Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul TIFF 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

AlternaTIFF 2013 - 02


iunie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
După cum spuneam în textul anterior, programul acestei ediţii TIFF a fost mai mult orientat înspre fotografie. Printre acestea, 24 de Expresii ale Solitudinii, aparţinând artistei Mirona Radu, poate fi vizitată la Muzeul de Artă, care continuă şi în 2013 lunga sa colaborare cu festivalul. Dincolo de stilul "atârnat", devenit deja o caracteristică pentru majoritatea expunerilor desfăşurate la muzeu, expoziţia oferă o perspectivă clasică asupra fotografiei, în sensul de obiect al contemplaţiei, o imagine parcursă cu ochiul, cu intenţia de a naşte un sentiment. Cele 24 de cadre reprezintă pentru artistă forme de evadare din cotidian şi căutarea unui spaţiu al regăsirii şi meditaţiei.
 
Grupate sub conotaţia unei căutări filosofice, lucrările nu depăşesc, însă, perimetrul structural, în mare parte din cauza accentului pe compoziţie, pe imersie în culoare şi potrivire cromatică. Chiar dacă demersul artistei este acela de a întrece şi chestiona mediul fotografic, de a-i depăşi limitele, ceea ce artista face e o rupere a vechilor canoane de compoziţie estetică, asta în condiţiile în care fotografia a depăşit de mult acest stadiu. Fotografiile devin un studiu de decompoziţie, problema nu este aceasta, ci faptul că ele sunt realizate după o schemă fixă şi repetitivă uşor observabilă. În acest fel, imaginile se distanţează atât de subiect, cât şi de privitor, fiindcă iese în evidenţă mai mult procedeul de construcţie fotografică decât o implicare sau o anumită conexiune cu privitorul. Cu excepţia câtorva lucrări ale căror cromatică se apropie de pictură şi care pun în lumină problematica fotografiei ca reprezentare, în sensul că imaginile nu prezintă niciodată realitatea, ci sunt o sumă de concepte şi reprezentări pe care i le asociem, celelalte rămân doar cadre geometrizate, unele dintre ele puternic apropiate de imaginile de ambient.
 
Nici la capitolul valorificării conceptului lucrurile nu stau mai bine. Discuţia despre solitudine vine din start cu un adevărat bagaj de idei de natură filosofică, dar şi cu mari riscuri de a cădea în clişeu. Artista o rezolvă prin subordonarea individului unui spaţiu care-l depăşeşte, într-o reprezentare vizuală extrem de apropiată de imaginea romantică a "omului în faţa măreţiei naturii", numai că transpusă într-o lume a betoanelor. Dacă pentru un instantaneu, o astfel de abordare ţine, exerciţiul construcţiei şi repetitivitatea lui încetează să mai evoce acele ruperi în cotidian, transformându-se în rutină. Alături de potrivire cromatică pe care am menţionat-o deja, am trăit cu sentimentul că, pentru artistă, fotografia e mai degrabă un obiect decorativ ce poate fi oricând produs conform unui tipar şi mai puţin un mediu ce poate fi explorat artistic.

 
 
Pentru mine, o surpriză a fost Exodul de pe Dunăre / The Danube Exodus: the rippling curents of the river, o expoziţie interactivă realizată de artistului maghiar Péter Forgács în colaborare cu The Labrinth Project. Aceasta tratează - sub formă de documentar şi lucru cu material de arhivă găsit - două "exoduri": al evreilor înaintea începerii celui de-al doilea Război Mondial  şi al fermierilor basarabeni germani înapoi către patria mamă. Găzduită de Casa Tranzit, o fostă sinagogă transformată într-un spaţiu de artă contemporană, expoziţia e mai bine spus o instalaţie cinematografică.
 
