Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2013

Din poveştile Gărâna Jazz 2013


FilmSense, iulie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Aşa cum ne-a obişnuit deja de ani buni prin recitalurile programate pe scena din Poiana Lupului, Gărâna e un etalon în România şi în Europa de Est pentru ceea ce înseamnă festival de jazz. Ediţiile din 2003, 2005 şi 2007 - aceasta din urmă fiind prima la care eu am asistat - au consemnat prezenţe internaţionale de marcă (Eberhard Weber, Mike Stern, Stanley Jordan, Jan Garbarek, Nguyen Le, Scott Henderson) şi, ca nume prezente în festival, au pus bazele unei tradiţii dificil de egalat de cele mai multe festivaluri de profil din această zonă europeană. Şi cum anul trecut - prin mutarea spaţiului cu mîncare în spatele curţii festivaliere - a fost rezolvat cel mai important neajuns al festivalului (fumul de grătar care bătea spre spectatori şi spre scenă şi dădea festivalului un aer de tîrg popular provincial), avem toate motivele să aşteptăm nerăbdători deschiderea acestei noi ediţii - a şaptesprezecea, care se va desfăşura sătpămîna viitoare, din 11 pînă în 14 iulie. Ca eveniment cultural postrevoluţionar de ţinută, doar Festivalul de film documentar Astra are mai mulţi ani decît Gărâna, chiar dacă nu mai multe ediţii, Festivalul Astra avînd o derulare bianuală o bună bucată de timp.
 
Playlist-ul actual de la Gărâna va cuprinde următoarele nume din jazz-ul mondial: Bill Frisell, Charles Lloyd, Zakir Hussain, Arild Andersen, Tommy Smith, Paolo Vinaccia, John Surman, Bugge Wesseltoft, Ilhan Ershain, Joe Claussell, Magnus Ostrom sau Nicolas Simion. Lor li se adaugă o serie de muzicieni pe care eu nu îi cunosc atît de bine, dar acesta e un alt farmec al festivalului de la Gărâna, faptul că îţi oferă prilejul de a descoperi artişti noi de pe scena naţională sau internaţională de jazz. Cum se va întîmpla acum în a treia seară de festival, sîmbătă seară, cînd, în afara lui Bugge Wesseltoft, îi voi asculta în premieră pe muzicienii care vor urca pe scenă. Sau cum a fost anul trecut întîlnirea cu Emy Drăgoi.
 
Pentru mine, punctul zero al festivalului din acest an se va petrece vineri seară, recitalul lui John Surman fiind cel pe care îl aştept cel mai mult. Interesul meu pentru acest moment din festival e cu atît mai mare cu cît proiectul pe care îl va înainta spre ascultare publicului de la Gărâna (mi-)e necunoscut. Saxofonistul şi clarinetistul britanic va fi pe scenă alături de pianistul Erlend Slettevoll, de basistul Terje Gewelt şi de bateristul Tom Olstad. O echipă nordică pe care a ales-o pentru a prezenta - cel mai probabil - o istorie muzicală inspirată de locul mitologic în care domneşte zeul Odin, Valhalla. Ca idee, acest proiect nu e neapărat surprinzător. Avant la lettre, acest proiect poate fi văzut ca o încercare de a vorbi despre casă - Surman este un rezident al oraşului Oslo, unde trăieşte alături de soţia sa, Karin Krog - interpretă pe care Surman o are alături întîia oară pe Such Winters of Memory (1982); sau ca o încercare de a omagia civilizaţia ţării care îl găzduieşte. Valhalla este un proiect care mi se pare interesant şi prin prisma faptului că, în măsura în care e realizat în Norvegia, pe terenul mitic local, Surman dialoghează cu un alt muzician deosebit din Oslo, saxofonist şi el, Trygve Seim (care a vizitat Gărâna anul trecut). Premisele recente ale acestui proiect (ca încercare de a lucra exclusiv în Norvegia, cu resurse locale) pot fi găsite pe The Rainbow Band Sessions (Erlend Slettevoll fiind un colaborator al lui Surman pe acest disc) - Rainbow fiind studioul norvegian în care au fost înregistrate multe dintre hiturile casei ECM. Aşadar, ce e clar e că Surman nu va prezenta la Gărâna ultima sa înregistrare, apărută la ECM - Saltash Bells, ci va prilejui publicului o cu totul altă călătorie muzicală.
 
