Am să încep cu o mărturisire, cum fac adesea în cronicile mele. Deși nu sunt cea mai mare fană a Bucureștiului și am refuzat destule ocazii de a mă muta acolo, există un motiv pentru care mi-aș dori să fiu măcar mai aproape de el, și anume diversitatea culturală. Nu mă plâng, și în Cluj există de destule evenimente, dar cantitatea lor, și uneori calitatea, nu poate fi comparată încă cu ceea ce se găsește în marele burg.
Anumite festivaluri la început de drum - care ar merita cu certitudine mai multă expunere - sunt nișate chiar și pentru capitală. E greu să afli de ele și mai greu să participi, dacă nu locuiești acolo (dacă mai și pierzi trenul, nici nu mai zic...) De aceea îi mulțumesc dragului meu prieten și tovarăș artist Mihai Ivașcu pentru oportunitatea de a descoperi chiar și o mică parte dintr-un eveniment magic, care reînvie trecutul prin spectacole-lectură, prelegeri, dialoguri între specialiști, performance-uri teatrale și ateliere de creație: Festivalul Scrisorilor, organizat de Asociația HEARTH în perioada 24 august - 30 septembrie 2024.
Este fascinant cum un spectacol-lectură bine realizat te poate imersa în interiorul unui univers la fel de puternic ca un spectacol clasic de teatru, dacă nu mai puternic. Cel regizat de Amalia Iorgoiu și prezentat în cadrul celei de-a patra ediții a festivalului anterior menționat are cu siguranță un suflu inedit, pentru că reprezintă mai mult decât citirea pe intonații a unui text ficțional sau chiar a unui text inspirat din realitate. Corespondența Radu Stanca & Doti Stanca dezvăluie exact ceea ce anunță prin titlu: scrisorile schimbate între cei doi îndrăgostiți deveniți soți pe parcursul a mai mult de un deceniu, până la moartea prematură a poetului.
Vizionarea lui a marcat momentul în care am constatat cât de puține lucruri știu de fapt despre un scriitor ce și-a petrecut mare parte din tinerețe în Sibiu, același oraș în care am crescut eu. Am mers de nenumărate ori la TNRS - Teatrul Național "Radu Stanca" - și am intrat într-un cenaclu reinterpretând în câteva minute poezia Sunt cel mai frumos din orașul acesta. Dar dincolo de aceste întâlniri conjuncturale cu moștenirea sa, prilejuite de spațiul în care am crescut, prea puțin am auzit vorbindu-se despre persoana și munca lui.
M-a înduioșat să văd cum regizoarea conturează un spectacol simplu și captivant, de o eleganță aparte, într-un decor intim cu recuzită de epocă și lumină caldă. M-a înduioșat cum se folosește de corespondența publicată în volumul Scrisori către Doti, pentru a readuce în fața publicului două personalități trecute în neființă, dramaturgul Radu Stanca și actrița Dorina Stanca. M-a înduioșat jocul celor doi actori (Alexandrina Halic și Ionuț Grama) și clipa în care am realizat de ce este o diferență atât de mare de vârstă între ei: Doti a mai trăit 57 de ani după moartea soțului și a continuat să îi scrie, aducând un omagiu iubirii lor eterne. M-au înduioșat versurile melodiilor românești auzite în momentele de răgaz dintre lecturi (univers sonor: Luiza Zan) și înmânarea la final a unor scrisori-suvenir pentru public (design scrisori: Valeria Cristia).
Dar dincolo de faptul că am învățat informații concrete, mă bucur că am putut pătrunde în mintea unor mari artiști care, cât nu au fost despărțiți de timp, au fost despărțiți de spațiu. Tot ce și-au dorit a fost să poată împăca munca cu dragostea în același oraș, însă atunci când au reușit să obțină acest lucru, boala l-a acaparat pe Stanca. Gândurile, regretele lui, figurile de stil create doar pentru a-și destăinui dragostea, toate sunt puse la dispoziție prin intermediul spectacolului, la fel cum este și perspectiva lui Doti - tragedia pierderii unui fiu la puțin timp după dispariția partenerului. Putem să simțim o mică parte din ce au simțit ei și asta e fantastic! Dar mai ales, putem să ne dăm seama cât de mult semănăm de fapt cu aceste personalități care au fost, întâi de toate, oameni.
Corespondența Radu Stanca & Doti Stanca este genul acela de spectacol care te face să vrei să te documentezi mai mult după ce ieși din sală. Pare desprins tocmai din cartea Ioanei Pârvulescu, În intimitatea secolului 19. Ambele fac cunoscute evenimente și moduri de gândire ale unor persoane din istoria atât de recentă și totuși atât de îndepărtată. Citind sau ascultând, pare că ești în miezul lucrurilor. Parcă au rămas înghețate în timp! De aceea, dacă ești în capitală, dragă cititorule, profită de ocazie și participă pe viitor la evenimente marca Festivalul Scrisorilor & Asociația HEARTH. E rândul tău să îmi spui mie cum a fost!
Cu dragoste și admirație,
O iubitoare de istorie & artă.
(foto: Mihaela Petre)