Prima proiecţie, The Chase / Urmărirea, în regia lui Philippe Gamer, este o scurtă comedie transpusă pe două planuri narative care surprind spaţiile din ce în ce mai goale din viaţa bătrânilor şi încercarea lor de a le umple cu jocuri video, o opţiune a lumii contemporane. Iluzia creată de poveştile şi personajele virtuale este credibilă în măsura în care te laşi transpus în lumea lor paralelă, iar bătrânelor din film le este cu atât mai uşor să realizeze acest lucru cu cât nu mai găsesc alte roluri de jucat în viaţa reală.
Fugue / Fugă a lui Juan Antonio Espigares vorbeşte despre bariera dintre aşteptări şi fapte reale care urmăreşte individul pe drumul său iniţiatic. Universul unui tânăr artist, văzut din perspectiva efortului individual şi a competiţiei nu pare compatibil cu mitul vieţii boeme atribuit, de regulă, acestuia. Personajul filmului aminteşte de Black Swan şi de culisele întunecate unde se petrec, dincolo de scenă, adevăratele prestaţii.
Producţia din Cehia, Mo, este plasată într-o perioadă a triumfului tehnologic, într-o lume care încearcă să potolească suferinţa umană cu ajutorul substituirilor mecanice. Însă nicio absenţă umană nu poate fi suplinită de o prezenţă mecanică, nici măcar atunci când putem totuşi profita de pe urma acesteia din urmă.
Filmul Mademoiselle Kiki et les Montparnos / Domnişoara Kiki din Montparnasse, realizat de Amelie Harrault, captează în câteva minute autobiografia unei muze celebre care a stimulat imaginaţia multor artişti din prima jumătate a secolului al XX-lea, atât din Parisul cosmopolit al acelor vremuri, cât şi din America. Kiki îşi construieşte ceea ce se poate numi o viaţă liberă, un drum alternativ des condamnat de spaţiul social care îi permitea cu greu femeii să evolueze. Kiki adoptă cu succes atât poziţia pasivă a rolului de obiect al creaţiei masculine, cât şi cea activă a subiectului creator, publicându-şi memoriile şi câştigându-şi respectul ca scriitoare. Povestea ei poate fi privită drept un studiu de caz relevant în evaluarea evoluţiei feminine în societate.
Vezi filmul aici.
Le labyrinthe / Labirintul, producţie belgiană, analizează problema libertăţii sau mai bine spus, a privării de libertate. Ritmul repetitiv şi chinuitor al vieţii unui deţinut este construit în jurul simbolului minotaurului, simbol menit să sugereze natura animalică a fiinţei umane. Creşterea părului şi acţiunea repetitivă a rasului intensifică reprimarea instinctelor greu de controlat ale personajului şi lupta interioară, reprezentate sub forma unui labirint constituit în spaţiul îngust al închisorii.
Vezi un teaser aici.
Dip N'Dance de Hugo Cierzniak este introdus de un citat din Fight Club ce se referă la problema consumerismului şi a nevoii tot mai puternice a omului postmodern de a poseda bunuri, nevoie care îşi află, cu timpul, reversul într-o formă de dependenţă distructivă. Pornind de la această idee, regizorul utilizează comicul de situaţie pentru a ilustra povestea unui tânăr care devine marioneta propriului cămin şi a obiectelor de uz casnic menite să-i ofere confortul şi siguranţa mult dorite. În cele din urmă, pelicula este savuroasă, iar fragmente vizuale precum transformarea furtunului de duş într-un şarpe veninos care se încolăceşte şi sufocă îi conferă doza necesară de umor în lipsa căreia filmul nu ar fi altceva decât un alt discurs anticapitalist.
Vezi un teaser aici.
Chopper, scurtmetraj olandez, conţine o doză subtilă de ironie adresată puterii autoproclamate a omului în faţa naturii şi implicit, ideii conform căreia supravieţuirea aparţine celui mai puternic. Şi cum poţi să-i diminuezi omului stima de sine altfel decât plasându-l într-un scurtmetraj drept victimă a unei vietăţi inferioare ca putere şi mărime?
Proiecţia 5 Mètres 80 de Nicolas Deveaux, mi-a oferit senzaţia unui film de divertisment, creat pentru simpla delectare a unui public care se amuză în faţa poveştii unor girafe ce-şi petrec timpul sărind într-un bazin cu apă, asemenea unor atlete.
Lake / Lacul, regizat de Steven Subotnick, mi s-a părut de departe cel mai reuşit scurtmetraj al primei serii Animash din 2013. Personajele cu care ne întîlnim la începutul filmului ne rămân necunoscute întrucât semnul lor distinctiv este mersul şi nu trăsăturile corporale. Fiecare siluetă se face remarcată printr-un fel de a păşi pe gheaţa lacului îngheţat, în direcţia unui coşciug care anunţă ritualul morţii. Mersul sigur, în paşi mari, se alătură mersului timid, care verifică la fiecare pas terenul de prezenţa obstacolelor. În faţa coşciugului, siluetele îşi exprimă emoţiile în funcţie de tipul de mers la care subscriu, astfel încât, silueta cu paşi timizi este cea care emană cele mai puternice emoţii, fiind şi ultima care se îndepărtează de spaţiul morţii reluând, apoi, cursul firesc al propriei vieţi. Construind remarcabil această metaforă a vieţii, regizorul pare să-şi fi găsit sursa de inspiraţie în piesa The Thin Ice a celor de la Pink Floyd:
"If you should go skating
On the thin ice of modern life
(...)
Don't be surprised, when a crack in the ice
Appears under your feet
You slip out of your depth and out of your mind
With your fear flowing out behind you
As you claw the thin ice."
Vezi filmul aici.