alterată (pînă la urmă e o femeie) şi datoria e cea care cîştigă. Datoria trebuie îndeplinită, mai ales într-o conjunctură în care angajamentul personal (faţă de prietena ucisă în conflict) se conjugă cu angajamentul faţă de ţară.
 
Ori demersul care se bazează pe acest tip de coordonate nu ţine atît de restituirea realului, cît de (re)construirea realului. Un real la al cărui final, de această dată, televiziunea nu are acces. După şaizeci de ani de istorie media în care televiziunea oferă acces la eveniment şi îi certifică existenţa, cinematograful pune în scenă cel mai important moment din politica ultimului deceniu. Zero Dark Thirty e clipa în care Hollywood-ul (re)devine monumental: hi-tech, progresist, contemporan, feminist.

Regia: Kathryn Bigelow Cu: Jessica Chastain, Joel Edgerton, Chris Pratt, Mark Strong, Kyle Chandler, Jason Clarke

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la cr[email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus