FilmSense / mai 2013
Cînd am ieşit din sala Lumière de la Borgman (filmul olandez din Competiţie, realizat de Alex van Warmerdam), era atît de multă lume la toate cozile de acces la Inside Llewyn Davis că m-am trezit nevoit să îl amîn pe mîine (luni, 20 mai 2013). Ceea ce mi-a dat posibilitatea să asist la primul calup de scurtmetraje româneşti prezentate în Marché du film la Cannes. Proiectul Romanian Short Waves 2013 este organizat de Asociaţia Secvenţe şi este sprijinit de ICR şi de CNC.
 
În prima proiecţie au fost prezentate şase filme. A doua va avea loc joi, 23 mai 2013. În cadrul ei va fi prezentat şi noul scurtmetraj al lui Mihai Sofronea, Copacul. Filmul său anterior, Aşteptînd zorile, e unul dintre cele mai bune scurtmetraje româneşti din ultimii ani.
 
Ovo, un proiect realizat de Eva Pervolovici, încearcă să cuprindă în cîteva secvenţe simptomele psihice ale temerii de a naşte. Ovo e numele pe care îl dă surioara fratelui său încă nenăscut, care de cinci ani locuieşte în burtica mamei. Ovo e o încercare de a lăsa inconştientul să îşi verse tenebrele în realitate, însă din ceea ce vedem pe ecran - cîteva simboluri (un ou imens, de exemplu) plimbate pe stradă - coşmarul maternităţii e departe de a fi convingător. Cînd David Lynch a vorbit despre temerile care însoţesc, uneori, naşterea, au rezultat The Alphabet şi cîteva secvenţe zguduitoare în Eraserhead. Poate părea comparaţie nedreaptă, David Lynch fiind acum un autor a cărui valoare e recunoscută. Însă atunci cînd a realizat The Alphabet nu ştiu dacă Lynch visa că ar putea ajunge într-o zi la Cannes.
 
Red Code e o glumiţă realizată de Hanno Hofer în 2011. Temperaturi uriaşe în Bucureşti, lumea o ia razna, loc de cîteva înjurături ca de la bărbat (de vîrstă mijlocie) la bărbaţi (de vărsta a treia). Într-o zi de duminică, la un magazin de stradă.

Shepherd e un mini-documentar (8 minute) în care Nap Toader reţine cîteva momente din viaţa unei familii de păstori aromâni. Despre ceea ce înseamnă viaţa, obiceiurile, speranţele pe care le au cei din comunitatea aromânilor dobrogeni, filmul nu spune mare lucru. Două cîntece, unul regizat special pentru proiect, unul înregistrat şi derulat în banda sonoră, cu imagini la relati pe ecran, ocupă jumătate din film. Cealaltă jumătate, cîteva imagini de la cîmp, cîteva imagini cu modul în care e colectat laptele.
 
Vaca finlandeză e un scurtmetraj realizat de Gheorghe Preda. E un film care - dincolo de lipsa calităţilor cinematografice - ridică o problemă importantă. În 2007, Guillermo Vargas a realizat o instalaţie în Codice Gallery din capitala Nicaraguei. Punctul de maxim interes al acestei expoziţii poartă numele "Eşti ceea ce citeşti" (parte căreia Gheorghe Preda doreşte să îi dea o replică în scurtmetrajul său). Pe un perete al galeriei, artistul costarican a scris cuvintele menţionate anterior cu bucăţi de hrană solidă pentru cîini. Şi a legat un cîine vagabond de peretele respectiv, cu un cablu de metal. În media a pornit un scandal uriaş legat de presupusa intenţie a lui Guillermo Vargas de a lăsa acel cîine să moară de foame în galerie.

