Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Constantin Noica şi ochiul interior al cinematografului


noiembrie 1999
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Prima oară am auzit de Constantin Noica la ora de filozofie (marxistă, dialectică şi istorică). Era prin 1987. Dascălul ne-a spus atunci că, pentru Noica, filozofia caută lumea în om, iar ştiinţa omul în lume. Când s-a referit, oarecum tangenţial, şi la rostul şi locul cinematografului în procesul devenirii întru fiinţă a omului, Constantin Noica - aveam să aflu peste câţiva ani, citind Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru, Jurnalul de idei şi Cuvânt împreună pentru rostirea românească - a căutat să desluşească filmul ca expresie (conotativ, revelatoriu), pe care l-a deosebit de fimul ilustrativ şi "cu subiect" (denotativ, plasticizant).

Filmul - arată filozoful de la Păltiniş - este de-a dreptul "împieliţat", căci "în membrana peliculei încap poveştile noastre toate", atunci când ea povesteşte "nu despre ceea ce a fost şi este, ci despre tot ceea ce ar putea să fie". Astfel, cinematografia este o "non-fiinţă", o "non-artă", pentru că abuzează de cuvânt, culoare şi volum, fără să dea nimic "prin sine", ci doar prin imaginea literaturii, picturii, muzicii. Observaţia lui Noica este pe deplin justificată în cazul multor filme excesiv de teatrale, de livreşti, de picturale. Cu două dintre ele s-a întâlnit pe la mijlocul anilor '60 pe marele ecran. Tocmai ieşise dintr-o închisoare mică (temniţa, unde fusese deţinut politic), pentru a trăi într-o închisoare mare cât toată ţara. Pe atunci, repertoriul cinematografelor din România a început să prindă culoare, după aproape două decenii de "realism socialist". Şi Umbrelele din Cherbourg şi Zorba Grecul (despre care Noica a scris în Jurnal de idei) sunt filme tonice, exuberante, "de public", în care "subiectul" este expus printr-un "prea mult care sărăceşte lucrurile": căldura învăluitoare a sufletului "în toată ingenuitatea lui" din muzicalul duios şi extrem de riguros - ca plastică - regizat de Jacques Demi, sau "narcoza dansului" din Zorba, al cărui personaj titular ştie doar "să se desprindă încântător de toate", pierzând din vedere că "sunt lucruri mai mari care-l cuprind".

Din fericire însă, istoria cinematografiei înregistrează - nu puţine - încercări şi împliniri ale unor artişti ce au căutat şi uneori chiar au izbutit să inventeze un limbaj nou, specific cinematografului. Multe din filmele lui Griffith, Eisenstein, Dovjenko, Murnau, Lang, Chaplin, Keaton, Welles, Pollack, Allen, Kubrick, De Sica, Visconti, Pasolini, Fellini, Antonioni, Ray, Mizoguchi, Kurosawa, Ozu, Paradjanov, Tarkovski, Koncealovski, Mihalkov, Abuladze, Bunuel, Bergman, Bresson, Wajda, Zanussi, Forman, Menzel, Alea, Godard, Kusturica, Fosse, Stone, Wenders, Aronofsky, von Trier şi încă alţii (iar de la noi: Victor Iliu, Manole Marcus, Iulian Mihu, Mircea Săucan, Lucian Pintilie, Liviu Ciulei, Andrei Blaier, Dan Piţa, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc, Iosif Demian, Nicolae Mărgineanu, iar mai recent Cristi Puiu, Cristian Mungiu, Corneliu Porumboiu, Anca Damian ş.a.) nu numai că nu au desfiinţat "ochiul interior" al cinematografului pe care l-au practicat, dar l-au şi cultivat, fiecare după măsura talentului şi chemării sale. În filmele lor cele mai reprezentative nu întâlnim imagini ce vor să "fixeze" imaginaţia spectatorului, ci o atmosferă audio-vizuală, semne poetice proprii acestui mediu de comunicare, ce "eliberează" imaginaţia privitorului. De exemplu, redând de două-trei ori, în chipuri diferite, aceeaşi scenă. Ca în Intoleranţă; Cetăţeanul Kane; Patimile Ioanei d'Arc; Rashomon; Povestirile lunii palide după ploaie; Persona; Fragii sălbatici; Amintiri despre subdezvoltare; Blowup; Viaţa nu iartă; Meandre; Reconstituirea; 100 lei; Ciocârlii pe sârmă; Iluminare; Cabaret; Solaris, Oglinda, Călăuza, Căinţa / Pokaianie, Nostalgia, All That Jazz; Concurs; Secvenţe; Occident; Aleargă, Lola, aleargă; Recviem pentru un vis; Dansând cu noaptea etc.

Fără să fie preocupat de cinema în mod organizat, consecvent, consideraţiile despre cinematografie ale lui Constantin Noica - puţine la număr, însă pline de sens - invită la reconsiderarea acestui mediu în care adesea predomină distracţiile de bâlci (rudimentare sau sofisticate), divertismentul facil şi prezentarea mult prea simplistă a unor întâmplări. Gândurile sale despre arta filmului îl atenţionează pe posibilul spectator că este dator (faţă de sine, în primul rând) să nu piardă din vedere simţul critic, să îndrăznească a-l cultiva ori de câte ori este chemat să "străvadă", împreună cu regizorul-autor, o poveste.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Marian Rădulescu


Alte articole

 Călătorie spre centrul creierul uman - On the Trail of Evil la Documentary Mondays, Comunicat de presă
 Documentary Mondays - cine suntem, cum suntem, unde suntem, Comunicat de presă
 Programul educaţional TEHC, 2018, lansează un concurs de video-eseuri pentru elevii de liceu, Comunicat de presă
 În curând, Săptămâna filmului European despre romii invizibili, Comunicat de presă
 Zile de film argentinian la Bucureşti, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer