Să te sminteşti cum trebuie - Gloria smintelii la Festivalul Galactoria, 2013

Primul spectacol pe care am avut ocazia să-l văd în cadrul festivalului Galactoria a fost Gloria smintelii, un exerciţiu amuzant şi antrenant de Commedia dell' Arte al studenţilor de la secţia de actorie, linia de studiu română, clasa prof. Filip Odangiu / Sinko Ferenc. Când vine vorba de spectacole de Commedia dell' Arte de obicei trebuie, ca spectator, să strângi din dinţi şi să accepţi convenţia puternică pe care o impune masca. Odată ce ai acceptat această formă de cercetare teatrală tot ce-ţi rămâne să faci e să apreciezi cât de mult sau de puţin au descoperit actorii din faţa ta în urma acestei cercetări. De multe ori, deşi le-am găsit efortul lăudabil, nu am rezonat cu produsul finit. Din fericire n-a fost cazul acestui spectacol. Pentru că Gloria smintelii funcţionează nu doar ca exerciţiu ci şi ca produs cultural viabil, apreciere care nu e valabilă pentru multe spectacole de acest gen. Dar în acest caz, publicul a rezonat cu păţaniile tembele, glumele şi discursurile absurde ale personajelor. E cel puţin o misiune dificilă pentru orice actor care joacă un astfel de personaj să capteze şi menţină atenţia şi interesul publicului pentru o formă atât de codificată de teatru. Din acest punct de vedere studenţii pot marca o reuşită. Aici, reacţia spectatorilor vorbeşte de la sine. Am fost surprinsă să constat cât de multe detalii mărunte trec rampa şi generează reacţii puternice în rândul publicului.


Deşi păstrează o atmosferă tipică genului, spaţiul de instalare avertizează spectatorul de la bun început că va trebui să tolereze o convenţie puternică prin gestul actorilor de a traversa scena şi de a pregăti spaţiul de joc machiaţi cu grimă dar fără măşti. Datorită acestei introduceri publicul nu e deranjat de schimbările de decor ce se produc cu ajutorul unor paravane chiar în faţa sa, ba chiar consideră normal gestul actorilor de a se aşeza pe nişte practicabile aflate la marginea scenei şi de a-şi urmări, cu măştile date jos, colegii de pe scenă. Unul dintre avantajele acestui spectacol este tocmai această sinceritate a exerciţiului, această avertizare emisă publicului asupra faptului că actorii se vor juca, nimic mai mult. Simplitatea cu care aleg să se joace este un alt punct demn de luat în considerare: decorul minimalist şi soluţiile regizorale inteligente permit ca acest spectacol să poată fi jucat cu la fel de mult succes şi într-un studio şi pe stradă. Coeziunea de care dau dovadă studenţii face posibilă coerenţa momentelor: totul, de la schimbarea decorurilor, la momentele delirante în care pe scenă se instalează un haos total (dar, în fond, foarte bine coregrafiat şi organizat) se desfăşoară cu o precizie surprinzătoare. Această sincronizare oferă spectacolului unitate şi fluiditate şi datorită acestor factori, mesajul este transmis într-o manieră clară şi elocventă.

Personajele sunt construite cu meticulozitate, atenţia la detalii fiind, pe alocuri, impresionantă. În structura lor se poate simţi şi un umor inteligent care îşi propune şi reuşeşte de multe ori să transforme tipologiile unei ere trecute în comentarii elocvente, amuzante şi pertinente pentru contextul actual. Inventivitatea şi entuziasmul actorilor transpare din acest exerciţiu şi încurajează spectatorul să creadă în validitatea prezenţei unui spectacol de Commedia dell' Arte în sfera culturală actuală, subliniind parcă faptul că umorul de calitate nu are vârstă şi deci, că o canava din secolul XVI poate încă stârni râsete şi influenţa gândirea spectatorului. Trebuie să amintesc aici de un Dottore liliputan care vrea să convingă umanitatea de genialitatea oamenilor mici (o Lucia Mărneanu care joacă în genunchi pe parcursul întregului spectacol cu o vitalitate de invidiat), de un Pantalone libidinos şi neştiutor (o Paula Rotar cât se poate de convingătoare şi de amuzantă) şi de un Capitano bişniţar şi fricos (Teodora Păcurar) ce fură publicul în timp ce e fugărit de o prostituată de o sexualitate îndoielnică (apariţie satirică dar de un comic indiscutabil a lui Valentin Oncu), toate acestea fiind exemple ale unei construcţii de personaj ample şi bine gândite.


Ritmul reprezentaţiei a suferit unele fluctuaţii având momente în care se putea sesiza o scădere a nivelului de energie. Din fericire, actorii au reuşit să îşi revină şi să recapteze atenţia publicului de fiecare dată. Un alt element deranjant a fost volumul vocilor unora dintre ei: se vorbea pe un ton normal după care, două minute mai târziu, se ţipa de-a dreptul, iar asta deranja pe alocuri receptarea spectatorului.

Cred că ceea ce îşi poate propune un spectacol de Commedia dell' Arte jucat în ziua de azi este să capteze publicul, să îi transmită cât mai clar un mesaj şi să îl implice şi atragă în poveste. Judecând după aceste criterii, Gloria smintelii este o reuşită. De altfel, acest spectacol se dovedeşte a fi maleabil, pretându-se unei multitudini de spaţii şi conjuncturi şi viabil pentru un public contemporan. În urma acestei reprezentaţii pot doar să aştept cu nerăbdare ce va urma în zilele ce vin.


Facultatea de Teatru şi Televiziune din cadrul Universităţii "Babeş-Bolyai"
Gloria smintelii, exerciţiu de Commedia dell' Arte
Clasa prof. Filip Odangiu / Sinko Ferenc
Distribuţia: Volpone, anticar - Paula Rotar, Dottore Hieronimo Antieugenius Minimorum Hipotalamuspopotamus Max - Lucia Mărneanu, Cezario, fiul lui Dottore, curtezana Miranda - Oncu Valentin Alin, Angelica, fiica lui Volpone - Papp Andrea, Bianca, fiica lui Volpone - Vera Brătfălean, Capitano Testosterone Întâiul, zis şi Iusufache Hassan cel Groaznic - Teodora Păcurar, Brighella, slugă în casa lui Dottore - Andrei Sabău, Colombina, slugă în casa lui Volpone - Alexandra Sabrina Vanci, Arlecchino, slugă în casa lui Volpone - Eduard Bîndiu, Flautino - Melania Crisan, Pulcinella - Cătălin Filip.