Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2013

Timishort, 2013, ediţia a 5-a (II)


FilmSense, aprilie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Ziua a doua a festivalului Timishort (vineri, 26 aprilie 2013) a cuprins în program două vizionări competiţionale. Poate că sîmbătă proiecţiile din cadrul Competiţiei Internaţionale vor fi mai temeinice şi, astfel, nu va mai fi atît de puternic decalajul valoric dintre filmele autohtone (prezente în competiţia aferentă) şi cele internaţionale. A trecut jumătate din Competiţia Internaţională şi - cel puţin faţă de anii trecuţi - nu pot spune că am văzut mai mult de două filme care să depăşească liniile sigure ale unui film de şcoală. Asta în cazul bun, în care nu am urmărit glumiţe puerile (precum Planet of Sexes) sau suite întregi de filme cu obrazul subţire, filme care mustesc de un avînt filosofic în care impresia şi infatuarea sînt mult mai puternice decît claritatea şi curăţenia gîndirii.

În debutul Competiţiei Româneşti, Andrei Rus afirma că selecţia a realizat-o cu gîndul de a înfăţişa publicului Timishort cît de variate sînt preocupările cinematografice ale realizatorilor de film de la noi.

Primul film proiectat a fost Betoniera, realizat de Liviu Săndulescu. Pe o stradă bucureşteană o firmă lucrează non stop la construirea unei clădiri. Exasperat de gălăgie, după mai multe nopţi de nesomn şi după o serie de reclamaţii care nu au schimbat nimic, un domn de vîrstă mijlocie hotărăşte să atragă atenţia presei şi autorităţilor, aşa că blochează o betonieră a firmei respective cu propria maşină. Reacţionează presa, poliţia, vecinii, patronul firmei. Interpretarea actorilor şi grija autorului faţă de relatare - de exemplu: unul dintre vecini e intervievat de presă în relaţie cu zgomotul din stradă; imediat ce începe să vorbească (spune numai replici second hand, de om hrănit din limbajul de lemn televizual), bărbatul care iniţiază happening-ul acesta stradal închide geamul de la maşină încît el şi, împlicit, spectatorul, să fie feriţi de inepţiile rostite de intervievat; în ultima secvenţă a filmului, după ce bărbatul se întoarce din stradă în casă, scurta discuţie pe care o are cu soţia sa e de o naturaleţe cît se poate de cuceritoare; - fac din Betoniera un scurtmetraj bun, care merită văzut.

Fotografii de familie, filmul lui Andrei Cohn, e făcut ca la carte. O producţie impresionantă prin desfăşurarea de forţe vizibilă pe ecran. Actori de primă mînă (Lucian Ifrim, Gheorghe Ifrim, Ioana Flora, Rodica Lazăr, Valentin Popescu), o poveste prinsă din zbor, cîteva clipe din după-amiaza unei întîlniri în familie care deschid şi uşi spre trecutul şi porţi spre viitorul personajelor. O poveste în care sînt surprinse şi cotloane din inconştientul personajelor (cînd nu îşi găseşte fiica, personajul interpretat de Lucian Ifrim fuge în subsolul casei în care el însuşi a copilărit şi deschide un frigider antic în care, probabil, el însuşi se ascundea sau, poate, era pedepsit să intre), o poveste în care problemele vin la suprafaţă firesc şi în care aparatul de filmat redă în chip izbutit degringolada din interiorul familiei prezente pe ecran. Un film atît de bine coregrafiat încît acest fapt vine în prim plan şi ai impresia că toată construcţia a fost realizată pentru a sublinia iscusinţa autorului.

Pastila fericirii e un film de şcoală semnat de Cecilia Felmeri. O poveste care priveşte cu sarcasm spre producţiile de divertisment ale televiziunilor şi spre anumite metehne reprobabile ale unor compatrioţi (faptul că unii angajaţi din magazine sau de la chioşcurile de bilete pentru transportul comun nu dau rest). O istorie care are toate şansele să primească premiul publicului, ceea ce spune cîteva lucruri însemnate şi despre divertismentul televizual pe care intenţionează să îl critice aici autorul filmului, dar pe care Cecilia Felmeri nu reuşeşte să îl depăşească din punct de vedere valoric. De altfel, Pastila fericirii e cel mai slab film al Ceciliei Felmeri (cel puţin dintre cele pe care le-am văzut eu - animaţia Matei, Matei şi scurtmetrajul Minute infinite).

Vocile mării e un documentar realizat (independent) de către Ştefan Munteanu. A fost prezentat în premieră mondială în cadrul Timishort. Filmul prezintă secvenţe din călătoria unei echipe de sport maritim pe Canalul Mînecii, pe o vreme nu tocmai fericită. În ciuda construcţiei antrenante - camera, de pe o poziţie fixă, înregistrează ceea ce are în vizor - şi în ciuda timpului nefavorabil aventurii maritime, Vocile mării nu reuşeşte să transmită suspansul sau tumultul trecerii prin astfel de condiţii. E, mai degrabă, o constatare la care, ca spectator, rămîi indiferent.

Din proiecţiile Competiţiei Internaţionale, au ieşit în evidenţă două filme. Primul dintre cele prezentate, o producţie franceză realizată de Jean Gabriel Périot, Le jour a vaincu le nuit (Ziua a învins noaptea). Din titlul filmului poate fi dedusă greutatea existenţial-dramatică pe care o vede autorul proiectului în realitatea pe care o investighează. O serie de persoane filmate în prim plan rostesc - fără intonaţie specială sau expresie facială deosebită - o serie de întîmplări creionate literar (îngrijit). Sau cîntă diverse melodii originale. Fiecare poveste rostită sau cîntată - vom constata pe parcurs - e un fel de vis pe care îl au oamenii respectivi (iubire, succes, libertate), ceva la ce, momentan, nu mai au acces. Fiindcă sînt în închisoare.

Cel mai bun film din prima jumătate a Competiţiei este Misterio (Mister). Un film spaniol regizat de Chema Garcia Ibarra. Cadre scurte schiţează viaţa anostă a unei doamne de vîrstă mijlocie: serviciu, familie, lipsă de comunicare, alienare. Unul dintre tinerii din localitate e locuit de spiritul Fecioarei Maria. Dacă îţi pleci urechea la ceafa tînărului, Fecioara îţi vorbeşte. De fapt, spiritul respectiv nu e al Fecioarei, ci al unor extratereştri. Cel puţin aşa crede doamna pomenită mai sus. Despre glasul Fecioarei vorbesc mai multe localnice. Aceste fragmente de poveste leagă o istorie coerentă, ironică şi critică la adresa societăţii de consum, în interiorul căreia spiritualitatea devine o aripă comercială, de unde şi istoriile conexe, pline de mister.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Experienţe eclectice - Festivalul Internaţional de Scurtmetraje Timishort, Ediţia a V-a, Ela Duca, Gabriela Filippi, Anca Tăbleț, Irina Trocan
 Timishort, 2013, ediţia a 5-a. Încheiere, Lucian Maier
 Timishort 2013 şi-a desemnat câştigătorii, Comunicat de presă
 Timishort, 2013, ediţia a 5-a (III), Lucian Maier
 Atestare fotografică - după FEL şi CHIP (As You Like It) la Timishort, 2013, Lucian Maier
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Scurtmetraj Timishort, 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer