Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Articole diverse

50 de tragedii pe oră şi un nas ca vai de el


TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Festivalul Comediei Româneşti, organizat de Teatrul de Comedie, aflat la a treia ediţie şi încheiat recent, impune anumite concluzii. Fără dubiu, îmbucurătoare: o avalanşă de texte noi, cele mai multe proaspete de mai puţin de un an. Jumătate din ele sunt compuse chiar de creatorii deprinşi cu scena, actori sau regizori care simt intuitiv sonorităţile, gândesc textul scenic şi emit replicile pe un ton garantat natural. Textele lor sună mai puţin forţat, firescul pare mai la îndemână, aerul de contrafăcut e ţinut la distanţă. Iar producţiile sunt, evident, mult mai vii: de la Avarul, pe care Cristian Juncu l-a rescris atât de ingenios încât Moliere pare să-l fi compus nu mai departe de anul trecut, la producţiile lui Radu Afrim, cu două montări în festival (marca Afrim e deja comedie garantată) sau la Bigudiurile lui Mimi Brănescu, texte de mare savoare comică. Iar lista pieselor se sfârşeşte cu două producţii foarte noi: Omul de zăpadă de Lia Bugnar şi New York (Fuckin' City) de Peca Ştefan. Cum despre celelalte spectacole din Festival s-a tot scris, mă voi opri la aceste două montări datorită aerului lor firesc, cu totul neteatral.

În cazul spectacolului New York (Fuckin' City), producţie a Teatrului LUNI de la Green Hours, extraordinara naturaleţe derivă din două puncte: întâi, actorii neprofesionişti - a se înţelege lipsiţi de stereotipiile celor cu şcoală, care mimează adevărul; apoi, scriitura care inoculează dezinvoltură şi firesc. La 22 de ani, Peca Ştefan are la degetul mic tehnica răsturnării situaţiilor şi a ritmului trepidant, ca şi ştiinţa de a construi, din faptul banal, conflicte reale, în avalanşă. Personajele lui au 17, 18 şi 23 de ani, sunt actori consacraţi internaţional (sau vor să devină) şi îşi trăiesc dramele vârstei, minut de minut, la proporţii cosmice. Răvăşirile lor interioare sunt intense, chiar dacă generate de vreo vorbă aruncată în vânt de iubit/ă, pulsiunile afective... apocaliptice. Dacă spectacolul are priză la public şi are, căci l-am văzut în două spaţii deferite, de ambele dăţi cu săli arhipline, este tocmai datorită extraordinarei dinamici afective pe care o aruncă în joc şi a lucrurilor simple despre care vorbeşte simplu: tineri care se sufocă de plictiseală în oraşul lor, Târgovişte, în lumea lor, cu părinţii şi profesorii lor, cu aspiraţia de a o şterge cât mai departe, recte în Capitală sau - de ce nu -, la New York. Viaţa se compune din câte 50 de deziluzii în dragoste pe oră şi multe, multe visuri.

Dar nişte visuri cu totul radicale. Şi cu infiltraţii metatextuale. Personajele ar spulbera teatrul tradiţional de la rădăcină, mai ales teatrul de stat ("de stat, pentru că în el se stă", cum se sesizează unul dintre personaje). Pentru ei teatrul în care se joacă Shakespeare sau Caragiale nu mai are nici o relevanţă. Saţietatea celor doi se întinde peste toate: şcoală, cu profesori incompetenţi şi beţivi, cu preoţi care înjură şi hărţuiesc fetele; familie, cu micile şi veşnicele dezbinări; societate, cu lipsa de speranţe pe care o furnizează. Lipsesc însă clişeele care însoţesc, de regulă, problematica de tipul acesta. Nici dezabuzarea cu subtextul ei metafizic, nici omniprezenta senzaţie de înfrângere, nici dezgustul care anihilează orice demers, orice gest liminar. Perspectiva s-a schimbat. Fie numai şi pentru acest lucru, pentru mutaţia (doamne, cât de salutară!) în mentalitate pe care o anunţă, spectacolul ar fi trebuit menţionat: tinerii vor să plece din oraş, vor să schimbe, dar nu în America şi nu la calendele greceşti. Nu la anul, nu mâine, ci astăzi. Aici şi acum. Fie şi pentru acest aspect - singular în dramaturgia ultimilor ani - în care se întrezăresc vocaţia construcţiei şi energia începutului, şi Peca Ştefan ar merita aprecieri.

