Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici muzică  Sageata  Articole diverse

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mult zgomot pentru nimic


decembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Dacă există o muzică hazlie, involuntar hazlie, aceasta e hip-hop-ul românesc. Dodecafonismul îl dispreţuiesc, blues-ul şi jazz-ul nu-mi spun nimic, folclorul mă contrariază, dar de amuzat cu adevărat, aidoma unei comedii ratate, mă amuză numai hip-hop-ul autohton. Nu spun că nu există şi piese reuşite, versuri memorabile, videoclipuri la care te uiţi cu plăcere. Dar grosul, grosul masiv, îl dă o producţie ce te seduce prin amestecul aproape programatic de nerozie şi lipsă de talent. N-am răbdare să scriu un text legat, aşa că enumăr rapid ce mi se pare caracterizant:

i) vorbim, întâi de toate, de un gen facil, la îndemână. Când te scutură frisoane muzicale, dar nu ai pic de talent, te apuci de hip-hop. N-o să vedeţi niciodată un băieţaş derutat din Berceni că se apucă de rock, sau de soul, sau de chillstep. Când n-ai talent, dar vrei totuşi să cânţi, te repezi la hip-hop. Acolo nu e nevoie de vreun har: poţi să n-ai ureche muzicală (cadenţa rap-ului e de metronom), poţi să n-ai voce nici cât un mut, poţi să nu fi ascultat mai mult de zece melodii în viaţa ta. Totul e să ai un dispozitiv de înregistrare şi să gâjâi, pe un ritm spart, sincopat, ce-ţi stă la inimioară: de gagici, de marijuana, de gagicile şi marijuana de la blocul vecin...

ii) ritmul e subţire, spre nul. Dacă dai versurile la o parte şi izolezi muzica, constaţi că ea nu există (de muzicalitate nici nu mai vorbim). O ţăcăneală plicticoasă, autorepetitivă, ca picuratul apei la closet. Multe, multe leghe distanţă faţă de bijuteriile sălbatice date de maeştrii americani ai genului.

iii) versurile sunt de o fandoseală dezarmantă. Raperilor de la noi li s-a dus buhul că sunt creativi (un soi de trubaduri de gang), că au mintea sprintenă, că versifică mult mai "adânc" decât restul breslei. În realitate, ceea ce te surprinde este tocmai inanitatea versurilor. Vorbesc despre lucruri interesante, nu contestă nimeni asta, dar cu o vervă care, după două-trei piese, nu-ţi mai spune nimic. Înţelegi repede că nu au mare lucru de comunicat. Doar un amestec neputincios de isteţime şi agramatisme, de fasoane culturale şi vulgaritate, de inepţii şi clişee (viaţa e grea, gagicile - mişto, vena - tristă...). În ce mă priveşte, prefer de-o mie de ori imbecilitatea francă a hiturilor de sezon ("Vreau la mare / Că e soare..."), decât poezeaua căznită a junilor de cartier. Când nu-ţi propui să spui nimic (decât că la Neptun e bine...), e greu să spui prostii. Dar când ataci subiecte grase (sărăcia, drogurile, sexul), subiecte pe care ar fi o groază de spus, lipsa de idei sare imediat în ochi. Acolo toată lumea se aşteaptă să zici ceva, să livrezi o reflecţiune oarecare, cât de săracă. Nu e cazul, însă. Aezii se îneacă repede în propria indigenţă: lipsă de lecturi, de experienţă de viaţă, de orizont.

iv) videoclipurile (câte sunt) au efect somnifer. Puştani cu turul până la genunchi (ginşii diareici au devenit un fel de uniformă, se pare) flanând, şmecheri şi melancolici, prin cartiere urâte. Nimic.

v) şi mai e, în sfârşit, succesul lor. Năucitorul lor succes. Trăim într-un timp care, clipă de clipă, ne pune la dispoziţie un ocean de cântece. Graţie tehnologiei, putem revizita oricând uriaşa tradiţie a muzicii clasice, rock-ul britanic al epocii '60-'70, rave-ul german, şansonetele franţuzeşti, ritmurile suculente de peste ocean (rap şi soul în primul rând, dar deopotrivă country), tonele de house şi dubstep din cluburile de pretutindeni. Poţi asculta pop românesc, şlagăre argentiniene, folk mongol. Poţi da iama în creativitatea din toate epocile şi de pe toate meridianele. Ei bine, nu: ascultăm o muzică făcută acum două zile, la două blocuri distanţă, de un puştiulică frezat cu care dăm nas în nas când mergem la piaţă. Ferentariul de azi versus întregul univers!...

În încheiere, fără legătură expresă cu subiectul nostru, îmi face plăcere să transcriu acest minunat fragment dintr-o monografie dedicată lui George Enescu: "În 1928 a spus: «Datorez mult muzicii lăutarilor», iar în 1921 scria, cu o exagerare scuzabilă, că «ar trebui să fim recunoscători ţiganilor pentru că ne-au păstrat muzica, această comoară pe care noi abia acum o preţuim. Ei singuri au adus-o la lumină, au dat-o mai departe şi au transmis-o din tată în fiu cu acea grijă plină de respect pentru lucrul cel mai de preţ din lume: melodia»".



 Toate articolele despre Articole diverse


0 comentarii

Resurse

 Alte articole de Alex-Mihai Păun


Alte articole

 Cio-Cio-San, Ikigai şi pustiul unei grădini japoneze - Madama Butterfly, Marius Constantinescu
 Audiţii pentru Orchestra de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), la Bucureşti, Comunicat de presă
 Moştenitorii României muzicale: violonista Ioana Cristina Goicea şi pianistul Andrei Banciu la Sala Radio, Comunicat de presă
 Se lansează abonamentele pentru 2019 la Sala Radio Bucureşti, Comunicat de presă
 Turneul internaţional Schubertiada-Dialog peste timp, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Articole diverse


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer