Cam aşa este Jung, din Couleur de peau: miel. Filmul prezintă drama unui orfan coreean cu părinţi în viaţă - sau nu - adoptat de o familie, în Belgia. Situaţia dezastruoasă de după războiul dintre Coreea de Nord şi Coreea de Sud a dus la o creşte abruptă a numărului de orfani. Pe măsură ce creşte, Jung îşi conştientizează condiţia şi îşi pune întrebări. Ca orice copil, tânjeşte după dragostea maternă. Personajul îşi imaginează mama biologică, o visează şi speră că o va reîntâlni, însă ajunge la concluzia că nu poate iubi o fantasmă pe post de mamă. Din cauza cochiliei specifice adolescenţei, în care se refugiază şi în interiorul căreia se apără, Jung nu găseşte alinare nici în sânul familiei, nici în societate. Şcoala nu îl interesează, iar din punct de vedere comportamental îl putem încadra în tipologia "golănaşului". Ceaţa sexualităţii îl determină pe adolescentul fără ţară să aibă o admiraţie specială pentru una din surori, relaţia lor prezentând pericolul unei alunecări în incest. Pe măsură ce disperarea capătă proporţii de nesuportat, Jung apelează la o tentativă puerilă şi inconştientă de sinucidere, mâncând doar orez alb cu tabasco.
Regizorul Laurent Boileau face un mash-up între realitate şi animaţie. Jung la 44 de ani, realul, îşi desenează povestea. M-a încântat ideea (care, din păcate, nu a fost dusă până la capăt) că Jung cel desenat are vise din realitatea neanimată.
Accentul cade pe personaje (create 3D), în vreme ce decorul este realizat inferior calitativ. La un moment dat, Couleur de peau: miel, mi-a amintit de pasajul din Iona în care fiecare copil se gândeşte la mama sa, iar mama sa, la mama sa, iar mama sa... iar dacă un copil ar cere ajutorul mamei, fiecare mamă ar auzi şi (eventual) i-ar oferi ajutorul. Problema este că mama lui Jung nu îl aude sau Jung nu simte că mama lui l-ar auzi. Am fost impresionat în momentul în care am avut un gând, fugar ce-i drept, cum că uităm cât de norocoşi suntem că trăim în ţara noastră, cu istoria, oamenii şi realitatea noastră. Apoi am realizat că treaba asta este mai uşor de sesizat în cadrul unui microcosmos social, familia. Iar mai apoi am simţit un strop din durerea lui Jung. Şi m-a durut şi pe mine un pic. Deci voila! Avem un film bun!
La 5 minute de mers pe jos, dar într-un cu totul alt stil, gen şi registru, am colindat mări împreună cu The Pirates! Band of Misfits. Multă energie la ieşirea din sala de cinema şi o certitudine. Când mă fac mare, vreau să mă fac pirat! Vreau şi eu săbii, valuri, cântece, monştri marini, o navă, o mare, toate mările! The Pirates! Band of Misfits este o comedie semnată de Aardam şi construită inteligent de Peter Lord şi Jeff Newitt. Echipajul, în frunte cu un Căpitan cu o barbă "fără capăt", sunt maeştri ai deghizării, ceea ce îi ajută mult în planurile lor malefice, diabolice şi josnice de pe teritoriul Londrei. În caz că nu ştiai, "Voi sigur nu sunteţi rude?" este remarca de la care a pornit teoria evoluţionistă a lui Darwin. Ea este adresată de Căpitanului Piraţilor, aflat în competiţia pentru premiul Piratul Anului, cu privire la Charles Darwin şi la maimuţa sa, Bobo. Antagonista, gurmanda regina Angliei, Victoria (Viki pentru prieteni), pune la încercare devotamentul Căpitanului atât pentru echipajul său - familia sa - cât şi pentru meseria de pirat.
Dorinţa de a câştiga marele premiu îl face pe Căpitan să vândă "spiritul cu pene al echipajului", şi, ei bine, de aici totul se complică. După acest moment în care banii sunt mai importanţi decât prietenii şi decât esenţa propriilor sale crezuri, protagonistul va trece prin numeroase evenimente în care ghinionul este contra sa şi va trebui să lupte pentru recâştigarea cinstei. Şi, deşi ştii că totul va fi bine, ritmul filmului nu îţi dă drumul din vârtejul viu colorat în care ai fost ademenit.
Aşadar Join the miracle of animation! pînă pe 13 octombrie 2013.
The Pirates! Band of Misfits va mai rula în cadrul Anim'est 2013 la Cinema Studio, duminică, 13 octombrie 2013, de la ora 22:00.