A nu se înţelege însă că e un text cu mesaj, tezist, stereotip etc. Dimpotrivă. Autorul stăpâneşte o foarte bună tehnică a dezvăluirii cu pipeta, respectiv a gradaţiei. Şi nu se sfiieşte nici să apeleze la rotunjimile clasice de construcţie: piesa începe cu tânărul care îşi înregistrează ultimul mesaj către mamă înainte de plănuita sinucidere şi se termină cu telefonul dat mamei după tocmai abandonata sinucidere. Aşadar, un personaj cu biografie misterioasă pentru ceilalţi doi parteneri, care se dezvăluie în stropi rari. Nu poate fi vorba decât de talent la Peca Ştefan, cel ce ştie să livreze o asemenea senzaţie de prezenţă, de fapt trăit, de imediat. Mai ales prin conflictele celor doi îndrăgostiţi care se nasc şi se usucă la fiecare două minute. Actoria este excelentă, Irina Ioniţă şi Adrian Nicolae au reacţii perfect posibile, de parcă n-ar exista nici convenţie, nici indicaţie regizorală. Naturaleţea lor e de invidiat. Ca şi în cazul lui Laurenţiu Bănescu, care jonglează bine cu tehnicile sugestiei, sinucigaşul cool, excesiv de stăpânit, controlând totul, incapabil să se dezbare de egoism.

Dacă tinerii amintiţi voiau să dinamiteze şi să construiască, cele două personaje din Omul de zăpadă, după Aici nu se simte de Lia Bugnar, Teatrul "Anton Pann", Rm. Vâlcea, rămân doar la stadiul agresării. Căci pentru ei lumea este agresiv insuportabilă, doborându-i literalmente la toate nivelurile: conştient, senzorial, subliminal. Prin... miros. Tratarea alegorică a Liei Bugnar pleacă de la o sinecdocă uriaşă: o duhoare de nestăpânit pe care cei infinit mulţi nu o simt, dar care biciuieşte orice colţişor din ceilalţi. Inclusiv urechile. Căci Lia Bugnar instaurează o delimitare generală. De o parte - universul pestilenţial, de cealaltă parte - acoperişul pe care se refugiază cele două personaje. De o parte - o lume cu toţi anticorpii necesari pentru a nu simţi duhoarea, de alta - foarte puţinii ceilalţi, vreo doi, pentru care agresiunea olfactivă întrece limita suportabilităţii. Autoarea construieşte după tipicul absurdului, mozaicând detaliile hiper-realiste într-o compoziţie cu totul neverosimilă. Limbajul e firesc, dialogul curge cu naturaleţe, cultivând ambiguităţi comice. Fiecare personaj are mini-povestea sa - paradigmă pentru toate emoţiile şi situaţiile existenţei sale minore: el e supărat că nevasta nu i-l acceptă pe căţelul Câine, ea suferă că iubitul îi impune silicoane numărul 4. El e jucat de Remus Vlăsceanu, ca soţ buimac şi sub papuc, ea - de Alina Mangra, poate puţin excesivă.

Caracterul paradigmatic devine mai vizibil prin excelenta intuiţie regizorală a lui Adrian Roman, care reia textul ad literam, cu alte două personaje, de data aceasta două femei. Existenţa doare insuportabil şi pentru ele, până la pierderea cunoştinţei, mirosurile ei duc la anestezierea generală în Aici nu se simte. Dar resorturile piesei sunt mult umanizate în această a doua variantă. Regizorul accentuează pe frânturi de frază sau de gest relevante pentru modelele comportamentale ale personajelor: de exemplu, palma care generează, la una din femei, asocierea involuntară cu soţul. Prin asemenea detalii cotidiene, Adrian Roman construieşte o lume a constrângerilor omniprezente, cu interdicţii, inhibiţii sau, în cel mai bun caz, cu gesturi de simpatie începute şi neduse până la capăt.

Nimic tragic, totuşi, căci textul e amuzant, cuvintele sunt fireşti, replicile curg, Raluca Păun (amuzantă cu naturaleţe) şi Ramona Drăgulescu (cu solidă tehnică actoricească) joacă bine, iar spectacolul merită văzut.



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Cristina Rusiecki


Alte articole

 File din anul împlinirilor româneşti - Ion la 70 de ani de teatru la Petroşani, Adrian Ţion
 Păcală nu-i. Noi realităţi teatrale pentru copii şi adolescenţi, Comunicat de presă
 Premiera iHamlet de Elise Wilk la Radio România - Teen-Fest, 2018, Comunicat de presă
 Cale bună pe drumul spre Nord - Festivalul Internaţional de Teatru Ibsen, 2018, Camelia Hâncu
 NEVERLAND, un film jucat pe scenă de teatru, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer