"Un medalion despre o mare doamnă a scenei româneşti, la 20 de ani de când s-a ridicat la stele", spune Dan Paul Ionescu, realizatorul şi producătorul emisiunii. "Am văzut-o în aproape toate spectacolele cu Medeea. Am fost pe scenă cu doamna Irina Răchiţeanu-Sirianu în spectacolul Marele soldat... Am încercat să adunăm câteva gânduri ale unor colegi de breaslă, ale unor regizori, ale unei binecunoscute scriitoare, pe care le-am alăturat fragmentelor din piese de teatru sau din emisiuni culturale cu Irina Răchiţeanu-Sirianu, din arhiva de aur a TVR-ului. Sentimentul care răzbate din acest medalion este, cu siguranţă, emoţia!"
"Eşti tânăr atâta vreme cât vei rămâne receptiv", spunea Irina Răchiţeanu-Sirianu. "Receptiv la tot ce e frumos, bun şi măreţ. Receptiv la mesajele pe care ţi le trimite materia, iubirea, infinitul. Dacă, într-o zi, inima voastra va fi muşcată de pesimism şi va fi roasă de cinism sau de egoism, aibă Dumnezeu milă de sufletul vostru de bătrân!"
Veţi vedea în acest medalion mărturiile unor oameni ai scenei care au cunoscut-o şi au lucrat cu Irina Răchiţeanu, ca, de pildă: Ana Blandiana, Rodica Mandache, Ilinca Tomoroveanu, Valeria Gagealov, Olga Delia Mateescu, Florin Piersic, Alexandru Dabija, Traian Stănescu, Felix Alexa, Laurenţiu Azimioară.
Ana Blandiana: "Am fost impresionată de grandoarea... dar este un termen prea pompos... de prestigiul, de demnitatea şi nobleţea glasului şi staturii Irinei Răchiţeanu."
Florin Piersic: "Vorbesc despre una dintre actriţele pe care... nu că le-am iubit, le-am adorat! Irina a rămas pentru mine un model de concentrare, de dăruire pentru public şi pentru rolul pe care-l făcea!"
Rodica Mandache: "Lumea a iubit-o şi o ţine minte nu numai din cauza actriţei, care era fabuloasă, pentru că era unică prin felul ei mineral, ochii aceia verzi şi mari, dorinţa de a hăpăi aerul, de a trimite un sentiment forte în ceilalţi... Era năvalnică! Dar şi ca om. Era bună şi generoasă. Era complet diferită de personajele ei."
Alexandru Dabija: "Irina, o inteligenţă deosebită şi o frumuseţe deosebită! Împreună dau personalitarea ei fascinantă..."
Ilinca Tomoroveanu: "S-a purtat cu mine extraordinar. M-a ajutat atât de mult... Era atât de caldă şi de bună... Dădea indicaţii, aşa cum era ea, cu umorul ei, cu surâsul în colţul gurii, fără să o audă cineva, îmi spunea numai mie, şi m-a ajutat extraordinar de mult."
Actriţa Irina Răchiţeanu-Sirianu
Pe 15 octombrie 2013 se împlinesc 20 de ani de când Irina Răchiţeanu-Sirianu s-a retras de pe scena vieţii.
Născută pe 2 septembrie 1920, la Brăila, tatăl Octav Răchiţeanu, medic şi mama Elena Atanasiu. Regizorul Mihai Berechet consemna: "Tatăl, doctorul Răchiţeanu, domn cu canotieră de pai, costum de alpaca negru lucios şi pantaloni albi de serge. Mama ei era poate cea mai frumoasa brăileancă. Sora ei, sculptoriţă, tahitiană, cu un buchet de oleandru în părul negru strălucitor, iar Irina, a cărei frumuseţe o ştiam din copilărie când, ca elev al şcolii primare, urmăream serbarea de Crăciun a liceului de fete din Brăila, unde Irina o juca pe Coana Chiriţa."
După terminarea liceului, Irina (alături de sora sa, Carmen Răchiţeanu, artist plastic, şi de mama sa, Elena) se instalează la Bucureşti, unde intră la Conservatorul de teatru, în clasa celebrei Maria Filotti. Aceasta o numeşte, la un moment dat, pe eleva ei: "Irina, una din elevele mele cele mai dragi".
La un an după absolvirea Conservatorului, în 1943, Irina Răchiţeanu-Sirianu scria: "eu, personal, când spun "teatru", simt că mi se înfioară toată carnea pe mine, simt un val de sânge cald la inimă şi simt că mă transform în zeci de personalităţi diferite de a mea, şi pe moment mă simt alta".
În 1949 se căsătoreşte cu scriitorul Vintilă Rusu-Sirianu, nepot al lui Ioan Slavici şi fiul lui Ion, gazetar ardelean şi militant pentru România întregită, fondator al ziarelor Tribuna şi Tribuna Poporului din Arad.