A fost pentru prima dată în cadrul acestei ediţii TIFF când am văzut cât de bine poate fi valorificat şi gândit un spaţiu expoziţional, de la abordarea încăperii, la acustică. Panourile de proiecţie au fost plasate în perspectivă, împărţind sala în două, însă nu au spart unitatea spaţiului. Rolul diviziunii a fost mai mult acela de a marca o anumită trecere în subiectul materialului. În funcţie de punctul în care te aflai puteai să vezi drumul  evreilor care vroiau să ajungă în Palestina, cel al basarabenilor de etnie germană, sau o suprapunere între acestea, iar asta pentru că amplasarea panourilor din faţă acoperea marginile celor din spate. Suprapunerea nu constituie doar un artificiu vizual, ci e o altfel de manieră de a reda conexiunea dintre cele două poveşti, fiindcă ele s-au desfăşurat la o scurtă perioadă de timp, cu aceleaşi vas şi acelaşi căpitan, Nándor Andrásovits, care le-a imortalizat în filmări sau fotografii. Ambele surprind momente asemănătoare din cotidian cu stări ale umanului şi o tensiune între momentele oarecum fericite pe care le arată şi implicaţiile grave care au produs totuşi călătoriile. Atmosfera e punctată prin sunete din port, ale motoarelor de ambarcaţiuni şi muzică inspirată din perioada respectivă.
 
Materialul despre evrei este însă unul mai vast şi mult mai elaborat pus în scenă. Vizitatorii pot să aleagă momentele pe care doresc să le vadă din cadrul călătoriei pe Dunăre, de la context la punctele de tranziţie în care au acostat ambarcaţiunile. În funcţie de temă, cele cinci panouri din spate prezintă secvenţial imagini decalate, cu rupturi sau continuităţi, într-un amestec care dă naştere unei narative a vieţii trăite.
 
Exodul de pe Dunăre prezintă o viziune inovativă asupra documentarului, în sensul că, dincolo de materialul pe care-l strânge, reuşeşte să înfăţişeze o imagine vie ca flux şi dinamică, printr-o detaşare de ceea ce înseamnă a ilustra un eveniment, pentru că miza este aceea de a ieşi din staticul linearităţii istorice şi de a intra în memoria alternativă, a privatului, acolo unde datele şi rememorările deţin valenţe în funcţie de individ şi experienţele sale. Cea mai reuşită expoziţie pe care am văzut-o la festival în 2013.

 


La Casa TIFF, Tomi Malkki, cunoscut şi sub pseudonimul Malakias, a expus câteva lucrări în plastilină şi o serie de imagini pornind de la estetica urâtului sau macabrului, pe care le-a îmbinat cu ironie şi umor. Chiar dacă panotarea a lăsat de dorit, expunerea nici nu a intenţionat să fie neapărat serioasă. Ea este mai mult o joacă de imaginar şi surse de inspiraţie, cu transformările ce pot fi realizate asupra unor imagini mai vechi pentru a le da note de stranietate, dar şi prelucrări digitale în culori foarte vii, amintind de lumea animaţiilor. Cele din urmă redau spirite ale pădurii în figuri cu anormalităţi sau diformităţi, aş zice că destul de apropiate de ilustraţiile Garbage Pail Kids. Adevărul e că mi-au plăcut mai mult lucrările în plastilină. La o dimensiune mică, realizate migălos, ele sunt un soi de dark gifts, bine încorsetate şi puse în evidenţă prin iluminare. Cu toată tenta lor comercială, deţin gradul acela de stranietate care fură ochiul şi te îndeamnă să te apropii.


 

Foto: Marius Mîndruţău

Descarcă programul TIFF şi sinopsisurile filmelor, 2013 aici..



 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Edith Lazar


Alte articole

 Succesele de la Festivalul Internaţional de Film Transilvania, 2013, Bianca Andreea Bănică, Oana Ghera, Raluca Durbacă, Mihai Kolcsár
 TIFF - printre cele mai interesante 10 festivaluri de film din lume, Comunicat de presă
 Florentina Ciuverca obţine noua bursă Alex. Leo Şerban, 2013, Comunicat de presă
 Filmele bune se văd la Cinema În Parc între 30 august - 4 septembrie 2013, Comunicat de presă
 Caravana Filmelor TIFF 2013 continuă!, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Festivalul TIFF 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer