Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Amalia respiră adînc

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (VIII)


aprilie 2005
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dragă Alina,

mă pregătesc de mult să pun pe hîrtie (pardon, monitor) cîteva gînduri, sentimente generate de monodramele tale. Comunicăm des (telefon, poştă electronică)... dar nu ştiu cum naiba se întîmplă că întotdeauna vorbim despre cîte-n lună şi stele (ca două muieri limbute)... dar nu şi despre Hess şi Amalia.

Ne ştim de mult, de la începutul anilor '90. Cînd ne-am întîlnit prima data, mi-am dat seama imediat (sînt os de curvă bătrînă) că porţi în tine mult mai mult decît dăruirea şi europenismul cu care trudeai la (re)construirea societăţii civile şi multiculturale cu care te însărcinaseră prietenii mei de la Liga Pro Europa din Tîrgu Mureş. Apoi ne-am întîlnit doar sporadic... nebănuite sînt căile vieţii, vorba aceea. Abia mai tîrziu mi-am dat seama că porţi un semn pe frunte: textele tale înnebunitoare.

Tu crezi în destin? Pentru că eu, da. N-a fost întîmplător că ne-am revăzut în decembrie 2001, la Bucureşti, la Tîrgul de Carte Gaudeamus. Eu tocmai îmi părăsisem ţara (vorba aceea... n-am plecat din România pe vremea lui Ceauşescu, dar am fost "obligată" pe vremea celei de a doua domnii a lui Iliescu...), ţie tocmai îţi apăruse [email protected]ăjitoare. Un scurt schimb de amabilităţuri... civilizate, decente şi academice... dar dincolo de asta cred că ai simţit şi tu (pentru că eu, da) ca întîlnirea noastră a reprezentat o piatră de hotar. Apoi, mi-ai trimis [email protected]ăjitoare, www.nonstop.ro... cu care m-ai fermecat. (Deschid o paranteză: nu sînt bla-bla-uri, înainte de a fi şi eu scriitoare, poetă, femeie... încerc în permanenţă să fiu obiectivă - închid paranteza). Da, scrisul tău mi-a luat piuitul. Nu ţi-am vorbit niciodată de emoţiile de-a dreptul adolescentine cu care parcurgeam de două ori pe săptămînă cei 12 km pînă la poşta din Szalkszentmárton... asta numai ca să intru, eventual, în posesia scrisorilor tale. Pentru că pe vremea aceea trăim într-o "minusculă căsuţă din pădure" de pe malul Dunării, fără cărţi, fără Biblie, fără telefon, fără televizor... fără de nimeni, doar eu şi omul meu, care mă învăţase cum să fac pace între mulţimea pisicilor şi piţigoilor care se războiau pentru bucăţile de slănină atîrnate de mine în copaci din pădure. Apoi a dat Domnul soare şi pe uliţa noastră, ne-am cumpărat o casă ţărănească în satul din apropiere, am renovat-o, ne-am mutat în ea, mi-am transbordat "existenţa" din diverse poduri, mansarde şi pivniţe budapestane, din apartamentul de la Satu Mare... am redescoperit cu uimire că există poştă electronică, internet. Mulţumită acestor minuni ale tehnicii m-ai zăpăcit de-a binelea cu Hess, iar mai recent, cu Amalia.

Îţi aminteşti?... după ce am primit Hess-ul... ţi-am răspuns pe loc că pun de-o parte traducerea în română a eseului filozofico-sociologic: Problema evreiască în Ungaria, după 1944, de István Bibó (extrem de important pentru sufletul meu), la care tocmai trudeam... şi mă apuc să-l traduc în maghiară pe Hess. Nu m-am gîndit la ce treabă complicată mă angajez... dar textul mă tulburase atît de tare, încît toate celulele trupului meu simţeau că pentru prima dată trebuia să "joace" şi invers: să traduc din română în maghiară. Deşi mama mea a fost unguroaică, am învăţat limba maghiară abia la 27 de ani... deci, o vorbesc de aproape de 30 de ani. E o limbă al dracu' de grea, ca toate limbile străine, dar al dracu' de bogată şi frumoasă, ca toate limbile pe care le iubim. În seara zilei în care am decis să-l traduc pe Hess în maghiară (era prea mare porunca internă), am spus un Tatăl Nostru pentru cîştigarea pariului - tu îl cîştigaseşi cînd l-ai scris, eu voiam să-l cîştig traducîndu-l şi oferind publicului maghiar un autor român de excepţie. Am tradus Hess-ul în 48 de ore. La asemenea texte nu se poate altfel... respiri adînc... şi traduci. Nu te obligă nimeni, dar vrei foarte tare. Aşa mi s-a întîmplat şi mie, astfel că am cîştigat pariul. Dar mă pot exprima şi altfel: acest text nu trebuie tradus, pentru că-i atît de profund, atît de bine scris, ai scotocit atît de insistent prin toate ungherele iadului şi cotloanele paradisului... e atît de altfel faţă de tot ce s-a scris pînă acum în materie de monodramă (o, un gen atît de rar astăzi, cel puţin în Ungaria!), încît se traduce de la sine...

