Totul începe cu un proces în care Arlecchino, veşnicul jucăuş, este crezut vinovat de moartea lui Litterio şi a Hyppolitei. Încercând să demonstreze contrariul, el stârneşte o serie de acuzaţii pasate între personaje. Arlecchino, văzând că nu mai are de ales, începe să povestească.
Drama a luat naştere din dorinţa lui Avarrone de a se căsători cu fiica fratelui său Berzevone, Hyppolita. Însă fiul lui Avarrone, Litterio, şi Hyppolita erau îndrăgostiţi unul de celălalt, aşa că vestea cununiei dintre ea şi tatăl lui Litterio îi obligă la căutarea unei căi de a scăpa.
Berzevone, savant de meserie, descoperă că elixirul vieţii se poate obţine din picioarele diferitelor femei (ex: Curvetus Gamba - piciorul de femeie uşoară) şi că ultimul ingredient de care are nevoie se află în cimitirul fratelui său. El nu ar permite căsătoria fetei lui cu altcineva, pentru că nu am mai primi în schimb cimitirul pentru care s-a tocmit atât cu zgârcitul Avarrone. Dottore Geniuss, un savant curios, care a descoperit chiar universul după ce un măr i-a căzut în cap, oferă o soluţie: invocă un vierme intergalactic (ieşit şi el din măr) pentru ca cei doi să poată fugi, dar numai Hyppolita este luată de vierme, în timp ce Litterio rămâne în urmă şi începe să o caute.
Din cauza viermelui, peste Veneţia se dezlănţuie un potop, aşa că Dottore îl trimite pe Arlecchino să recupereze de la Moarte mărul din care a ieşit creatura. Acesta reuşeşte, cu greu, să o găsească pe Moarte, iar ea îi oferă mărul în schimbul răspunsului la o ghicitoare. Tot prin acest gen de troc, bărbatul reuşeşte să iasă din cimitirul păzit de drăcuşorii jucăuşi ai Morţii şi să salveze Veneţia. Vina dispariţiei Hyppolitei şi a lui Litterio, însă, cade, din nou, pe umerii lui.
Printr-un flashback (oare aveau flashback-uri în secolul XVI?) ne reîntoarcem la scena iniţială. Berzevone a cumpărat de la un negustor străin o femeie exotică, ale cărei picioare sunt ingredientul lipsă din licoarea lui. Femeia se dovedeşte însă a fi chiar frumoasa lui fiică dispărută, iar ea şi Litterio se căsătoresc. Arlecchino îşi începe, şi el, idila cu iubita sa, Colombina, o femeie simplă, dar tot timpul dornică să sară în ajutor.
Admit că acţiunea poate părea complicată, îmbinând dramaticul cu comedia, că are o tentă juvenilă. Însoţită, însă, de decorul sugestiv, de giumbuşlucurile actorilor şi de personaje secundare care întregesc piesa (bucătarii, judecătorul...), dar care sunt prea multe ca eu să le pot pomeni aici, oferă o experienţă de neuitat. Asta este Comedia dell'Arte, un spectacol ce permite o desfăşurare actoricească de excepţie.
Potop! Potop! Vrem gondole! scenariu colectiv de Commedia dell'Arte
Sunet / lumini: Victor Lup
Distribuţia: Cristian But, Alexandra Caras, Flavia Giurgiu, Diana Nedescu, Patrick Negrean, Gogu Preda, Melania Rusu, Tatiana Sîrghi.