Tocmai prin scandalul media pe care l-a iscat, expoziţia şi-a demonstrat consistenţa. Ceea ce dorea artistul să sublinieze e ipocrizia vizibilă în modul în care media se raportează la evenimente. Dacă un cîine e pus într-o galerie şi e "tratat" aşa cum sînt tratate milioane de animale, dintr-o dată acel cîine devine centru de interes mondial. O problemă transnaţională de etică. Însă, în tot acest timp, cum rămîne cu viaţa celorlalte animale care suferă? Pe internet a fost iniţiată o petiţie prin pare să îi fie interzis artistului accesul la Bienala Central Americană din Honduras, în 2008 (petiţia a strîns peste patru milioane de semnături). Ori mesajul artistului - Eşti ceea ce citeşti - e cu atît mai bine subliniat de toată isteria media cu cît, în fapt, nu există nicio mărturie sigură că acel cîine ar fi fost înfometat şi ar fi murit. Şi, mai mult decît atît, în timpul expoziţiei, nimeni nu a încercat să elibereze cîinele, nimeni nu a încercat să îi dea de mîncare. În media, însă, atît cei care ofereau ştirile cît şi publicul comentator au fost extrem de revoltaţi de expoziţie. În realizarea acestei instalaţii, Vargas avea în minte un eveniment care s-a petrecut în ţara sa natală: un hoţ a fost sfîşiat de doi rottweileri sub ochii poliţiştilor[1].

Acest eveniment artistic, trecut prin seria Cow Art a lui Banksy, devine mobilul scurtmetrajului Vaca finlandeză, realizat de Gheorghe Preda. Nu e deranjantă lipsa de referinţe din arta contemporană de care dă dovadă cineastul român, ci problematic este faptul că povestea (aşa-zis critică, în fapt de o vulgaritate rară) se petrece în interiorul MNAC. Sigla muzeului, exteriorul şi interiorul său, toate sînt pe ecran în acest film. De altfel, pe creditele scurtmetrajului, sînt adresate mulţumiri celor de la MNAC pentru sprijinul acordat. Pentru o instituţie care ar trebui să fie un promotor al artei contemporane, să apară într-un film care terfeleşte orice aspect legat de misiunea pe care instituţia ar trebui să o aibă, e o situaţie greu de explicat.

The Flavour Collection e un film realizat de Igor Cobileanski. Subiectul filmului este interesant - lipsurile materiale, îl fac pe un părinte moldovean să îşi ducă fiul la o luptă ilegală între copii. Relaţia autorului cu personajele sale este onestă: de exemplu, mama copilului dus la luptă este suferindă şi, tocmai fiindcă e un caz care ar fi putut stîrni uşor ataşamentul spectatorilor - suferinţa fiind un catalizator sentimental important -, Cobileanski nu o filmează niciodată; într-o singură secvenţă, chipul îi este parţial descifrabil într-o oglindă, aflată şi ea în plan îndepărtat. Însă, în acelaşi timp, dificultatea de a lucra cu copiii este uşor de constatat - lupta acestora este vizibil trucată, ceea ce duce la o diminuare considerabilă a dramatismului. Sînt şi alte greşeli de producţie: de exemplu, tatăl vorbeşte la un moment dat la telefon cu un medic. El vorbeşte, dar în banda sonoră se aude şi sunetul de apelare din difuzorul telefonului.

Filmul care a închis proiecţia este Wonderland al lui Peter Kerek. Mirajul Pepsi de pe vremea lui Ceauşescu îl duce pe un copil la o serie de aventuri năzdrăvane în casa unui cunoscut de-al mamei sale. Aceasta are nevoie de ajutorul acestui domn pentru a spera că îşi va revedea soţul. Povestit cu echilibru, cu o dramă bine camuflată în spatele unei perdele uşor comice, Wonderland e un film ce merită urmărit.


[1]] O discuţie largă despre expoziţia lui Guillermo Vargas şi despre folosirea animalelor în artă puteţi citi pe pagina următoare: http://blog.art21.org/2010/03/04/you-are-what-you-read/

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus