Ce de l'amitie - Ernest et Célestine la Anim'est, 2013

Dar e greşit, Célestine! Ursul şi şoricelul nu merg împreună. De ce? întreabă micuţa desenatoare în miez de noapte, în mijlocul unui orfelinat de pe tărâmul şoriceilor. Răspunsul îl primeşte mai târziu de la Ernest, le grand mechant ours, cel ce îi va deveni prieten pe viaţă, contrar tuturor prejudecăţilor sau obstacolelor impuse de comunitatea celor de sub pământ, dar şi de cea a celor de la suprafaţă: Pentru că aşa trebuie să fie, pentru că aşa a fost dintotdeauna, iar dintotdeauna e un cuvânt cu suficientă greutate încât să nu fie pus la îndoială şi să apese şi pe umerii urşilor, d-apăi pe cei ai micilor rozătoare care îşi venerează incisivii.

Cam despre asta este animaţia Ernest et Célestine, producţia proiectată în cadrul deschiderii ediţiei 2013 a festivalului internaţional Amin'est. Despre uriaşi blegi şi micuţi descurcăreţi, despre o prietenie interzisă, dar atât de jovială şi sinceră, încât reuşeşte să triumfe, schimbând percepţia împământenită care-i era împotrivă. Iniţial, ideea filmului a pornit de la un scurtmetraj al unui tânăr absolvent francez, numit Mouse Estelle, câştigător al premiului Best European Animation la Cartoon d'Or. Ulterior, s-a apelat la creaţiile pentru copii ale scriitoarei şi pictoriţei Gabrielle Vincent dezvoltate într-o naraţiune mai complexă de romancierul Daniel Pennac. Combinaţia s-a dovedit a fi cea potrivită, Ernest et Célestine obţinând César-ul pentru Cel mai bun film de animaţie în 2013.

Vizual, filmul este o pictură gingaşă, fluidă, trecând de la griuri pătate de puţin roşu la pasteluri de primăvară care se întrepătrund uşor, contururile fiind deschide. Ştafeta cromatică se dă printr-un sincron al muzicii şi al pensulei. Nu ştim dacă notele urmăresc petele de culoare care apar şi dispar, sau dacă penelul se pliază pe linia melodică. E o complementaritate perfectă şi în aceeaşi timp naturală, precum prietenia dintre Ernest şi Celestine.

Et voila l'histoire! Întâi Voila Célestine: o şoricică orfană care se ascunde în spatele unei pelerine vişinii şi în casele urşilor pentru a-i desena pe furiş, în loc să îşi îndeplinească datoria de a aduna dinţii pe care urşii junior îi pun sub pernă, asigurându-şi astfel cale aspre viitoarea carieră de dentist la care aspiră orice membru onorabil al neamului de fiinţe subtile, delicate şi rafinate, cunoscute sub numele de şoareci. Apoi, Voila Ernest: un fel de muzicant din Breman, leneş, veşnic morocănos şi veşnic flămând, care trăieşte singur în vîrful unui deal şi dă de bucluc de fiecare dată când pune piciorul în oraş, în încercarea de a câştiga un ban... mai mult sau mai puţin cinstit. Şi, desigur, Voila Ernest et Célestine, împreună, doi curajoşi, unul mare şi unul mic, luptându-se crâncen cu "autorităţile", protejându-se, susţinându-se, cântând şi desenând, îmbrăţişându-se din când în când.

Deşi rămâne o poveste pentru copii, firul narativ fiind facil, iar majoritatea elementelor denotative, în mijlocul drăgăloşeniei absolute se regăsesc sugestii ale unor ironii la adresa marilor fărădelegi absolute, fie ele sociale sau morale. Astfel, se fac referinţe la aversiunea dintre clasele sociale sau dintre diferite comunităţi, la felul în care arta este desconsiderată ca domeniu profesional, la canoanele impuse de majoritate asupra individului care e obligat să-şi ignore propriile gânduri pentru a susţine ideea colectivă.


C'est seulement un cauchemar. C'est ne pas moi ton cauchemar. Moi c'est Ernest, îi spune marele urs micuţei sale prietene, încercând să îi liniştească somnul. C'est ne pas moi ton cauchemar. Moi c'est Célestine, îi va spune ea marelui urs, punând o umbrelă între el şi fulgii de zăpadă care îi îngheţau nasul sensibil şi îl făceau să strănute. E ceva sincer şi candid în felul în care ea îl învaţă să fie mai puţin bolovan, iar el o ajută să aibă încredere. E ceva simplu şi magic în felul cum el o adoarme în hamac şi în felul cum ea îl păzeşte ghemuindu-se pe pieptul lui. E ceva frumos în felul cum el face pe clovnul ca să o facă să râdă. Trebuie să recunoşti: Să vrei să trăieşti cu un urs... e o alegere nebunească. De ce? Dumneavoastră nu trăiţi cu o ursoaică? Tocmai, o alegere nebunească.

Ernest et Célestine. O alegorie cu farmec franţuzesc pentru toţi oamenii mici şi oamenii mari care iubesc bezelele, care au dormit la viaţa lor cu o jucărie de pluş în braţe şi care îşi iau în braţe prietenii mai des decât e nevoie.

După proiecţia din deschiderea festivalului, Ernest et Célestine revine la Cinema Studio, duminică, 6 octombrie 2013, de la ora 18:00 şi sâmbătă, 12 octombrie 2013, de la aceeaşi oră 18.00.

Ernest et Célestine (Fr/Be/Lux 2012)
Regie: Stéphane Aubier, Vincent Patar şi Benjamin Renner