Jurnal de voluntar sub nor (VII) - Undercloud, 2020

Ziua VII - 17.08.2020

Penultima zi de Undercloud 2020 a adus în scenă spectacolul Efectul razelor Gama asupra crăiţelor lunatice, din distribuţia căruia fac parte Oana Pellea, Alexandrina Halic, Florina Gleznea, Cristina Casian.

O primă impresie bună mi-a lăsat-o deosebitul decor, care înfăţişa interiorul unei case care a fost locul întregii acţiuni.

Povestea familiei Hunsdorfer e dramatică şi sumbră: o familie disfuncţională formată din mama Betty şi cele două fiice ale ei, Matilda cea introvertită şi Ruth cea instabilă. Trei oameni cu diferite traume sufleteşti şi o multitudine de moduri teoretic anormale de a le face faţă.

Matilda (supranumită Tillie - Cristina Casian) pregăteşte pentru un concurs de ştiinţe de la şcoală un experiment legat de evoluţia seminţelor de crăiţe care au fost expuse la diferite intensităţi de radioactivitate. Pasionată, Tillie ne arată un univers absolut uluitor: cât de fascinantă este existenţa atomilor. Ascultând-o povestind despre motivele pentru care Atomul este un lucru atât de minunat, am înţeles frumuseţea copleşitoare pe care o are orice părticică din univers atunci când cineva o priveşte cu curiozitate profundă, cu iubire şi cu disponibilitatea emoţională de a vedea miraculosul dimprejur.

Mama Matildei, Betty (Oana Pellea), este pe dinăuntru un suflet trist, în timp ce pe dinafară este un vulcan de furie, replicile ei fiind pline de sarcasm, ironie şi comentarii la adresa vieţii. Este fascinantă prin puterea sa de a iubi, de a fi delicată, generoasă în ciuda tuturor dificultăţilor pe care viaţa i le-a pus în spate.

Ruth "cea ţicnită" (Florina Gleznea), sora Matildei, este un personaj extrovertit, dar de o instabilitate emoţională dureroasă, cauzată de lupta pe care o duce pentru a gestiona şi a înfrunta o familie şi un trecut nu tocmai perfecte. Poate că nebunia, neconformarea la un "comportament normal", manifestările excesive, stridente uneori, sunt de fapt doar modalităţi prin care unii gestionează ceea ce e intolerabil de dureros. Şi poate că nebunia şi instabilitatea emoţională sunt uneori doar o altă faţă a normalităţii.

M-au fascinat dansurile Oanei Pellea pe Good Morning, celebra piesă din musicalul lui Gene Kelly Singin' in the Rain şi pe Simply the Best al Tinei Turner. O actriţă extrem de energică, cu o dicţie impecabilă şi o prezenţă scenică puternică, reuşeşte să ducă publicul pe valurile mereu surprinzătoare ale vieţii emoţionale a personajului ei, de la durerea cea mai cutremurătoare la umorul cel mai contagios, uneori aproape simultan.

Într-un anumit fel, la fel ca radiaţiile gamma, suferinţa interioară este invizibilă, dar distructivă. Efectele lor, atât ale suferinţei, cât şi ale radiaţiilor, sunt similare. Pe unele suflete durerea le distruge, în alte suflete ea produce doar daune minore, iar în altele provoacă mutaţii, devieri de la creşterea firească. Exact ca efectele pe care razele gamma le au asupra crăiţelor. Dacă am putea avea faţă de viaţă, chiar şi într-o mică măsură, uimirea Matildei faţă de creşterea crăiţelor în ciuda agresiunii radiaţiilor, sau iubirea generoasă a lui Betty, sau chiar şi o mică parte din curajul lui Ruth, în orice eşec am învăţa să vedem cum apar mici victorii.