Buturuga mică răstoarnă vrăjitoarea mare şi rea - Kirikou et la sorcière la Anim'est, 2013

Într-un sat african rămas fără apă şi fără protecţie, căci majoritatea bărbaţilor, plecaţi să se lupte cu îngrozitoarea vrăjitoare Karaba, nu s-au mai întors niciodată, ei bine în acest sat al femeilor îmbrăcate de la brâu în jos, se naşte un mic erou, pregătit să-i salveze pe toţi cei din jurul său de orice pericole. Kirikou iese singur din pântecele mamei, îşi alege singur numele şi îşi face singur prima baie. Pe lângă vitejia şi înţelepciunea moştenite din familie (bunicul său este marele înţelept al tărâmului, tatăl său s-a sacrificat pentru sat, iar unchiul său este unul dintre cei doi supravieţuitori ai luptelor cu Karaba), Kirikou mai are un atu: e curios din cale-afară. Iar curiozitatea lui cea mai mare, din primele sale secunde de existenţă este de ce e Karaba aşa de rea? Desigur că această dilemă nu putea rămâne nerezolvată, astfel că micul african trece hotărât nevoie-mare printr-o serie de aventuri finalizate nu numai cu readucerea bunăstării şi siguranţei satului, dar şi cu scutirea de suferinţă a vrăjitoarei de care ajunge să se îndrăgostească.

Inspirată din teme tradiţionale ale Africii de Vest, animaţia se foloseşte de toate resursele acestei lumi atât la nivel vizual cât şi la nivel narativ (felul cum arată colibele satului, drumul până la izvor printre ierburile sălbatice, natura secetoasă şi vegetaţia bogată de dincolo de stânci, activităţile zilnice ale femeilor, conformaţiile corporale alea femeilor, îmbrăcămintea şi coafurile lor, jocul copiilor în albia râului, cântecele şi dansurile ritualice, animalele care îl ajută pe Kirikou să ajungă la marele înţelept) pe care le combină cu elemente fantastice. Acestea din urmă provin tot din gândirea caracteristică africanilor: femeile cred că vrăjitoarea le-a mâncat bărbaţii, dar ea i-a vrăjit pentru a i se supune, blestemul vrăjitoarei este un ghimpe înfipt în coloană care îi provoacă o durere constantă, dar îi oferă şi puteri nemărginite, servitorii săi sunt nişte roboţi vii care survolează ţinutul, ţinându-i sub observaţie pe săteni, izvorul satului este secat de o creatură care se hrăneşte cu apă, umflându-se pe zi ce trece precum un balon gigantic, Kirikou traversează ţinutul pe sub pământ săpându-şi culoar cu ajutorul pumnalului tatălui său, marele înţelept stă închis într-o stâncă a cărei uşă se deschide miraculos doar dacă acela care încearcă să intre este suficient de merituos.

Michel Ocelot lucrează în Kirikou et la sorcière cu ideea diferenţei dintre aparenţă şi esenţă pe fundalul luptei clasice dintre bine şi rău, povestea demonstrând cum cel mic pe care toţi îl resping, îl reneagă şi-l desconsideră e mai curajos, mai isteţ şi mai eficient decât toţi cei mari, puternici şi lăudăroşi la un loc. Amuzant e cum, de fiecare dată când apare un pericol, Kirikou găseşte în doi timpi şi trei mişcări o femeie care trebăluieşte cu un pumnal sau cu o macetă pe care el le împrumută pentru a-şi duce la bun sfârşit acţiunile. Interesant şi moralizator e subtextul temei alese de Ocelot, relevat într-un dialog dintre Kirikou şi unchiul său: - De ce e vrăjitoarea aşa de rea? - Trebuie să existe un motiv? - Da, răspunde extrem de sigur şi prompt băieţelul ale cărui principii se dovedesc a fi corecte. Astfel, răul este definit ca o consecinţă a unei întâmplări, experienţe, ca un efect ce este reversibil şi nu ca esenţă primară a spiritului uman.

După atâta vitejie, Kirikou cel mic reuşeşte să fie şi romantic, când, fiind transformat în bărbat de sărutul vrăjitoarei devenite iubita sa, îi şopteşte acesteia într-un gest plin de tandreţe: Se pare că nu ţi-ai pierdut de tot puterile... Aşadar, nu ştiu voi, dar eu aş avea nevoie de un Kirikou d-ăsta prin preajmă!!!