Acest lucru m-a fermecat la Surman, capacitatea sa de a induce minţii umane senzaţia de călătorie. Muzica sa - atmosferică, siderală, dar şi conceptuală - e ca o poartă ce deschide spiritului lumi nebănuite, în care găseşte poveşti iniţiatice. Muzica sa pare a fi consturită cu gîndul de a oferi spiritului uman un prilej pentru a se cunoaşte pe sine. Mă sperie şi pe mine aceste cuvinte şi, venind dinspre gîndirea muzicală a lui Tord Gustavsen (care este preferatul meu din tot ceea ce se petrece în jazz-ul contemporan), o gîndire atinsă de ironia postmodernă, de bucuria de a forţa limitele liricului într-un joc intelectual cît se poate de conştient de propria propensiune spre ludic, găsesc destul de curios faptul că, totuşi, spiritualul Surman mă atrage atît de mult. Din tot ce a compus britanicul, înregistrările mele favorite sînt A Biography of Rev. Absalom Dawe şi The Amazing Adventures of Simon Simon, probabil cele mai astrale concepte muzicale realizate de Surman (mă întrebam uneori dacă Stanley Kubrick ar fi ascultat Nestor\'s Saga, compoziţia care deschide Simon Simon - una dintre piesele speciale ale jazz-ului contemporan, ea însăşi o lucrare muzicală despre un erou legendar care iubea să povestească -, în cazul în care discul lui Surman ar fi existat atunci cînd Kubrick lucra la Odiseea spaţială 2001). Stranger than Fiction sau Private City sînt alte înregistrări semnate de Surman care îmi plac în mod deosebit.
 
De-a lungul timpului, Surman a colaborat cu multe dintre numele de prim plan ale scenei de jazz şi nu numai: John Warren, Dave Holland, Jack DeJohnette, Anouar Brahem, John McLaughlin, Paul Bley, Barre Philips, Miroslav Vitous sau Richard Galliano. Surman a colaborat şi cu unul dintre pianiştii de excepţie ai secolului trecut, Friedrich Gulda (cel care semnează o interpretare deosebită la Clavecinul bine temperat al lui Bach, poate cea mai bună interpretare înregistrată a acestei compoziţii, o înregistrare realizată la începutul anilor 70 de Philips).
 
Dintre proiectele prezente în festival pe care deja le ştiu (Sangam, Arild Andersen Trio, Big Sur, In The Country, Magnus Ostrom), singurul care nu mi-a creat vreo bucurie deosebită în audiţie este cel semnat de Bill Frisell şi prezentat în prima seară de festival, Big Sur. O înregistrare Sony Music, distribuită sub una dintre mărcile sale readuse pe piaţă în anii 90 - OkeH Records, care la mijlocul secolului trecut i-a avut sub contract pentru cîteva proiecte pe Louis Armstrong sau pe Duke Ellington. Ceea ce e realizat exemplar în acest caz - vorbim de discul Big Sur - e înregistrarea tehnică. Spaţiul muzical e redat exemplar, tonalitatea instrumentală, ritmul, totul a fost atent surprins din punct de vedere tehnic pentru această apariţie discografică. Muzica, însă, nu depăşeşte valoarea unei coloane sonore a unui film hollywoodian cu irlandezi care vin pe Coastele Pacificului, în California, mînaţi de frumuseţea visului american. O compoziţie destul de pretenţioasă ca aşezare în spaţiul muzical - cvartet de coarde care, ca idee, prin înlocuirea unei viori cu o chitară, deschide un spaţiu de improvizaţie incitant; prin alăturarea tobelor, ne îndreptăm spre un spaţiu jazz-pop-rock ce poate căpăta valenţe interesante dacă e conceput cumsecade. Aici, însă, piesele sînt cît se poate de banale. Tobele descriu un spaţiu comod, sigur, iar intervenţiile violonistei Jenny Scheinman şi ale violoncelistului Hank Roberts sînt fie de un lirism deseori desuet, fie denotă - atunci cînd încearcă să dialogheze - lipsă de inventivitate în ceea ce priveşte întreprinderea sau provocarea muzicală. În notele muzicale ale lui Bill Frisell, Glen Deven Ranch din ţinutul Big Sur, Monterey, California, nu pare un loc special, sălbatic şi răpitor ca înfăţişare.
 
