Aspecte ale vieții, vignete de dans și poezie - Dongpo: Life in Poems

Inedită ca intenție, dar mai puțin ca realizare estetică - comparativ cu producțiile sale anterioare - Dongpo: Life in Poems, cea mai recentă creație a coregrafului Shen Wei, e prezentată pe scena teatrului de balet David Koch (de la Lincoln Center). Lucrarea este un omagiu adus marelui poet al Chinei, Su Dongpo (Su Shi), ce a trăit la începutul primului mileniu (1037-1101, în perioada dinastiei Song). Shen Wei construiește un foileton în șase episoade urmărind teme esențiale ale poeticii lui Dongpo, trecerea timpului, despre eroii nemuritori ai Chinei, iubirea, moartea, visul, exilul... Tablourile sunt introduse de versurile poetului desprinse din 12 poeme, care sunt proiectate, iluminate și caligrafiate dinamic pe cortina digitală ce încadrează spațiul de spectacol.

Realizată cu compania de dans China Oriental Performing Arts Group, spectacolul Dongpo: Life in Poems pare să împrumute atmosferic și scenografic din monumentalitatea baletului contemporan chinezesc, conferindu-i un pregnant iz comercial. Hieratismul se topește subtil în suprarealismul occidental, dar liantul integrator - elementul coregrafic - pare să nu-și atingă scopul, parcă sufocat de numărul excesiv de dansatori, de perfecțiunea și sincronismul mișcării sau de multiplele planuri ce configurează spațiul coregrafic, perturbând atenția și sensul estetic al compoziției.


Shen Wei trăiește la New York, unde a fondat compania sa de dans - Shen Wei Dance Arts (2000). Deopotrivă artist plastic (pictor și sculptor), Shen Wei își asumă arhitectura, scenografia și costumele creațiilor sale coregrafice, incontestabil originale. Lucrările sale au reprezentat de-a lungul timpului medii de abordare ale unui estetism statuar, decorativ, prin instalații de artă ce absorbeau, într-un Gesamtkunstwerk (Operă de artă totală - n.tr.) desăvârșit, muzica și dansul. Promovând artele vizuale și multiple instrumente de multimedia, Shen Wei gravitează între un baroc hieratic, un expresionism abstract și suprarealism, dar esențial compozițiile sale urmăresc coregrafic o linie minimalistă. Shen Wei își montează lucrările în spațiile neconvenționale din afara sălilor de spectacol, în hale de expoziție sau în săli de muzeu, unde interpreții dansează printre instalațiile de artă (la Muzeul Metropolitan - cu spectacolul Still Moving, sau în uriașa sală de antrenamente militare din Park Avenue Armory - cu spectacolul Undivided Divided, 2011).

O dimensiune notabilă a spectacolului Dongpo: Life in Poems este componenta muzicală. Tablourile poematice sunt acompaniate de muzică live, interpretată de Zhao Xiaoxia, o virtuoasă compozitoare și interpretă din Beijing, la Guqin - un gen de țiteră sau echivalentul lui koto (la japonezi). Guqin este un ancestral instrument de coarde (datând din 1000 î.e.n.), vehiculat în cercurile literare și erudite ale Chinei medievale. Câteva dintre dansurile de grup sunt însoțite de înregistrări reprezentând compoziții orchestrale și vocale semnate de Chen Qigang.

O suită de imagini picturale, proiectate pe același ecran volatil, anunță versurile lui Su Dongpo. Poemele se înscriu caligrafic ca inscripții ale gravurilor și picturilor - stampe cu peisaje ecvestre sau lacustre aparținând poetului Su Dongpo sau unui alt artist contemporan acestuia, Zhao Chang. Peisajul se completează cu tablouri ale pictorului Shen Wei - ce reconfigurează în tonuri de alb-negru naturile catharctice desprinse din vechile suluri chinezești.

Costumele - în concepția lui Shen Wei - se schimbă cu fiecare tablou. Sunt simple și monocolore în primele dansuri, evoluând către forme compozite într-o gamă pastelată de nuanțe, diferite pentru fiecare interpret.

Coregrafia este unitară, minimalistă, reliefată în pattern-uri circulare. Mișcarea brațelor e rotundă și fulgurată, a picioarelor e amplă și evazată. Limbajul coregrafic include mișcări compozite accelerate sau încetinite de Tai Chi. Diferențele de la un tablou la altul sunt mai mult structurale. Un solist, ce ocupă planul frontal și orizontal al scenei, deschide și închide compoziția oficiată de unul sau mai multe grupuri de dansatori ce se mișcă la unison sau în contrapunct (dacă sunt mai multe grupuri) pe un plan înclinat (în trepte) plasat în fundal. Arhitectura coregrafică e de multe ori prea încărcată, desfășurându-se pe mai multe nivele sau în puncte de fugă disparate ale spațiului, îngreunând gratuit receptarea.

Spațiul scenografic și decorul sunt integrate printr-un laborios complex de iluminare (Xiao Lihe). Pe rampa din fundal, în planul secundar, sunt proiectate hublouri ovale de lumină ce așază interpreții în icoane virtuale. Pe aceeași platformă înclinată, oficiază grupuri de balerini în compoziții escheriene, dinamice sau statuare. Grupurile statuare irizate de spectre de lumină trimit la tablourile lui Delvaux. În planul frontal, un dans solo definește condiția artistului sau a protagonistului sugerată de versuri.

