Regizoarea Cezarina Udrescu a dorit un Cehov cât mai curat posibil, cu amprente contemporane doar cât să antreneze atenţia publicului, spectacolul său emanând o deplină încredere în autor, tendinţa regiei nefiind una acaparatoare faţă de acesta, ci una de camaraderie, situaţie care s-a circumscris şi modului cum se pare că a lucrat cu actorii.
Luminiţa Borta - protagonista ambelor minipiese -, alături de cei doi parteneri principali: Dan Andrei, în Cerere în căsătorie, respectiv Puiu Mărgescu, în Ursul, s-a "cabrat" inteligent pe cele două roluri, încercând să "ţină mâna" regiei, în sensul unei continuităţi uşor ironice a temelor schiţelor sus-menţionate, personajul ei fiind liantul opţiunii pentru montarea în comun a celor două texte.
Am remarcat în mod special interpretarea lui Dan Andrei, un actor teribil de motivat, talentat, muncitor şi inventiv, care şi-a condus extrem de persuasiv personajul, alegerea sa de către regizoare fiind benefică pentru ambele părţi. Deşi în plan secund, interpretarea rolului Luca de către Adrian Duţă mi s-a părut, de asemenea, una absolut meritorie. Ieşind din carapacea sa uşor cabotină, Puiu Mărgescu a creat un personaj credibil în Ursul, pendulând creativ în jocul de replici cu cei doi actori colegi: Luminiţa Borta şi Adrian Duţă. Un rol important în economia artistică a spectacolului a făcut, de asemenea, Robert Tudor - tatăl din Cerere în căsătorie, cu replici bine jucate atât în cadrul tandemului Tată - Fiică (Robert Tudor - Luminiţa Borta), cât şi Tată - Pretendent (Robert Tudor - Dan Andrei).
Daniela Butuşină, Tudoriţa Popescu, Marius Pieca şi Robert Chelmuş, iobagii, respectiv vecinii din cele două schiţe cehoviene, deşi încă destul de stângaci, s-au achitat onorabil de sarcinile din spectacol. Se simte de altfel o uşoară nesiguranţă în jocul tuturor actorilor, care se va estompa după alte câteva ieşiri la rampă a spectacolului.
Ilustraţia muzicală a lui Cătălin Creţu, fără a dori să iasă spectacular în evidenţă, s-a dovedit de bun augur, mai ales în Cerere în căsătorie, unde ataşul muzical a creat o atmosferă charlotiană, în dialogul text-muzică (pe replicile "proprietăţii", în special), iar Miruna Varodi, care a semnat scenografia, a secondat cu succes ideea simplicităţii creative a regiei.
În esenţă mixajul creat din contopirea textelor Cerere în căsătorie şi Ursul a readus în amintirea spectatorilor piteşteni spiritul teatrului în sine, cu respect de sine - ca act creator, fără accente vulgare şi comerciale, demonstrând că se poate şi astfel: inventivitatea regizorului fiind delicată şi creativă, în acelaşi timp, cu racord subtil între secole, recognoscibilitatea în contemporaneitate a caracterelor umane cehoviene rămânând valabilă, vizibilă.