Orăşelul liniştit care se pregăteşte de cea mai importante sărbătoare a sa, Festivalul legumelor, este revoltat, îngrozit chiar, de invazia iepurilor care le distrug "trofeele" vegetale. În primul rând pentru a rezolva situaţia critică a locuitorilor şi în al doilea rând pentru a o cuceri pe preţioasa Lady Campanula Tottington, Wallace încearcă o abordare specifică a problemei. Prin schimbarea unei trăsături naturale a iepurilor (gena care îi determină să mănânce legume), Wallace se cam joacă de-a Dumnezeu, iar Dumnezeul, printr-un aranjament al sorţii, îi întoarce eroului năzbâtia.
Însuşi salvatorul se transformă în creatura vânată, iar Festivalul şi mâna lui Lady par a fi pierdute. Evident, Gromit, printr-o loialitate ce se regăseşte mult mai des la câini decât la oameni, reuşeşte să-şi salveze stăpânul. Una dintre metodele utilizate este capcana dragostei, cea mai cea capcană descoperită până acum. Gromit e genul de câine pe care până şi eu mi-l doresc, iar eu nu îmi doresc câini. Omul şi prietenul canin se completează, iar dispariţia unuia ar duce fără dar şi poate la dispariţia celui din urmă. Prietenia asta, condimentată de luptele cu Victor şi al său câine urât, amestecată cu nişte poante care energizează întreaga sală de spectacol, transformă animaţia într-un film bun, spumos, potrivit ca o mănuşă pentru oricând.
Dintre filmele studenţilor, din Competiţia studenţească, ce a continuat în mai multe zile, unul dintre filmele care mi-a atras în mod deosebit atenţia este Tengri, a lui Alisi Tenegut. Impactul vizual este puternic prin poezia culorilor. Mi-a dat impresia de haos matematic, în sensul bun, de luptă a fiecărei culori pentru a domina ecranul. Ea să fie prima care este văzută de spectator, ba ea să fie, ba ea, ba ea, în timp ce poveste rămâne undeva în spate. La final peste toate se lasă beznă. S-au contopit.
Compartments or "I am not a monster" este la polul opus al poeziei. Prin violenţă, monocromie şi sunet, cele 6 poveşti a celor 6 personaje ajung să se intersecteze cu privitorul. Poveştile au un impact cu atât mai mare, cu cât la ieşirea din sală te întâlneşti oriunde cu ele. Chiar şi în oglindă. Framed e pe de o parte, joacă în lut şi pe de altă parte, joacă în creierul spectatorului. Nici acest scurtmetraj nu se pierde în culori şi muzică, ci trimite printr-o serie dinamică de transfigurări ale lutului senzaţii diverse. Depinde de disponibilitatea ta câte dintre ele simţi şi câte înţelegi. Alt film despre care merită să vorbim / vorbiţi / revedem / vedeţi este Pandas. Evoluţia urşilor panda este prezentată de la geneză până la apocalipsă. Interacţionând cu omul şi cu poluarea sa, drăgălăşenia se transformă, iar schimbările sunt radicale. Mutante. (mi-am amintit că la filmul acesta a fost o respiraţie din aceea minunată, care se simte la cinema sau la teatru, în care toată lumea a făcut "Hîîî" de surprindere în acelaşi timp.)
Din seria scurtmetrajelor de la Animash, cel şi cel mai mult mi-a plăcut Rabbit and Deer. Cei mai buni prieteni din lumea, iepurele şi cerbul, duc o viaţă minunată în pădure. Fascinaţia cerbului pentru ce-a de-a treia dimensiune ajunge, însă, să ameninţe această frumoasă prietenie. Trecând împreună prin probleme, înţelegând, acceptând şi cedând de la sine, cei doi reuşesc să rămână împreună, deşi acum sunt în dimensiuni diferite.
Duminică, 13 octombrie, este ultima zi în care puteţi să prindeţi de coadă, anul acesta, oaia roz a Anim'est-ului 2013. Merită şi meriţi să mergi la cinema Patria sau Studio, să te aşezi confortabil în scaun şi să te uiţi la desene animate. Join the miracle of animation!