Seria episoadelor cu Wallace şi Gromit combină mici gaguri cu teme uşor absurde, inserate în rutina celor două personaje, aceasta fiind deja una ieşită din comun (casa lui Wallace este plină de fel de fel de automatizări controlate de câinele său care îi fac viaţa extrem de uşoară,). Cei doi sunt, oficial, spălători de geamuri (desigur că toată treaba e făcută tot de Gromit în timp ce Wallace flirtează sau intră în bucluc) pe care iubirea pentru brânză şi biscuiţi îi face să construiască o rachetă cu care să poată ajunge pe Luna cea făcută din brânză sau pe care îi atacă un pinguin răufăcător pe capul căruia e pusă o recompensă. Micile aventuri sunt savuroase, iar contrastul dintre Wallace cel bleg în salopeta sa lălâie şi Gromit cel perspicace în postura sa de academician prins într-un corp de patruped loial este pur si simplu adorabil.
La The Pirates! Band of Misfits e altă poveste. Pe de o parte britanici aroganţi care au în frunte o regină ce colecţionează animale rare pentru clubul ei de gastronomie din care fac parte marii conducători ai lumii, pe de altă parte Blood Island, locul de întâlnire al piraţilor de pretutindeni unde, regele organizează concursul pentru Piratul Anului, pierdut în repetate rânduri de personajul principal Pirate Captain. Regina urăşte piraţii pe care îi decapitează sau îi lasă să putrezească în nişte cuşti agăţate la intrarea în port, iar bietul Pirate Captain se aventurează exact în gura lupului, îndemnat de Charles Darwin (luat prizonier de pe vasul său de expediţie) să îşi arate pasărea Dodo la concursul numit Descoperirea Ştiinţifică a Anului din Londra. O poveste nebunească, dar originală şi foarte îndrăzneaţă în care, în final, piraţii ies basma curată, în schimb Darwin rămâne cu inima frântă din cauza reginei ingrate. Of, of.
Pe domeniul domnului Tweedy e mare haos. O găină croşetează, alta se crede veteran de război, alta construieşte catapulte, una se ascunde pentru că ştie că n-a mai ouat nimic de-o săptămână, iar alta, roşcată, grăsună, cu o pălărie verde pe căpăţână, adică simpatică foc, îşi omoară mintea de dimineaţă până seara pentru a găsi un plan de evadare. Pe sub gard nu merge, prin gard nici atât, dar poate că pe deasupra ar fi o idee. Noroc cu Rocky, un cocoş zburător de la circ care se nimereşte să aterizeze la ele în ţarc şi promite că o să le înveţe să zboare. Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o! În animaţia Chicken Run găinile construiesc un avion, domne'! Un avion pilotat de ele, făcut din bucăţi adunate de doi şobolani şantajişti din casa domnului Tweedy şi a scorpiei de soţie pe care o are lângă el. E atâta patos şi îndârjire în pasărea aia roşcovană şi atâta de sinceră e în ochii ei dorinţa de a vedea lumea de dincolo de garduri, de a simţi iarba aia la care a visat mereu... încât n-ai cum să nu ignori că e doar o găină şi să-i spui Bravo, fato! când vezi că avionul ăla chiar reuşeşte să zboare peste ţarc.
Ceea ce face în mod admirabil studioul Aardman este să pună în nişte figurine de lut mai mult suflu, sentiment şi zvâc decât reuşim noi, ăştia vii pe bune, să avem, uneori. Aşa că, reţeta pentru orice zi care pare că o ia în direcţia greşită: Relax, sit back, and enjoy the miracle of (Aardman) animation!