Simfonia a V-a în mi minor de Piotr Ilici Ceaikovski, Concertul nr. 2 în do minor pentru pian şi orchestră de Serghei Rahmaninov şi Rapsodia Română nr. 1 în la major de George Enescu au fost dirijate de Yuri Botnari. Asistent al lui Ghenadi Rojdestvenski şi membru al Ligii Orchestrelor Americane, dirijorul a comunicat prin gesturi la fel de eficient cum se comunică prin vorbe, într-o atitudine artistică în care poziţia de îndrumător nu a anulat dorinţa de a lucra cu parteneri, nu cu subordonaţi, în muzică.
Vladimir Ovchinnikov a fost solistul concertului de Rahmaninov; despre pianistul care a cîştigat Concursul Ceaikovski de la Moscova şi concursul de la Leeds s-a spus că este "un interpret cu intuiţie muzicală impecabilă şi cu un excelent simţ al echilibrului chiar şi în momentele de confruntare cu cele mai extravagante cerinţe tehnice". Ca şi Yuri Botnari, Vladimir Ovchinnikov a primit atît de multe buchete de flori, încît alegerea bisului pe care l-a dat a părut regizată: romanţa Liliac de acelaşi Rahmaninov a fost cîntată pe un pian al cărui pupitru devenise, după cîteva minute de aplauze, o mică grădină.
Orchestra Naţională Radio a cîntat extraordinar muzica romantică rusă. Simfonia lui Ceaikovski este un jurnal în care compozitorul îşi notează stările cu o maximă precizie de detaliu, iar muzicienii au simţit şi au arătat publicului toate schimbările de ton - tensionat, întunecos, idilic, gentil -, ca şi liantul, un permanent climat de nelinişte. Atunci cînd instrumentul solist intră în ansamblul sonor al muzicii, Concertul de Rahmaninov devine oglindă de vibraţii în care protagonist şi însoţitor sînt, de fapt, acelaşi material brodat, în care vreun aranjament de elemente decorative atrage eventual atenţia, uneori mai mult decît altele, iar Orchestra Naţională Radio a fost în permanenţă un bun companion al lui Vladimir Ovchinnikov.
În finalul serii de la Palatul Naţional din Chişinău - Rapsodia română nr. 1 de George Enescu, poate şi astăzi lucrarea cu cea mai mare aderenţă afectivă la public a compozitorului nostru. Admirasem răspunsul dat de Orchestra Naţională Radio muzicii lui Ceaikovski şi ceei a lui Rahmaninov; auzindu-i în Enescu, m-am înclinat în semn de respect pentru geniul cu care el a ales tocmai aceste motive muzicale din folclorul urban, transformîndu-le în artă cultă, şi pentru felul în care interpreţii români cîntă muzica românească.
Oficialităţi, dirijori, compozitori, reprezentanţi ai unor instituţii muzicale, melomani s-au ridicat în picioare, au aplaudat mult, au cerut două bisuri şi au plecat acasă comentînd cu pasiune evenimentul din 3 martie 2013: Orchestra Naţională Radio tocmai cîntase primul său concert în Republica Moldova.