FilmSense / iulie 2013
Festivalul Internaţional de Jazz Gărâna, 2013
Duminică, 14 iulie 2013, ultima zi de festival la Gărâna. Ziua naţională a Franţei, etapă de lux în Turul Franţei, cu 242 de kilometri de cursă şi final pe Mont Ventoux. Chris Froome urcă mai bine decît Armstrong în vremurile sale bune, însă nu e prilej de aplauze furtunoase, mai degrabă e de speriat. Doi atleţi de top, Tyson Gay şi Asafa Powell, au fost suspendaţi pentru dopaj. Usain Bolt, care îi învinge (aproape) la orice oră pe cei doi, e mai bun nedopat decît cei doi atleţi dopaţi? Întrebare pe care o adresau necontenit Radu Naum şi Radu Banciu atunci cînd comentau Turul Franţei cu Armstrong în prim-planul competiţiei: e posibil ca într-un sport în care cei de pe locul doi sau trei (Jan Ullrich în speţă, Marco Pantani) sînt dopaţi, cel de pe locul întîi să îi învingă fără să apeleze la niciun truc? Iar dacă USADA ar intra în laboratoarele de pregătire ale echipelor de fotbal din Europa, probabil că posturile de sport şi-ar schimba profilul, fiindcă ar rămîne fără acest sport pe cîţiva ani.

Cu o zi înaintea sărbătorii de pe Mont Ventoux, la Gărâna a fost lansat primul număr al revistei Jazz Compas (print, aşadar). Editată de o echipă condusă de Cătălin Milea, cu Mircea Tiberian şi Virgil Mihaiu editorialişti, cu Florian Lungu colaborator (prezent pe scena de Gărâna, simpatic as usual, cu bancuri şi replici auto/ironice în introducerea recitalurilor) curată din punct de vedere grafic, revista este mai mult decît binevenită în spaţiul cultural autohton, într-un timp în care instituţiile de reper (cultural) sînt tare absente. În spatele revistei există şi un site, www.jazzcompas.com, unde vă puteţi abona pentru a primi numărul doi al revistei (care va apărea în septembrie 2013). Evan Parker, Eugen Gondi, Lucian Ban şi Mat Maneri, Mihai Iordache şi a sa Fever House Records ţin prim planul acestui număr "princeps", axat în special pe interviuri. Acest număr are cincizeci de pagini şi dacă va aduce, treptat, şi cronici de discuri şi relatări de la festivaluri de jazz, pe lîngă ştiri şi interviuri, vom avea un meniu consistent pe profil jazz şi motive suficiente să aşteptăm fiecare număr al revistei.

Deschiderea serii ultime a festivalului a fost asigurată de un trio timişorean, Jazzybit. O formaţie condusă de pianistul Teodor Pop, cu Mihai Moldoveanu la chitară bas şi cu Szabo Zsolt la tobe. O trupă tînără, cu muzicieni tineri în componenţă - Teodor Pop are 29 de ani, Szabó Zsolt are 22 de ani. Cu prezenţe importante în festivaluri de profil de la noi - Alba Jazz, în deschidere la Omar Sosa, Green Hours în Bucureşti, acum la Gărâna şi cu invitaţii la Câmpina Jazz Rock, la Roland Jazz Fest (Sîngeorz-Băi) şi în clubul Budapest Jazz (unde va concerta Mike Stern în octombrie), Jazzybit se află pe o traiectorie ascendentă. Lucrează şi la un prim material discografic ce se va numi Touch the Sky şi va apărea la finele acestui an. Piesele expuse în recitalul de la Gărâna au evidenţiat o bună chimie între membrii trio-ului, pasajele ritmice consistente executate în ansamblu fiind o dovadă în acest sens. Călătoriile personale ale lui Teodor Pop, la pian sau pe o superbă orgă Hammond XK-3c, unele în tempo alert, de virtuozitate, altele lente, lirice şi rafinate, au fost susţinute cu eleganţă de către bateristul Szabo Zsolt şi cu discreţie de către basistul Mihai Moldoveanu. Care purta un tricou cu mesajul Fuck Cancer, parte dintr-o campanie a celor de la u-man, o campanie de sprijin a uneia dintre membrele echipei u-man, diagnosticată cu cancer.



