Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul de film de animaţie anim'est 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Poveste de adormit copiii şi trezit adulţii - Le jour des corneilles la Anim'est, 2013


octombrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Regizorul acestui film, Jean-Christophe Dessaint, mărturiseşte că, pornind de la romanul omonim al lui Jean-François Beauchemin, un fantasy moralizator pentru adulţi, şi-a pus întrebarea dacă această poveste merită să fie spusă aşa, animat. A ajuns la concluzia că da, animaţia e mijlocul cel mai adecvat pentru a face să coexiste, în aceeaşi imagine, o femeie-căprioară, un căpcăun şi un copil cu trei fire de păr în cap şi totul să pară veridic, însă miza a fost să traducă totul într-o poveste pe înţelesul copiilor. Din punctul acesta de vedere, scenariul semnat de Amandine Taffin, reprezintă un melanj perfect (cu graniţe insesizabile între proză pentru adulţi şi basm pentru copii), în care candoarea îmbracă pe nesimţite tema destul de dură a alienării, o dată din perspectiva societăţii şi a mediului (civilizaţie versus eco-sălbăticie) şi apoi din perspectiva iubirii şi a dovezilor de iubire. În orice caz, ultimul lungmetraj de animaţie din competiţia Anim'est 2013, Le jour des corneilles / Ziua ciorilor, a scos batistele din buzunarele spectatorilor, joi 10 octombrie 2013 ora 20:00 şi vineri 11 octombrie 2013 ora 16:00, la Cinema Studio.

Courge, un cvasi-căpcăun, exilat din societatea unui mic orăşel francez, în care trăia, din cauza unei poveşti de dragoste prohibite, trăieşte cu fiul său într-o pădure de la marginea acelui orăşel, traiul lor zilnic reducându-se la sesiuni de vânătoare şi totul felul de probe de supravieţuire la care Courge îl supune pe fiul său, într-o intensivă încercare de iniţiere. Copilul trece prin toate probele, fără să se opună, dând dovadă de admiraţie şi respect neclintit faţă de tatăl său şi luând drept naturale judecăţi de tipul "dacă nu mănânci, vin să te ia cei din Lumea de Dincolo" sau "dacă treci de spaţiul pădurii, vei dispărea". Singura lui desfătare este imaginaţia mistică cu ajutorul căreia poate vedea şi comunica tacit cu sufletele ce sălăşluiesc în pădure, nişte fiinţe jumătate om, jumătate animal, printre care şi spiritul mamei lui, femeia-căprioară. Când tatăl lui este rănit şi nu se mai poate clinti, se vede nevoit să iasă din universul ideal şi protector al pădurii, fiind convins de spiritele magice că nu va dispărea, şi să-l ducă pe tatăl său înapoi în oraş pentru a-l vindeca. Abia atunci încep să se vadă adevăratele dimensiuni ale poveştii.

Copilul îl cunoaşte pe doctorul orăşelului şi pe fiica lui, faţă de care va nutri sentimente (într-o meşteşugită parelelă redată treptat cu povestea de dragoste a tatălui său) şi ajunge să descopere că universul în care trăise nu este unic. Pe de o parte, cum spuneam, universul social, Manon, fiica doctorului, arătându-i încet, încet, beneficiile civilizaţiei şi pe de altă parte, universul intim-afectiv, băiatul trasând el însuşi o paralelă între relaţia dintre Manon şi tatăl ei şi relaţia lui cu tatăl său. Dacă, până atunci, luase brutalitatea şi severitatea tatălui său drept iubire, acum, îndoiala lui creşte cu atât mai mult cu cât îşi dă seama că nu primise până atunci nicio dovadă de tandreţe de la el, şi conturează ipoteza că tatăl lui şi-a pierdut iubirea pe undeva. Povestea capătă de aici încolo valenţele unui bildungsroman animat, în care un băieţel încearcă să-şi salveze tatăl, victima vitregiei sorţii şi a unor pierderi dureroase, de la împietrirea totală a inimii ce îl transformase în aşa-zis căpcăun. Copilul nu-şi pune o clipă problema că tatăl său ar fi o brută fără sentimente, ci porneşte direct în încercarea lui de a-i "găsi iubirea", cu perseverenţa cu care copilul de pe umărul uriaşului Orion, din Legendele Olimpului, îi întoarce acestuia privirea spre soare, pentru a-l feri de orbire. Cam asta e morala.

Pe lângă asta, filmul împleteşte cu dibăcie elemente oarecum psihanalitice, pe care le foloseşte drept cârlige de acţiune în această poveste, precum visele şi spaimele tatălui, legate de moarte mamei, prin care acesta ajunge să se teamă de spiritele pădurii, de furtuni şi de ciori, ca de nişte elemente recurente în necazurile sale ("Ziua Ciorilor" fiind ziua în care soţia sa a murit), precum şi un subtil filon ecologist explorat din opoziţia lumii civilizate (soldaţii din oraş care omoară păsări, just for fun) cu lumea pădurii, în care regula celor doi exilaţi era să nu omoare niciun animal atunci când nu le e foame, dar şi o inocentă poveste de dragoste între băiat şi Manon.

Stilul animaţiei aminteşte, deşi neintenţionat, după spusele regizorului, de stilul Miyazaki, animaţia fiind realizată hand-made, în mai multe stadii, rafinată până la gradul de naturalism dorit de regizor. Naturalism definit nu prin accentuare detaliilor, aşa încât animaţia să poarte iluzia imaginii reale, ci prin o desăvârşită consecvenţă interioară - regizorul povesteşte cum datoria directorului artistic, Patrice Suau, a fost să acordeze imaginile provenite din biblioteca sa mentală unui univers căruia el să-i fie fidel şi care nu neapărat să rezoneze cu ceva din realitate, pentru a suscita în spectator un anumit tip de emoţie. Emoţia pură vine atât din dimensiunea vizuală a filmului, cât şi din talentul cu care povestea filmului este condusă din elemente fantastice către o structură perfect veridică.

În ultima zi a Anim'est, 2013, duminică, 13 octombrie 2013, la ora 20:30, la cinema Patria, se va prezenta câştigătorul premiului Anim'est pentru lungmetraj, categorie la care concurează şi acest film.

Descarcă programul anim'est, 2013, aici..





 Toate articolele despre Festivalul de film de animaţie anim'est 2013
 Toate articolele despre Jour des corneilles, Le


0 comentarii

Spacer Spacer