Primul tablou deschide o vinietă în contraste alb-negru, în care se agită un personaj unduindu-și brațele în arce convolute. Prizonier în roba sa lungă, cu poalele strânse ca într-o cochilie, își mișcă doar trunchiul și brațele; pare o larvă ce se trezește la viață. În jurul lui, focarul de lumină mai deschide alte două vignete cu versurile lui Dongpo ce vorbesc despre trecerea timpului și visurile tinereții (de primăvară) ce nu lasă nimic în urmă. Brațele se mișcă când voalat, când spasmodic în consens cu acordurile de guqin. Unda de lumină dezvăluie Interpreta la guqin plasată pe podiumul din dreapta avanscenei. Mișcarea brațelor ei și a dansatorului din vinietă intră în rezonanță.

În actul doi, versurile lui Dongpo leagă memoria și istoria de eroii ei - ca singure prezențe ce transcend timpul. Eroii - dansatoare în costume roșii, mulate, translucide - survin pe rând din cuburi-piedestal, transparente, iluminate, pe care sunt desenate hieroglife cu însemnele eroismului. Coregrafia e amplă, repetitivă, mișcarea se propagă, ca un vânt, sugerând sinergia câmpului de luptă. În final, "eroii" încremenesc pe rând, fiecare în postura sa memorabilă, semn că vor rămâne nemuritori.

Tabloul al treilea este oniric, guvernat de o lună stranie și pregnantă. Poetul își descoperă iubita, decedată, la fereastră. Un somnambul ce bântuie geometriile scenei, în straiele lui largi, cu pași voalați, încetiniți, pare un Pierrot Lunaire schönberg-ian. Acordurile atonale și stridențele peisajului sonor conduc fluidul oniric al mișcării. Partitura muzicală cuprinde fragmente corale și vocale desprinse din Jiang Tcheng Tse - o compoziția a lui Chen Qigang, în stilul operei tradiționale chinezești, inspirată de versurile poetului Dongpo, scrise la 10 ani după moartea soției. Iubita alunecă lent ca spiritele pe axe paralele sau perpendiculare, dar drumurile ei nu se intersectează cu traiectoriile poetului. Ea poartă o pieptănătură și haine largi, drapate, în stilul dansatoarelor Tang, după cum unduirile sale tânguite dau cont de aceeași iconografie. Iubiții se multiplică în două grupuri de bărbați și femei răspândiți în câte trei rânduri pe planul înclinat din fundalul scenei, sugerând poate prelungirea sentimentului peste posibilele reîncarnări.

Tabloul al patrulea se desfășoară pe fondul unor stampe cu flori palide irizate de razele lunii, în acorduri surde de guqin. Versurile lui Dongpo vorbesc despre longevitate, trecerea timpului, moarte, despărțire și animism - despre bucuria regăsirii ființei în natură. Două solo-uri consecutive se cuplează ulterior într-un duet în care trupurile se rotesc în tandem, alunecă unul peste celălalt, aproape fără să se atingă. Un alt duet format din doi bărbați materializează versurile în care poetul lamentează pierderea fratelui. Apoi scena se aglomerează într-un peisaj suprarealist în care femeile călătoresc pe umerii bărbaților - vahană, cu rochiile lor drapate și poalele supradimensionate, prelungite mult peste înălțimea lor. Una dintre ele poartă o rochie nesfârșită ce trimite la femeile lui Klimt - o prezență statuară a cărei robă îl acoperă complet pe purtătorul ei. Interpusă între planul orizontal-frontal al scenei și platforma ridicată din fundal, stă imponderabil cu spatele la audiență. Trecerea timpului e sugerată linear de vehicule care traversează scena de la stânga la dreapta: un om ce trage o ricșă goală, apoi un altul pe bicicletă, pe trotinetă,...

În actul cinci, o scară arcuită face explicit tranziția între cele două lumi; planul real, al artistului și cel oniric. Două femei, plasate pe planul înclinat din fundalul scenei, dansează în hublouri de lumină care-și schimbă vag nuanțele. Alte patru oficiază în prim plan în mișcări schematice, în stilul dansurilor de la curtea imperială. O alta baletează expresionist, dintr-o excesiv de lungă mânecă Tang ce pare să absoarbă ca o pâlnie tot universul. O arhitectură dinamică, dimensionată de jocul de lumini, metamorfozează spațiul scenic. Timpul se derulează în acordurile tot mai ritmate ale compozițiilor muzicale la guqin, scena e străbătută de o pereche pe motocicletă și o femeie pe skate-board cu părul nesfârșit și răsfirat în unduirile mișcării.

Actul șase este introdus de un intermezzo plastic. O înregistrare video urmărește procesul creator - în lovituri ferme, scurte sau prelungite de penel, în ton cu suișurile și coborâșurile partiturii interpretate la guqin. Shen Wei reprezintă în tonuri de negru, alb, albastru și galben inefabilul nor de ploaie ce concentrează versurile ultimului poem: "I don't mind leading a life in a raincoat" (Nu mă deranjează să trăiesc o viață într-o haină de ploaie). Poetul adresează nepăsarea și îndrăzneala tinereții, animat de aceeași pasiune vizavi de ploaie și de strălucirea soarelui, în aceeași manieră în care pictorul (Shen Wei) adună în nor nuanțe întunecate de gri-uri, albastrul cerului și auriul razelor de soare - o imagine abstractă și condensată a ploii ca metaforă a călătorului neînfricat sau a tânărului temerar. Călătorul urcă în trenciul său de ploaie pe eresurile vieții - pe rampa în trepte - ca mai apoi să se multiplice în toți membrii companiei de dans, transgresând timpul și spațiul (precum Buddha când se ridică cu umbrela la cer în mii de forme echivalente). Coloristic, costumele lor par înmuiate în multicolorul nor de ploaie.

Fără a se înscrie în linia creațiilor de excepție ale coregrafului, Dongpo: Life in Poems reușește în câteva rânduri să evoce acea inefabilă și arhaică atmosferă a curții imperiale în care artele (dansul, caligrafia, muzica și poezia) se îmbinau firesc, cu o rafinată eleganță.