Al doilea recital i-a adus pe scena de la Gărâna pe Nicolas Simion (saxofon), pe Sorin Romanescu (chitară) şi pe Eugen Gondi (baterie). Reprezentaţia lor a cuprins o bună parte din piesele (deja) oferite publicului la biserica din Brebu Nou de către Simion şi Romanescu, doar că acum, în formulă de trio, acestea au avut şi mai mult corp. Prezenţa lui Eugen Gondi a dat consistenţă şi culoare muzicii. Bateria a asigurat fondul ritmic şi măsura evoluţiei trio-ului şi a oferit un suport excelent în peisajele meditative ale recitalului. Momentul de vîrf al recitalului a fost dat de interpretarea piesei Transylvanian Wood, piesa ce deschide discul din 2009 al lui Simion, Transylvanian Jazz. Pe disc, piesa are şase minute. În prezentarea de la Gărâna a avut în jur de cincisprezece minute, cu un expozeu ambiental-psihedelic fenomenal. În care Sorin Romanescu a construit sample-uri live şi a oferit riff-uri şi solistici substanţiale, în care Nicolas Simion a intervenit la pian (înainte de a relua saxofoanele) pentru a întări execuţia lui Romanescu, iar Eugen Gondi a venit în siajul celor doi pentru a vrăji audienţa cu o atmosferă hipnotică, pătrunzătoare.



În a treia poveste a serii au urcat pe scenă Bugge Wesseltoft, Joe Claussell şi Ilhan Ersahin, formula The Electric Trio. Recitalul - o sesiune de muzică electronică (de club) - a fost o mostră de fusion jazz, hip-hop, beat-uri techno care ar face să roşească cele mai multe evenimente de gen din cluburi. Spontaneitate, vibraţie şi mişcare, un groove forjant, intens, LSD, Ancient of Days, cu flash-uri şi scîntei. Un val nestăvilit şi o sincronie cu adevărat electrică între pianistul norvegian Bugge Wesseltoft (aici poziţionat în faţa unui Fender Rhodes, cu programatoare de sample, laptop şi intrumente de percuţie alături), DJ-ul new-yorkez Joe Claussell (cu mişcări, ritmuri şi beat-uri de poveste) şi saxofonistul Ilhan Ersahin, ale cărui intervenţii au dus recitalul într-o zonă plină de fiori. Excelent! Şi a urmat o istorie la fel de sănătoasă.




Magnus Ostrom a închis a 17-a ediţie a Gărânei Jazz. În primul rînd ţin să remarc latura umană a acestui muzician. Felul în care a pus mîna pe cabluri, tobe, monitoare de sunet, s-a aşezat în genunchi pe scenă pentru a-şi poziţiona tobele, microfoanele. A cîntat fără vreo rezervă, chiar dacă recitalul său a început către orele două ale nopţii. Tonusul trupei a crescut treptat, odată cu reacţiile publicului, care au mers de la cald la foarte fierbinte. Trupa lui Ostrom (Thobias Gabrielson la chitară bass şi sintetizator, Andreas Hourdakis chitară electrică şi Daniel Karlsson la pian) a interpretat cele mai bune piese de pe Thread of Life (Ballad for E., Weight of Death, Piano Break Song) şi o bună parte - dacă nu chiar toate - piesele de pe noul său disc, ce va fi lansat în 28 august 2013, Searching for Jupiter, acestea din urmă în premieră europeană, după cum a menţionat bateristul. Din ceea ce am ascultat la Gărâna, Searching for Jupiter e (va fi) un disc (considerabil) mai bun decît Thread of Life, un disc care oferă cel mai inovativ rock alternativ post-Radiohead ascultat de mine. În fapt, cred că e primul disc de fusion/rock alternativ (instrumental) care mişcă acest spaţiu muzical după ce, de cincisprezece ani încoace, pe scena muzicală europeană urmărim doar imitaţii sau aproximări a ceea ce au realizat Radiohead de la The Bends la Amnesiac. Foarte fresh muzica şi interpretarea, în acelaşi timp un post-E.S.T. în care rolul de solist deţinut de pian e luat de chitara electrică (vezi şi piesa program ce deschide discul anterior - Piano Break Song), tumultul liric sau turnurile experimentale gîndite de Esbjorn Svensson fiind acum apanajul lui Andreas Hourdakis, întregul sound al grupului fiind construit încît să potenţeze (liric, electro, experimental) mişcările acestui instrument. Reprezentaţia s-a încheiat în uralele celor prezenţi, aproape de orele 3 ale noii zile. Un recital de referinţă!


(foto: Marius Mîndruţău)

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus