E drept că formula propusă de autor întîmpină la bază o idee stridentă, care plasează filmul într-un context cel puţin ciudat - al unei particule din "ţesutul social" românesc (acela din care nu obişnuiesc să facă parte "oamenii normali") - , dar care, printr-o amplă extensie, devine atît de artistic pe cît poate fi.
Minimalistă sticto sensu, povestea urbană despre doi asasini profesionişti (care îşi aşteaptă victima să intre în apartamentul său) ajunge - prin ceea ce Tarantino folosea în Pulp Fiction doar ca pe un parţial studiu de personaje - un adevărat punct de interes al scenariului, în care interpretarea lui Cristian Ioan Gutău nu lasă loc de aproximaţie.
Monologuri şi replici delicioase, secţionate de ore-capitole, tensiune în creştere construită printr-o regie inteligentă (timpul real al scenelor desfaşurate e perfect adaptat intenţiilor scenariului), naturaleţea cu care este folosită lumina din spaţiile interioare şi jocul sofisticat al protagoniştilor, toate acestea ridică filmul la un nivel firesc la care ar trebui să se situeze orice posibil proiect ce vizează cinematograful românesc de gen.
Filmul este unul "de amici" (Piersic Jr. a scris scenariul special pentru a evidenţia magnetismul de care dă dovadă Gutău), însă interesul său e în altă parte; mai precis, în modul simplu în care autorul face mai mult decît să-şi onoreze preferinţele cinefile. Cinic şi amuzant deopotrivă, autorul duce spectatorul într-o cursă a monologurilor contracronometru desfăşurate între pereţii unui apartament din care doar unul va pleca în viaţă.
Un badass-movie antrenant şi aproape "imobil", unde moartea este filmată la lucru.