Primul, Betty's Blues, a lui Remi Vandenitte, a fost despre sacrificiul în artă. Un fel de Meşterul Manole, doar că aici protagonistul şi-a pierdut atât iubita cât şi vederea, căpătând în schimb, un har special ce binedispunea oamenii din jur, în timp ce corpurile le erau răpite de acordurile chitarei. Deşi, aparent, scopul cântăreţului orb era să înveselească mulţimea de pretutindeni, finalul aduce noi înţelesuri.
Head Over Heels, semnat de Timothy Reckart, este un scurtmetraj multipremiat internaţional şi se află printre preferinţele personale. După o lungă perioadă de căsătorie / iubire / relaţie / coabitare, doi pensionari devin prizonierii rutinei, într-o casă zburătoare. Ilustrarea relaţiei dintre cele două personaje este plină de ingeniozitate. Lipsa de comunicare blochează cele două personaje în universuri ce se intersectează ocazional. "Schimburile gravitaţionale'' reprezintă, pe rând, şansa oferită unuia sau celuilalt. Casa aterizează, cei doi se izbesc de propria realitate, conştientizează neputinţa de a trăi separat şi găsesc o soluţie ca să trăiască până la adânci bătrâneţi împreună, îmbrăţişaţi. Ideea e că pentru nebunii ăştia doi care se iubesc lumea se schimbă, nu ei se schimbă pentru lume. Cel puţin asta am înţeles eu.
"Întunericul dă forma tuturor lucrurilor'' este o replică de la începutul animaţiei Kali the little Vampire, de Regina Pessoa. Per ansamblu filmul se impune prin imagine şi grafică, povestea fiind una destul de clişeistică: un pui de vampir vrea sa fie un pui de om, să se joace şi el cu ceilalţi copii normali şi aşa mai departe. Se subliniază specifica puritate a copiilor, fie ei vampiri sau oameni, puritate ce nu se păstrează aproape niciodată la noi şi voi, cei mai mari.
Filmuleţul I am Tom Moody este regizat de Ainslie Henderson şi m-a emoţionat. Lui Tom îi place să cânte, deşi nu are talent, ci din contră, pare un anti-talent. Este bântuit de îndoială, trac, părerile părinţilor, frustrare, frică, amintiri, tot ce se mai poate ca sa dea chix total. Problema se rezolvă incredibil de civilizat, mesajul fiind unul cu impact puternic. Eu, iar acum mă repet, doar eu, am înţeles că frica trebuie îmblânzită, domesticită, educată, nu ucisă. Acţiunea se petrece pe plan interior, exteriorul reprezentând doar o secundă înainte de concertul lui Tom, care, sunt convins, este angelic.
Off the track este o comedioară a lui Rocio Alvarez despre o femeie, blondă (scuzaţi), care dă examenul pentru carnetul auto pentru a noua oară.
Ultimul din seria celor şase este Lettres des femmes / Scrisori de dragoste, de Augusto Zanovello, pe care îl consider cel mai poetic scurtmetraj de astăzi. Este drama unui bărbat plecat pe front şi drama unei femei care îl aşteaptă, însărcinată, acasă. Kilogramul de originalitate stă în construcţia personajelor care sunt cu totul din hârtie şi a căror răni sunt tratate cu bucăţi din scrisorile primite pe front. Aspectul acesta m-a impresionat pentru că mi se pare că mută filmul într-o cu totul altă dimensiune. Dacă rănile sunt pansate cu fâşii din scrisorile primite de soldaţi, scrisori ce simbolizează legătura cu cei dragi, cu trecutul, cu lumea nebombardată, atunci nu este totul o metaforă a unui război interior, al fiecăruia, cu sine? "De acum trebuie să înfrunţi viaţa'', ne spune cadrul dinaintea genericului.
Tot astăzi, dar la Cinema Studio, am văzut Kirikou et la sorcière (1998) primul lungmetraj din cariera animatorului invitat în 2013 la Anim'est, Michel Ocelot. Filmul este bazat pe poveşti tradiţionale din Africa de Vest. Înainte de toate, filmul acesta mi s-a părut că vorbeşte despre menire. Kirikou este un copil ce se naşte singur şi îşi află scopul clar din primele secunde de la naştere: salvarea satului de vrăjitoarea cea rea şi necruţătoare, Karaba. Continuarea filmului poate fi uşor anticipată. Este ilustrată lumea satului african, în care dansul, muzica, ritualul şi tradiţia au un loc de cinste. Bebeluşul Kirikou este un super-erou simpatic, inocent şi inteligent. Lipsa de experienţă a lui Kirikou îi uşurează acestuia împlinirea misiunii, deoarece nu o conştientizează întru totul, deşi şi-o asumă. După ce am ieşit din sală, am stat un pic pe gânduri: ce faci când nu eşti un Kirikou care îşi cunoaşte menirea? Răspunsul meu a fost acela ca dacă nu ţi-a spus mama ta la naştere că trebuie sa salvezi lume, îţi poţi alege singur menirea. Bucură-te sau nu, tu nu eşti Kirikou!
Dacă aţi ratat filmele de azi, vă recomand călduros să le căutaţi şi să le vizionaţi, pentru că merită! Join the miracle of magic, în 2013, până pe 13 octombrie.