Sitges, 2013. Ziua 8. Ennui existenţial şi depresii

Ieri, 18 octombrie 2013, ca şi alaltăieri, 17 octombrie 2013, m-am trezit oftând şi pufnind la primul film, o dramoletă ieftină care încearcă din răsputeri să fie deşteaptă, proaspătă şi inovatoare. Retornados (sau The Returned) e o coproducţie spaniol-canadiană despre un viitor apropiat în care zombi sunt omniprezenţi. Diferenţa e că aceşti zombi nu sunt chiar zombi, aşa cum sunt prezenţi de obicei în accepţiunea populară, ci arată, se mişcă etc. fix ca o persoană normală. Pentru asta trebuie să se injecteze zilnic cu un lichid de culoare verde obţinut din măduva altor zombi (adică un Soylent Green pentru cei zombificaţi). Dacă nu se injectează la timp, devin inevitabil zombi pe care ii cunoaştem. Printre toate astea, se află undeva şi o poveste cretină despre opresiunea împotriva celor Întorşi, adică un fel de "Să comentăm social, zic!" şi o poveste stupidă de dragoste, cu personaje ireal de neverosimile şi care marchează toate clişeele din lista habituală a filmelor romantic-dramatice.

Şi pentru a se duce naibii toată karma, la următorul film m-am enervat şi mai tare. Algunas Chicas, adică.

O fetiţă urâtă îşi taie venele. Altă fetiţă urâtă o găseşte. Elipsă! O doamnă urâtă ajunge la casa de la ţară a unor prieteni. Elipsă! Se împrieteneşte cu fetiţa potenţial sinucigaşă. Urmează şi mai multe elipse, totul cu o muzică de fond incredibil de enervantă. Nu am avut suficienţi ochi să îi dau peste cap la asemenea preţiozitate mizeră, lipsită de orice coerenţă vizuală şi inducătoare strict de furie.

Slavă Domnului că următorul film a fost I aiona epistrofi tou Antoni Paraskeua, adică The Eternal Return of Antonis Paraskevas, debutul in lungmetraj al Elinei Psykou! Atonis Paraskevas ajunge la un hotel abandonat, dar, altfel, în perfectă stare. În primele zile, îl urmărim încercând să gătească spaghete moleculare. Apoi, aflăm dintr-un reportaj TV că un faimos prezentator a dispărut, fiind posibila victimă a unei răpiri. Prezentatorul se numeşte Antonis Paraskevas. Practic, toată povestea lui Antonis e creionată prin aceste reportaje TV, în timp ce personalitatea lui se creionează prin ieşirile nevrotice pe care le are acesta. Astfel, Antonis de la TV este un om adulat de mulţi, însă cam ieşit din vogă, pe când adevăratul Antonis este un bătrân deprimat, cu tendinţe paranoice, grandoman din cale-afară, dornic de reafirmare pe firmamentul celebrităţilor. Şi ar face orice pentru asta, inclusiv, iată, să-şi însceneze răpirea. Pe măsură ce filmul se scurge, Antonis devine din ce în ce mai insuportabil şi scârbavnic.

Plin de umor negru, The Eternal Return of Antonis Paraskevas include şi un foarte candid moment muzical, în care Antonis preia hit-ul (?) Me Olvidé de Vivir al lui Julio Iglesias. Musai de văzut.

Aşa cum se cade, noaptea s-a sfârşit cu vampiri. Şi nu orice fel de vampiri: Tilda Swinton, John Hurt si Tom Hiddleston. Evident că e vorba despre Only Lovers Left Alive, noul film al lui Jim Jarmusch, un regizor care mă lasă rece de obicei. Only Lovers Left Alive e mai mult un tribut cu muzică sublimă adus muzicienilor deprimaţi decât un film cu vampiri în adevăratul sens al cuvântului.

Tilda Swinton, impecabilă şi sexy ca întotdeauna, trăieşte în Tangiers. John Hurt, prieten bun, îi face rost de sânge sănătos, într-o epocă în care "zombi" (aşa cum îi numesc vampirii pe oameni) şi-au contaminat până la extreme lichidele interne. În Detroit, Tom Hiddleston scapă de mantia şi manierismele lui Loki din Avengers şi face un rol excelent de muzician deprimat, hipster până la culme, atins de maxime preţiozităţi intelectuale - undeva prin zona Jim Morrison meets Robert Smith meets Carlo Gesualdo.

Adam (Hiddleston) trăieşte, vorba vine, pentru muzică, însă nici aceasta nu îl mai satisface, astfel că prin intermediul lui Anton Yelchin face rost de un glonte de lemn. Eva (Swinton) porneşte degrabă spre Detroit pentru a-şi scoate matusalemicul soţ din depresie. Inevitabil, se trezesc pe cap cu Ava (Mia Wasikowska), sora Evei, care-i aduce pe noi culmi ale exasperării. Un film îmbibat de fum de ţigară, de peripluri nocturne, de trimiteri la tot felul de puncte din cultura pop şi, mai ales, îmbuibat de umor negru, Only Lovers Left Alive nu este rateul la care mă aşteptam, ci din contră. Un studiu în cheie neagră despre ennui existenţial şi tristeţea de a fi viu.