A doua lume, animată - The Congress la Anim'est, 2013

The Congress (regia: Ari Folman) e povestea - parţial inspirată din romanul lui Stanisław Lem, The Futurogical Congress, pornind de la utopia unei lumi divizate între o realitate devenită imposibil de suportat şi o lume iluzorie, generată de efectele unor substanţe halucinogene, dar perfectă în absurditatea ei -, unei actriţe ce nu poate ţine pasul cu breasla ei condusă de principii dictatorial-consumeriste. Cariera actriţei Robin Wright (Robin Wright as herself) o ia la vale, agentul ei îi reproşează toate alegerile proaste pe care le-a făcut de-a lungul timpului şi care au făcut-o să decadă din postura ei feerică de "Princess Bride" cu care s-a lansat, fiul ei suferă de o boală care-l va lăsa în scurt timp fără auz şi fără văz, ridurile încep să-i apară, iar producătorul casei de film la care lucrează (Miramount, o aluzie subtilă la coliziunea lumilor - Miramax + Paramount) anunţă o apocalipsă cinematografică. Peste toate acestea, se aşterne ultima ofertă din viaţa ei, care se înscrie în rândul atitudinilor tehnologist-progresiste care vor salva lumea filmului de apocalipsa anunţată. Robin Wright trebuie să se lase scanată în întregime (trup şi suflet) şi să se vândă ca material actoricesc pentru următoarele filme ce vor fi produse, evident, în lipsa ei, dar cu imaginea ei.

Prima jumătatea a filmului, neanimată, e o întreagă filosofie profetică despre persona, acea formă-înveliş a omului care contează de fapt, imaginea care dictează produsul, fie că acesta este unul artistic. O prelegere pe alocuri melodramatică (scena în care relaţia actor-agent, Robin Wright-Harvey Keitel, devine una aproape părintească, atunci când Robin dă ultima probă de actorie pură în faţa camerelor de scanat, iar agentul ei încearcă să-i deblocheze reacţiile cu un discurs moralizator) despre cum actorului îi este smulsă masca de faţă, impregnată cu câte ceva din sinea acelei persoane, şi folosită drept marionetă animată, după preferinţele publicului. Robin renunţă şi la ultima fărâmă de idealism în faţa producătorului (prin idealism înţelegându-se speranţa că actorul va mai avea vreodată libertatea de a alege şi de nu fi un simplu executant), se lasă scanată şi devine Rebel Robot Robin, un avatar science-fiction adorat de public.

A doua jumătatea a filmului, despărţită brutal de o falie de 20 de ani de la momentul scanării, se rupe de filosofia de la început şi se scufundă într-un univers narcotico-fantezist, cu şi mai multe probleme de conştiinţă şi filosofii generate de contrastul realitate-iluzie. Actorii părăsesc de tot filmul şi intră în animaţie. Practic, partea animată e efectul "tripant" al deciziilor de dinainte. Tehnologia ajunge atât de înaintată încât, acum, persona scanată poate fi inhalată ca drog, iar rezultatul e accesul către o lume populată numai de aceste măşti îmbrăcate (sau, în fine, inhalate), în care tu devii propria ta mască, adică un personaj animat, o lume mult mai bună decât cea reală, dar, bineînţeles, aflată doar în subconştient. Robin (animată) merge la Congresul Studiourilor Miramount Nagasaki, care proclamă o nouă descoperire, şi mai şi. Datorită evoluţiei industriei farmaceutice, se vor putea inhala şi măştile altor oameni (la alegere, mai mult sau mai puţin cunoscute) şi astfel, oamenii vor putea fi oricine, orice idol al lor sau orice formă vor dori să aibă, cu efect ireversibil. Deznodământul puteţi să îl vedeţi sâmbătă 12 octombrie 2013 ora 22:00, la Cinema Studio, în cadrul festivalului de film Anim'est.

Ceea ce pierde filmul, pe alocuri, e coerenţa cu care adaugă probleme la plotul personajului principal (dintr-un zel de a spune mai mult decât suficient sau din necalibrarea scenariului cu romanul de la care a pornit). Pe de o parte, Robin are probleme de conştiinţă legate de cariera sa, poartă pe umeri povara fiului ei bolnav, ca după aceea să fie prinsă într-un supradozaj de halucinogene (reminiscenţă a romanului, neadaptată acestui scenariu), criogenată, prinsă din nou în propria minte, victimă a unei revoluţii ideologice, salvată de animatorului ei (o relaţie de dragoste Pygmalion-Galateea), adusă din nou în real şi, la final, transformată în masca animată a propriului fiu.

În orice caz, savuroase sunt trimiterile în prezent şi legăturile cu peisajul cinematografic actual (un Tom Cruise animat, când te aştepţi mai puţin), ca într-un fel de artă poetică a filmului. The Congress e metisul dintre film şi animaţie care îşi propune să vorbească, mai mult sau mai puţin realist (până la urmă, poate fi considerat un SF care pendulează între distopie-utopie) despre propriile structuri şi o face cu foarte mult impact vizual şi cu un discurs care să vă dea subiecte serioase de gândit.

De văzut, la Anim'est!

The Congress va mai rula în cadrul Anim'est 2013 la Cinema Studio, sîmbătă, 12 octombrie 2013, de la ora 22:00.