Sangam e un must-hear-project ce va fi prezentat joi seară la Gărâna. Termenul sangam vine din sanscrită şi înseamnă confluenţă. În acest caz vorbim de o confluenţă culturală, indianul Zakir Hussain (tabla), americanul Eric Harland (tobe, pian) şi americanul Charles Lloyd (saxofon) întîlnindu-se muzical într-un proiect gîndit să funcţioneze live: o dovadă în acest sens fiind şi înregistrarea ECM a compoziţiilor acestora, o înregistrare a spectacolului pe care muzicienii l-au susţinut în mai 2004 în teatrul Lobero din Santa Barbara. Solo-uri de excepţie, infuzie de culoare orientală peste conceptualitatea occidentală, viaţă şi forţă.
 
O altă prezenţă marcantă la Gărâna e Arild Andersen, în formulă de trio, alături de Paolo Vinaccia, baterist, şi de saxofonistul Tommy Smith. O formulă consacrată de înregistrarea unui concert de către ECM, în clubul Belleville din Oslo, în anul 2007. Prin prisma acestei înregistrări - fie că îi vor urma liniile melodice (între care şi o reinterpretare a piesei lui Duke Ellington, Prelude to a Kiss), fie că vor veni aici cu o poveste nouă - seara de vineri de la Gărâna arată exemplar cu Arild Andersen Trio pe scenă (şi cu John Surman, de asemenea, în program).
 
Seara de duminică oferă cîteva (re)întîlniri speciale. Cu saxofonistul transilvănean emigrat în vest în 1989 - Nicolas Simion, într-un trio românesc de această dată, cu Eugen Gondi la tobe (timişorean, colaborator al lui Mircea Florian în proiectul Ceata Melopoică, rezident în Olanda actualmente) şi cu Sorin Romanescu la chitară. O seară ce îi va aduce pe scenă şi pe pianistul norvegian Bugge Wesseltoft (care a colaborat cu Arild Andersen, Jan Garbarek, Billy Cobham sau Eivind Aarset) într-un proiect intitulat The Electric Trio. Alături de saxofonistul turc Ilhan Ershain (Istanbul Sessions e un disc ce merită ascultat) şi de percuţionistul new-york-ez de origine portoricană Joaquin Joe Clausell. Şi cu Magnus Ostrom în închiderea festivalului. Ostrom a fost în Timişoara în 2006 cu Dan Berglund şi cu Esbjorn Svensson. Acum va fi prezent într-o formulă muzicală în care e şi compozitor, şi baterist, şi producător. Pentru a prezenta - în avanpremieră, în întregime sau în parte, rămîne de văzut - discul pe care îl va lansa în Europa la finele lunii august, Searching for Jupiter. Va fi a doua apariţie discografică post-E.S.T. pentru Ostrom, după realizarea din 2011, Thread of Life. Un disc-rămas bun (Weight of Death, Ballad for E, Hymn for te Past) de la cel mai de succes trio european, care a oferit una dintre cele mai consistente galerii muzicale din jazz-ul contemporan, Esbjorn Svensson Trio.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2013


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lucian Maier


Alte articole

 Gărâna Jazz 2013, impresii din ultimele două seri (II), Lucian Maier
 Gărâna Jazz 2013, impresii din ultimele două seri (I), Lucian Maier
 Nicolas Simion şi Sorin Romanescu la Biserica din Brebu Nou - Gărâna Jazz, 2013, Lucian Maier
 Gărâna Jazz, 2013, a doua seară, Lucian Maier
 Gărâna Jazz 2013, prima seară, Lucian Maier
 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2013


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer