Termenul de erou se resemantizează în propunerea celor doi, fiind mai degrabă desprins din cotidian decât din fantastic, evitând mai degrabă să confrunte situaţia decât să o înfrunte. Cam fără cap şi fără coadă, spectacolul pune problema fără a da neapărat răspunsul. Dacă acest lucru e perceput ca fiind intenţionat sau nu, depinde de punctul de vedere al fiecărui spectator. Deşi pictează o frescă amuzantă a celor două perioade de timp pe care le tratează, Noi eroi nu pare să ducă până la capăt polemica pe care a început-o. Amuzant şi plin de gag-uri dar incoerent pe alocuri, spectacolul pretinde foarte mult de la cei doi actori. Din cauza ritmului fragmentat şi a lipsei de consecvenţă, aceştia sunt forţaţi să lupte iar şi iar pentru atenţia publicului, care se pierde pe anumite porţiuni. Chiar dacă reuşesc să capteze această atenţie iar şi iar, spectatorul iese de la spectacol cu o senzaţie similară celei date de un rollercoaster, în care suişurile şi coborâşurile continue provoacă o ameţeală deconcentrantă.
Deşi pierde puncte la capitolul coerenţă, reprezentaţia este totuşi o experienţă plăcută datorită celor doi protagonişti care par să dispună de o energie nelimitată, infuzând fiecare secundă cu tot ceea ce au mai bun de oferit. Din punct de vedere al jocului actorilor nu li se poate reproşa nimic semnificativ. Sunt în permanenţă în legătură unul cu celălalt, se ajută unul pe celălalt, intuindu-şi mişcările şi susţinând împreună scenele. Simpatici şi bine coordonaţi, aceştia stârnesc râsete prin trăsnăile pe care le fac şi atrag empatia publicului într-o amestecătură de căzături, plânsete false, comentarii ironice şi accidente hilare. Cel mai important sentiment pe care ţi-l generează este că se distrează într-adevăr, că se simt bine pe scenă. Poate şi din acest motiv eşti tentat, ca spectator, să le ierţi micile scăpări şi să râzi cu poftă alături de ei.
Cu toate că, per ansamblu, spectacolul a fost liniar şi haotic, există ceva în prezenţa scenică a celor doi actori care te face să stai în şi să ieşi din sală cu o senzaţie plăcută. Textul, la care cei doi au contribuit, este asumat şi bine gândit. Nu am nicio îndoială că dacă cei doi a retuşa puţin acest spectacol şi ar încerca să-i stabilească un fir roşu mai clar, subliniind ce vor mai exact să transmită prin el, ar fi un succes. Şi sper să îşi aloce timpul necesar acestor retuşuri, pentru că îi lipseşte foarte puţin pentru a ajunge să fie o experienţă cât se poate de plăcută.
Noi eroi, după Leonid Andreev
Cu: Tatiana Sîrghi şi Gogu Preda