Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

Microstagiune la Teatrul din Arad


România Liberă, aprilie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Mult prea adeseori, succesiunea de directori într-un teatru înseamnă înlocuirea unui funcţionar cu altul. Mult prea adeseori, înlocuirea directorului vine din schimbarea puterii locale şi nu de puţine ori din raţiuni subiective (vezi primari-prieteni cu veleitari din trupă ş.a.) ori din toane nejustificate. Mereu auzim, din cîte un colţ de ţară, despre mişcări distructive. Tot felul de persoane străine de artă (şi chiar de gramatica limbii române), pentru că deţin instrumentele de decizie, răscolesc existenţa instituţiilor de spectacol, tulbură viaţa şi munca interpreţilor ş.a.m.d. Şi, în acest moment, în ţară există 2-3 teatre care duc lupte dramatice cu foruri locale.

Cînd am poposit, de curînd, la Teatrul din Arad, înscăunarea în lunile din urmă (de fapt, la sfîrşitul stagiunii trecute) a unui nou director, regizorul Ştefan Iordănescu, părea să nu fi fost decît benefică. Directorul este nou, dar mai lucrase cu trupa arădeană, se doreşte un ferment de proiecte, trupa, în general tînără, îl urmează în eforturile sale, după cum mi s-a părut. Cînd un grup de critici se deplasează la un teatru pentru a vedea cîteva spectacole, programul este foarte încărcat, totuşi, profitabilă pentru ambele părţi, cred, este întîlnirea trupei cu cei care au venit să-i vadă. Acest bun obicei îl au Naţionalul din Iaşi, Teatrul "Maria Filotti" din Brăila ş.a., iar discuţiile, de obicei fără menajamente, reflectă nivelul trupei şi spectacolelor, altfel greu de evaluat. Noul director de la Arad a mai condus două teatre cu tradiţii foarte puternice, unul dintre ele, cu grave probleme interne.

În ambele a încercat un proiect propriu de adaptare la modernitate şi din ambele a trebuit să se retragă învins. Vina lui, vina lor? Trupa arădeană pare însă maleabilă şi dornică de isprăvi teatrale. În lotul de patru spectacole oferit criticilor, trei sunt cu piese de dramaturgi contemporani, puse în scenă de regizori tineri, chiar dacă nu toţi au ieşit ieri de pe băncile institutului.

Primul spectacol pus în scenă de Peter Kerek, într-un decor generos pentru mişcare, semnat de Dorothea Iordănescu, aduce în sala studio (nouă, confortabilă, plăcută) piesa lui Martin Krimp Atentate la viaţa ei, un text ca alte zeci şi zeci, pe care poţi să-l iei din orice punct şi să-l duci încotro vrei. Mimarea dramei n-a fost înfrîntă de regizor, care mută, adeseori incoerent, personajele, fără crescendo, doar piesele acestea suferă de linearitate agitată, dacă se poate spune aşa. Un asemenea text mi se pare frustrant pentru interpreţi, căci autorul însuşi, care zice că scrie despre "ceea ce nu cunoaşte", înlătură din start posibilitatea actorilor de-a crea altceva decît un amestec de existenţă cotidiană cu cea scenică, un fel de "ne minţim să n-adormim". Adică, autorul cumulează experienţă în timp ce scrie ("o piesă din mers"), regizorul aşijderea şi actorii după ei.

Într-un interviu, trist în bună măsură, din programul de sală la piesa amintită, Adriana Ghiniţă afirmă că actoria "e una dintre puţinele meserii care, la fiecare rol, îţi dă o şansă". Textul lui Krimp n-a dat nimănui o şansă, în schimb, Adrianei Ghiniţă i-a oferit regizoarea Ana Mărgineanu cu adevărat o şansă în piesa suedezului Jonas Gardell Cheek to Cheek. Am mai văzut doar un singur spectacol al tinerei regizoare, anunţînd o profesionistă ce trebuie urmărită. Din nou am avut aceeaşi senzaţie: text atent disecat, actori îndrumaţi cu minuţiozitate, colaborare inspirată cu scenografa Ina Isbăşescu, coregrafia subsumată, deloc agresivă (Florin Fieroiu), pe scurt, muncă de profesionist care dă întregii distribuţii suport pentru creaţie. Adriana Ghiniţă şi Ovidiu Ghiniţă îşi utilizează întreaga experienţă pentru două personaje pe muchie de cuţit între tragic şi ridicol, cu stări nuanţate şi izbucniri controlate. Tinerii trupei au de unde învăţa meserie. Şi pentru că vorbim despre profesionişti - nu improvizaţii regizorale egocentrice şi exibiţioniste (care aproape ne jignesc) - voi spune că vin totdeauna cu încredere la un spectacol semnat de Claudiu Goga. Aceasta nu înseamnă că totdeauna lucrurile sunt împlinite pînă la capăt, dar de fiecare dată textul este trimis spre public cu respect pentru cuvînt, pentru actor, pentru imagine. La Arad, Claudiu Goga a pus în scenă adaptarea lui Tancred Dorst după Unamuno, pe care germanul a numit-o Fernardo Krapp mi-a scris această scrisoare cu Zoltán Lovás în rolul titular şi cu Claudia Ieremia în Iulia. Lovás face paşi mari spre afirmarea sa profesională. Claudia Ieremia este, ca de obicei, freamăt şi talent, o actriţă mereu surprinzătoare, dar totdeauna transcriind fericit datele rolurilor. Costin Gavenza şi Ovidiu Ghiniţă (actor complet, care se sfieşte să apară şi în personaje episodice) îi secondează cu măsură.

Apropo de surprize, regizorul Laurian Oniga declară că-i place să fie surprins şi de aceea alege să pună-n scenă comedii. De această dată, un Marivaux cu Jocul dragostei şi al întîmplării. Personajele, deci actorii, evoluează ca piese mărunte pe o tablă de şah (de altfel, una tronează în mijlocul scenei), cu mişcări impuse de sfori invizibile, ce le transformă chiar în umbre chinezeşti. Deşi tinerii Carmen Vlaga, Oana Kun, Sorin Galotă, Bogdan Costea şi Alexandru Bairactaru, mai ales, se străduiesc cu talent să intre constant în jocul impus de regizor, ritmul spectacolului nu-i constant menţinut. Anii de profesie te învaţă să fii o prezenţă în scenă, gîndul să însoţească permanent cuvîntul, iar acesta să ajungă la public cu întreaga sa încărcătură de intenţii.

Florica Ichim

P.S. Acum că Premiile Galei UNITER au trecut, pot spune că juriul de nominalizări a ignorat atîtea spectacole foarte bune, atîtea izbînzi actoriceşti încît am senzaţia că a umblat hăbăuc prin ţară şi a ales după criterii misterioase, ori extraartistice, ori la întîmplare! Am fost oare conştienţi de cîte nedreptăţi au făcut şi cum au jignit valoarea?



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Spacer Spacer