Zic Zan, afrimian - Zic Zac la UNATC, în Gala absolvenţilor, 2013

Am încheiat 2012 cu călătoria fantastică prin imaginaţia cuplului Radu Afrim & Luiza Zan, oamenii care au structurat pixelii şi semitonurile Năpastei de la TNB, întâmplarea pe care o numeam "cel mai underground spectacol de teatru ce poate fi văzut în Bucureştiul acestor zile". La cinci luni distanţă, m-am pomenit prins într-un univers-geamăn, născut, de asta dată, de închipuirea Andreei Gavriliu, proaspăt absolventă a Master-ului de coregrafie al UNATC.

Zic Zac e un teribil de afrimian spectacol de dans contemporan, pe care Andrea îl joacă cu o poftă enormă, împreună cu colegii ei Ştefan Lupu şi Gabriel Costin, în entuziasmanta scenografie a Andreei Săndulescu. Şi cum ar putea fi altfel din moment ce Andrea Gavriliu a început să-şi facă un nume dansând în Herr Paul de Tankred Dorst, montarea-cult a lui Afrim din 2009 de la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ?

Melanjul dichisit de muzici pop şi sofisticăreli electro, mix-ul delicios de nostalgie şi ironie, baletul multicolor de lumini violente şi nuanţe abia sugerate, pendularea furibundă între poftele trupului şi spaimele minţii, între eliberare şi visare, între gâlgâit hohotitor şi ezitare măcinată de regrete, toate aceste mărci-înregistrate ale deja clasicului stil afrimian se regăsesc şi în Zic Zac, dar Andrea Gavriliu e (deja) mai mult decât un simplu ucenic. E rost de tinereţe, de pofte încă nevăzute pe scenele româneşti, atât în talentul ei de coregraf, cât şi fantezia cu care dansează şi rosteşte. Întreaga întâmplare e străbătută de un fior de prospeţime, de o viziune originală, vie şi pasionantă, care confiscă cu generozitate interesul spectatorilor.

Deşi nu lipsit de câteva momente-moarte în parte din tablourile din miezul întâmplării de o oră şi 10 minute şi de o insuficient pregătită din punct de vedere dramaturgic temă a spaimelor (laitmotiv al finalului, cvasi-absentă din prima jumătate a piesei), spectacolul UNATC-ului se cade degrabă preluat în portfoliul Centrului Naţional al Dansului Bucureşti sau al oricărei alte instituţii capabile să îl producă în faţa publicului dispus la croaziere prin lumi închipuite.

Tinerii (la trup şi/sau minte) vor face săli pline şi băşici în palme aplaudând această nouă încercare de înnoire a limbajului teatral şi coregrafic. Asta-iarnă, Afrim a repornit bătrânul ceas: tic-tac. În primăvară aceasta, Andrea Gavriliu a mers mai departe: zic-zac. Cine / Ce urmează?

PS: Dacă măcar 30% dintre absolvenţii verii anului 2013 ar pune în tezele lor de licenţă, master ori doctorat la fel de muncă, talent şi dăruire precum studenţii amintiţi în textul de mai sus, atunci rating-ul de ţară ne-ar urca brusc şi semnificativ.