În Statele Unite, de pildă, un film era considerat (iniţial, cel puţin) independent dacă era făcut fără sprijinul marilor studiouri, care monopolizau producţia şi distribuirea filmelor, mizând pe săli pline şi încasări mari. În prezent, însă, există filiale ale acestor mari studiouri care produc şi distribuie nu filme independente, ci filme de nişă, cu iz independent şi aromă de low-budget - practică apărută mai ales după resuscitarea filmului indie, din anii '90, când pelicule ca Reservoir Dogs au avut atât succes în circuitul festivalier, cât şi de box-office. Filmele cu adevărat independente se fac cu bugete mult mai mici şi sunt distribuite în circuit restrâns, iar realitatea mişcării indie devine în prezent din ce în ce mai palpabilă, mai ales datorită avansului tehnologic.
În România, însă, situaţia filmului independent este aparent mai tranşantă şi pare să depindă de contribuţia CNC-ului. Acesta este o instituţie susţinută de bugetul de stat şi care dispune de un fond cinematografic, constituit din colectarea diverselor contribuţii ale agenţilor economici din domeniu (vânzări de DVD-uri, minute de publicitate, încasări provenite din exploatarea filmelor etc.). Legea cinematografiei este clară în acest sens - instituţia supravieţuieşte cu bani de la stat, pentru cheltuieli administrative, dar subvenţionează filmele din acest fond cinematografic, care nu are nicio legătură cu bugetul de stat. Prin urmare, un film românesc, cum este Killing Time, ar trebui să fie independent doar pentru că nu a primit finanţări de la CNC.
Ceea ce ar însemna că toate celelalte filme sunt dependente de CNC. Doar că toate fondurile provenite de la această instituţie sunt oferite în urma unui concurs prezidat de un juriu, iar în producţia efectivă a filmelor, CNC-ul nu are nici un amestec. Există un articol (58) în legea cinematografiei care prevede faptul că nu pot participa la concursurile de selecţie pentru obţinerea de credite acordate din fondul cinematografic proiecte care propagă defăimarea ţării, incită la ură, război, la discriminare pe criterii religioase, etnice, sexuale, care conţin elemente cu caracter pornografic sau obscen etc. - prevederi ce lasă mult loc de interpretări, dar cert este că, odată finanţat, un proiect are, practic, mână liberă, iar CNC-ul nu intervine în producţia acestuia. În Statele Unite, amestecul marilor studiouri acoperă zone ca modificarea scenariilor, alegerea regizorilor sau a actorilor, stabilirea locurilor de filmare sau a datelor de lansare, tocmai pentru că scopul final constă în câştig şi în revenirea banilor de unde au plecat; deci diferenţele dintre filmele de mare studio şi cele independente apar şi la nivel stilistic. În România, în schimb, Centrul Naţional al Cinematografiei oferă pentru producţiile de filme fonduri rambursabile, dar care nu trebuie efectiv returnate, pentru că există o portiţă larg deschisă - dacă finanţarea oferită unui proiect nu poate fi înapoiată, singura soluţie este că după zece ani CNC-ul primeşte drepturi de distribuire a filmului, soluţie ce ar putea aduce în discuţie priceperea, utilitatea şi justeţea din spatele unei legi a cinematografiei care nu motivează şi oferă fără să ceară prea mult înapoi.
Prin urmare, dacă în România nu există o entitate care să se amestece în deciziile financiare, administrative sau artistice ale unei producţii cinematografice, deci nu există o entitate de care filmul românesc să fie dependent în adevăratul sens al cuvântului, ce este filmul românesc independent? Există în mod real, motivat şi asumat? Despre Killing Time s-a spus în presă că este independent, deoarece nu a fost finanţat de CNC, fiind printre puţinele filme care deţin acest statut. Ar fi fost Killing Time cu totul alt film dacă era "dependent" de CNC? Nu s-a pus problema dacă există o legătură între alegerile stilistice, de pildă, ale regizorului şi modul în care a fost finanţat. Şi, mai ales, nu s-a pus problema filmului românesc dependent.