Decalogul după Hess a avut premiera în 13 martie anul trecut, la Teatrul Naţional din Pécs. Un succes fulminant. De atunci se joacă şi-n prezent cu sala arhiplină.

Recent, mai exact în 15 aprilie, spectacolul a fost jucat pe scena Teatrului Thalia din Budapesta. A fost de faţă toată floarea cea vestită din capitala Ungariei... dar, deşi invitaţi, nu şi reprezentanţii Ambasadei româneşti de la Budapesta, diplomaţia culturală românească... cu toate că ei sînt trimişi (pe banii contribuabililor români) să reprezinte România, să facă lobby în Ungaria pentru cultura românească. Auzind de succesul românesc de la Pécs, a venit să-l vadă pe Hess inclusiv ex-preşedintele Árpád Göncz, cel mai iubit dintre foştii şi actualii (şi, probabil, viitorii) preşedinţi ai Ungariei, el însuşi un profund gînditor, scriitor şi autor de piese de teatru - i-am tradus în română un volum de nuvele şi o piesă de teatru, volum care a apărut în 1998, la Editura Dacia. Desigur, era să mă kk pe mine de emoţii. M-am abţinut. După ce a văzut spectacolul, Árpád Göncz mi-a spus că Hess-ul se numără printre cele cinci texte (degetele unei mîini?) de excepţie pe care le-a citit / văzut în viaţa lui (are peste 80 de ani!)... aşa că am simţi a doua oară că e bine să exist ca româncă în Ungaria. (Iarăşi deschid o paranteză: prima dată am simţit treaba asta anul trecut, la Szigliget, cînd la o întîlnire cu editorii şi scriitorii maghiari contemporani, organizată de Asociaţia Scriitorilor Profesionişti din Ungaria, am vorbit despre [email protected]ăjitoare... rezultatul fiind semnarea unui contract pentru traducerea în maghiară a volumul în cauză - închid paranteza). M-am bucurat teribil că numele unui autor român apare pe un afiş teatral din Ungaria... din cauza nenorocitelor de stereotipii, preconcepţii, blablabla... e foarte greu să vinzi / impui în Ungaria un autor din România, cum la fel de greu e şi invers, dar se pare că atunci cînd ai ce vinde / impune, treaba reuşeşte.

Se pare că data de 15 aprilie e o dată importantă în "viaţa" lui Hess. După spectacolul de la Teatrul Thalia din Budapesta, mi-au "ciripit" cvasi-oficial la ureche că mai multe teatre budapestane vor să cumpere spectacolul, iar Teatrul Naţional din Budapesta, textul, respectiv, traducerea. Başca spectacolul de la Pécs va fi programat de patru ori pe scena excelentului Teatru Merlin, tot din Budapesta.

Pînă acum, în România mi-au apărut 18 volume traduse din maghiară în română. Am avut marea şansă să traduc clasici în viaţă (printre alţii: Esterházy, Nádas, Kertész, Márai, Bibó...), traduceri solicitate de diverse edituri, sau propuse de mine... istericale în preajma deadline-urilor, apoi apariţii, lansări... ce mai, tot tacîmul. Desigur, m-am bucurat pînă peste poate pentru toate fiecare... dar privind în urmă (contabilitate sufletească)... niciodată aşa cum m-am bucurat (atît de altfel...) pentru reuşita lui Hess. Poţi avea încredere, ţi-o spun sincer şi detaşat... a trecut mai bine de un an de cînd m-am "rupt" de text. Oare pentru faptul că nu mi-a cerut nimeni să-l traduc pe Hess, că l-am tradus pentru că am simţit că aşa trebuie, că m-a impresionat într-o măsură atît de mare încît n-am avut încotro? Poate.