Piese de teatru şi filme. Urmează o carieră luminoasă în care destinul i-a adus în cale pe cei mai mari regizori de teatru ai vremii, de la Victor Ion Popa şi Lucia Sturdza Bulandra, la Aurel Maican, Marietta Sadova şi Ion Sava. Rolurile importante din prima parte a vieţii, anii '40: Domnişoara Nastasia de G. M. Zamfirescu, Eugenie Grandet după Balzac, Henric al IV-lea de L. Pirandello, Puterea Întunericului de L. Tolstoi, Profesiunea doamnei Warren de B. Shaw, Strigoii de Ibsen, Therese Raquin de E. Zola, Frumoasa adormită de R. di San Secondo, Cetatea de foc de M. Davidoglu, Judecata focului de A. Adamescu, Reţeta fericirii de A. Baranga, Duşmanii de M. Gorki, Surorile Boga de A. Baranga.
În 1946, Irina Răchiţeanu spune despre teatru: "Teatru! Marele şi frumosul meu ideal, marea mea iluzie, marea şi nepreţuita mea zădarnicie! Glorie! Ce comic! Să te zbaţi, să urli, să plângi, să înghiţi mojicii, să-ţi calci peste atâtea susceptibilităţi, să treci peste atâtea lucruri... Ca să joci teatru! Recunosc că sunt ori prea înaintată, ori prea înapoiată în viziunea mea de teatru. Teatrul pentru mine e o manifestare cu caracter aproape divin, religios, sacru."
O regăsim pe tânăra Irina Răchiţeanu şi în câteva dintre primele producţii de filme româneşti, ca de pildă: Focuri sub zăpadă (1941) - rolul Mariei, Viaţa învinge (1951) - Anca Olteanu, soţia lui Dan. Actriţa însăşi spunea despre cinema un gând care este actual şi astăzi, după 70 de ani: "Eu cred că marele cinema trebuie să-şi capete firescul său prin spontaneitatea dialogului. Camera să fie uitată de actor, nu să-i pozeze acesteia."
În 1959 este angajată de Zaharia Stancu la Teatrul Naţional I. L. Caragiale, unde a jucat cele mai importante roluri din cariera ei. Este perioada marilor creaţii, între 1959 - 1976, pe scena Naţionalului din Bucureşti, sub bagheta regizorilor M. Ghelerter, A. Finti, Sică Alexandrescu, M. Berechet, I. Cojar şi alţi regizori ai vremii: Oameni care tac de Voitin, Ana Karenina de Tolstoi, Regele Lear, de Shakespeare, Orfeu în infern de T.Williams, Maria Stuart de F. Schiller, Vlaicu Vodă de Davila, Întâlnire cu îngerul de S. Drăguşanu, Părinţii teribili de J. Cocteau, Troienele de Euripide, Năpasta de I.L. Caragiale, Pisica în noaptea anului nou de D. R. Popescu, Iadul şi pasărea de I. Omescu, Medeea de Seneca, Marele soldat de D. Tarchilă.
Irina Răchiţeanu a jucat pe scena teatrelor: Sărindar, Munca şi Lumina, Comedia, Modern, Teatrul Nostru, teatrul Maria Filotti, teatrul Mogador, teatrul Armatei, Teatrul Naţional I.L. Caragiale, teatrul Nottara, Teatrul Mic şi Teatrul Foarte Mic.
În perioada 1980 - 1993, o regăsim pe Irina Răchiţeanu-Sirianu în spectacole în regia tinerilor Siviu Purcărete, Cristian Hadji-Culea şi Felix Alexa, pe care marea actriţă îi vedea deja ca fiind regizorii de mâine. Sunt rolurile memorabile în Stop pe autostradă de A. Nicolaj, Citadela sfărâmată de H. Lovinescu, Bătrâna şi hoţul de V. Savin, Vrăjitoarele din Salem de A. Miller.
Moştenirea lăsată de Irina Răchiţeanu cuprinde, de asemenea, zeci de piese radiofonice, nenumărate înregistrări la televiziunea română, în piesele de teatru-tv, precum şi marile recitaluri de poezie din anii '70 - '80: De viaţă, de dragoste de moarte, culegere din folclorul românesc, Să ne facem daruri, după poeziile Ninei Cassian şi Cu ochii deschişi, după poeziile Anei Blandiana.
Criticul de teatru Ileana Lucaciu scria, în 1985, despre recitalul Să ne facem daruri: "În mijlocul tinerilor, artista şi-a rostit fiecare vers dedicînd cuvântul tinerilor ce o ascultau cu adevărat vrăjiţi. Nu mai receptam doar farmecul versului, ci ne implicam fiecare în sensurile profunde acordate cuvântului de artistă, ne regăseam în starea creată cu generozitate de Ea."
În 15 octombrie 1993, la dispariţia Irinei Răchiţeanu-Sirianu, A. Fianu scria pentru România Liberă: "Nu-i vom vedea aievea fiinţa aparent calmă, ascunzînd un tumult interior, ochii clari vorbind prin tăcerea privirii, profilul de prinţesă egipteană. Îi vom auzi vocea cu inflexiuni adânci, râsul timid din fonoteca de aur, o vom reîntâlni în frânturi de imagini filmate, mărturii ale efemerei existenţe de actor, cu zbuciumări şi bucurii puţin ştiute de spectatori."
anca romanescu | punk pr | 0732 144 570 | 0745 10 20 24 | [email protected]