Jurnal de voluntar sub nor (V) - Undercloud, 2020

Ziua V- 15.08.2020

A cincea zi de călătorie pe sub nor mi-a adus în faţă un spectacol diferit de tot ceea ce am văzut la acest festival până acum. Omul Pernă s-a jucat sub cerul înnorat în curtea Muzeului Ţăranului Român, în regia lui Eugen Gyemant. Din distribuţie au făcut parte Ionuţ Grama, Lucian Iftime, Cătălin Babliuc, Dan Rădulescu şi Teodora Iancu.

Primul meu gând atunci când luminile s-au stins s-a îndreptat către titlul piesei şi decorul pe care îl aveam în faţă. Ce înseamnă Omul Pernă? E o metaforă? Ce legătură poate avea cu un birou simplu, câteva hârtii aruncate neglijent şi un scaun de tortură ce părea desprins dintr-o lume carcerală? Răspunsurile, bineînţeles, au venit pe parcurs.

Totul începe într-o cameră în care un scriitor anonim, Katurian Katurian (Ionuţ Grama), este interogat cu privire la straniile asemănări dintre poveştile sale macabre şi o serie de crime petrecute în oraş. Doi detectivi îl suspectează pe scriitor şi bănuiesc că acesta l-a avut drept complice pe fratele său mai mic şi cu probleme psihice, Michal (Dan Rădulescu).

Cei doi detectivi care anchetează cazul sunt personaje complexe care, în ciuda faptului că îşi fac meseria împreună, au o relaţie tensionată şi plină de falsitate, aruncându-şi unul altuia injurii în orice moment cu putinţă. Tupolski (Lucian Iftime) este un om rece, ironic şi autosuficient, care conduce ancheta fără scrupule, fiind preocupat mai curând de finalizarea cazului decât de descoperirea vinovatului. Ariel (Cătălin Babliuc), în schimb, este în aparenţă o brută însă, pe parcursul piesei ne este dezvăluit adevăratul său caracter, faptul că duce o luptă personală împotriva tuturor celor care ucid sau rănesc copii. El se dovedeşte, treptat, a fi mult mai empatic cu situaţia lui Katurian decât colegul său.

Cei doi fraţi sunt interogaţi în paralel, ţipetele lui Michal auzindu-se dintr-o cameră alăturată. Deşi Katurian cere să îl vadă şi să nu mai fie supus torturii deoarece este un simplu copil caracterizat de inocenţă, detectivii refuză, spunându-i că într-un stat totalitar nu se cere nimic celor ce se află într-o poziţie de putere.

La rândul său, Katurian este întrebat de ce scrie poveşti macabre, iar replica sa m-a uimit atât prin luciditate, cât şi prin mesajul transmis, dublat de limbajul non-verbal deosebit de expresiv "Prima sau singura datorie a unui povestitor este să spună o poveste. De care, asta este alegerea sa". Detectivii excentrici joacă un adevărat joc psihologic cu scriitorul. Spun că deja au toate probele incriminatorii şi, alături de mărturia frăţiorului torturat, îl pot executa fără a se gândi de două ori. Totuşi, nu o fac.

Când cei doi fraţi ajung împreună pe scenă în aşteptarea unei probabile execuţii, luminile se schimbă, devin mai difuze. Decorul este acoperit cu o folie de plastic. Pe fundal se aude o mică parte din piesa The Earth Died Screaming de Tom Waits, dar atenţia tuturor spectatorilor rămâne pe scenă chiar şi în timpul acestor schimbări pentru a afla cine este, de fapt, vinovat pentru crimele acestea.

Relaţia celor doi fraţi este autentică, Katurian are grijă de fratele său labil psihic şi îi spune poveşti macabre, dar care au justificare în trecutul tumultuos al celor doi. Pe parcursul spectacolului, Michal îl roagă pe Katurian să-i spună din nou două poveşti de-ale sale, una dintre ele fiind povestea Omului Pernă, cea care dă chiar titlul acestei piese, în care Omul Pernă salva copii de la o viaţă oribilă, instigându-i la sinucidere. Deşi în faţa fratelui său, Michal jură pe viaţa lui că nu a comis el crimele, jocul textului cu adevărul şi minciuna, cu realitatea şi ficţiunea, continuă pe tot parcursul spectacolului şi nu permite un răspuns definitiv până la final.

Acţiunea piesei se desfăşoară pe două planuri alternative - cel real, reprezentat de interogatoriul propriu-zis - şi cel fabulos, al poveştilor lui Katurian care prind viaţă pe scenă. Lumea reală şi cea fantastică se împletesc, trecerea dintre ele fiind marcată prin schimb de lumini. Desfăşurarea acţiunii ne ţine pe noi, spectatorii, cu sufletul la gură prin succesive răsturnări de situaţie, iar alternanţa între brutal şi comic creează o stare perpetuă de nelinişte şi incertitudine.

Temele centrale ale piesei sunt responsabilitatea creatorului şi consecinţele actului artistic. Dincolo de viaţa sa şi a fratelui său, dorinţa cea mai importantă a lui Katurian, cea pentru care se luptă pe tot parcursul spectacolului, este ca poveştile să nu-i fie arse, chiar dacă este posibil ca ele să fi inspirat un criminal. Nu se încearcă să se găsească vinovaţi, iar personajele nu sunt împărţite în pozitive şi negative - fiecare dintre cei patru protagonişti îşi dezvăluie pe parcurs atât trăsăturile profund umane, cât şi latura întunecată a personalităţii -, ci este prezentată o situaţie de viaţă cu totul excepţională, pe care fiecare spectator o poate judeca şi interpreta după propriul set de valori. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul temei secundare ce se desprinde din text - copilăria traumatizantă, care nu se doreşte a fi o scuză explicită pentru acţiunile întreprinse de personaje, dar ridică totuşi un semn de întrebare. Părinţii se impun uneori prea mult, încercând să trăiască tot ceea ce nu au trăit ei prin copiii lor. Astfel, influenţa părinţilor asupra copiilor devine atât de mare, încât poate ajunge o maltratare psihologică, consecinţele fiind tragice.