Am citit cu mare interes cele şapte Scrisori întredeschise apărute pe site-ul LiterNet-ului (bravo LiterNet, faceţi o treabă excelentă!!!) O dezbatere pe cinste! Sper să continue!!! Nu mă ocup de problemele teoretice ale teatrului (asta nu înseamnă că nu mă interesează, dimpotrivă!), prin urmare n-aş putea "vota" cu conştiinţa curată nici pentru deteatralizare... nici pentru teatralizare (vorba unei replici dintr-o piesă maghiară - Dealul Vrăjitoarelor, de Katalin Thuróczy - pe care tocmai acum o traduc în limba română: "bucătarul să rămînă la calapod"). Sînt prea mică pentru un război atît de mare... În acelaşi timp, l-am văzut în pielea lui Hess atît pe Nicu Mihoc (excelentă regia lui Gabi Cadariu), cît şi pe István Fillár, distins inclusiv pentru acest rol cu un foarte important premiu (excelentă regia lui József Péter Bodonyi)... şi, deşi sînt "trăiri" diametral opuse, mi-au plăcut ambele; unul pentru că este mai puţin scenografic şi mai inteligent, iar celălalt pentru că este interpretat în cheie realistă. Nici o problemă că un gen de public îl aplaudă pe Hess-ul românesc, iar un alt gen de public îl aplaudă pe Hess-ul unguresc. Să dea Dumnezeu ca Hess-ul să fie aplaudat pe cît mai multe scene din Europa... şi nu numai.

Dragă Alina! Văd că m-am întins obraznic de mult cu această destăinuire. Sper că cei de la LiterNet s-o mai scurteze. Vreau să-ţi spun doar atît: cu Amalia... m-ai lovit altfel în moalele capului decît cu Hess. Dar cu aceeaşi putere!!! Cum "pana ta" (vorba ta) de reuşeşti a doua oară să mă zăpăceşti de-a binelea? Textul mi-a plăcut atît de mult, încît iarăşi am pus de-o parte traducerea din maghiară la care tocmai lucram (Lumînările ard pînă la capăt - Márai), am respirat adînc şi-n cîteva zile am tradus Amalia... Ehei, draga mea, aici m-ai atins rău la lingurică. Deh, memoria!... nu poate fi spălată cu sodă caustică şi centrifugată... cum faci în Hess cu conştiinţa. Pe scurt: ai făcut valuri în lumea teatrului din Ungaria. Pentru Amalia deja se "bat" două actriţe maghiare... una şi una. (Ei, acum altfel se pune problema... eşti de acum o autoare impusă în Ungaria... prin urmare ridicăm şi noi ştacheta... las' numai pe mine.) Cînd am citit pe LiterNet că Dorina Lazăr a făcut la Teatrul Odeon din Bucureşti un spectacol-lectură cu Amalia... şi că ar dori să-i intre cu adevăratelea în piele... am dat fuga pe internet şi m-am uitat la fotografia ei. Apoi, la fotografiile celor două actriţe budapestane (ţi le-am şi trimis la un moment dat)... pe Monica Ristea-Horga o cunosc personal... apoi în final mi-am pus întrebarea: cum naiba e posibil ca toate cele patru actriţe (mari) să semene atît de mult şi în acelaşi timp să fie atît de diferite... dar să poarte fiecare acelaşi semn invizibil (văzut doar de cei privilegiaţi?) pe frunte: semnul unei creaţii actoriceşti al dracu' de profunde şi bine structurate.

Gata, acum te las. Noapte bună, merg să spăl vasele.

Cu drag,
Anamaria Pop

(Szalkszentmárton, 19 aprilie 2005, ora 20 şi 32 de minute - ora Ungariei)

Citiţi Amalia respiră adânc, o carte semnată Alina Nelega şi publicată de Editura LiterNet.



 Toate articolele despre Amalia respiră adînc


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Anamaria Pop


Alte articole

 Întoarcerea dramaturgului: resuscitarea tragicului şi deteatralizarea teatrului, Alina Nelega
 Scrisori întredeschise (IX), Mircea Sorin Rusu
 Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (VII), Eugenia Anca Rotescu
 Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (VI), Alina Nelega
 Amalia la Odeon - Scrisori întredeschise (V), Eugenia Anca Rotescu
 Toate articolele despre Amalia respiră adînc


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer