Leonizi şi Efimiţe - Leonida Gem Session la FNT, 2013

În cea mai recentă carte a sa, Dragul meu turnător, Gabriel Liiceanu descrie cu lux de detalii şi de documente felul în care Securitatea îl urmărea în cele mai mici amănunte în anii '70. Dincolo de grozăvia actului în sine, uimeşte amploarea operaţiunii şi tendinţa patologică de a umple de semnificaţie cele mai banale gesturi ale urmăritului. Există, bunăoară, o adevărată obsesie a securiştilor privitoare la sacoşele sau genţile pe care Liiceanu le poartă de colo-colo în activităţile sale cotidiene (mers la piaţă, la serviciu, la întâlniri cu prietenii). Sacoşa, obiectul opac al cărui interior poate adăposti orice, de la o pâine şi un kil de roşii până la documente dintre cele mai periculoase pentru orânduirea de partid şi de stat, devine un obiect de cult în România materialistă a acelor ani.
 
Sacoşa este şi laitmotivul porţiunii de debut a Leonida Gem Session, unicul spectacol al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj aflat în selecţia FNT 2013. În plin an Caragiale (piesa şi-a avut premiera în 2012), Gábor Tompa şi vechiul său colaborator András Visky realizează, pornind de la textul-bijuterie Conu' Leonida faţă cu reacţiunea, un spectacol cu un mesaj de o violenţă fără precedent în repertoriul ultimilor ani al excepţionalei trupe clujene. Pornită din miezul blocurilor mizere ale anilor '80, din urechile setate să asculte cea mai mică mişcare a vecinului şi din gurile pregătite să raporteze cea mai vagă adiere de sacoşă, Leonida Gem Session e o fabulă crâncenă în care nerozia fudulă a cetăţenilor de bloc impecabil reprezentaţi de duo-ul Leonida (András Hatházi) - Efimita (Zsolt Bogdán) face un mix sinistru cu cretinătatea instituţională a Securităţii atot-ştiutoare.
 
Leonida şi Efimita trăindu-şi delirul într-un apartament optzecist împânzit de microfoane ce hrănesc pixurile funcţionarilor-ascultători, iată o idee artistică ce face cât o carte groasă de istorie contemporană! În rolul Saftei, slujnica aşteptată să facă focul matinal, îl regăsim, inevitabil, pe tovarăşul ofiţer (Miklós Bács), demnul reprezentat al instituţiei chemate să slujească poporul de leonizi şi efimiţe. Nici că se putea o mai fidelă reprezentare a realităţii supra-realiste pe care am trăit-o şi pe care unii dintre noi încă o mai trăiesc.
 
"Am venit să fac curat!". Cetăţeni şi securişti, personaje de Caragiale şi personaje de Tompa (regizorul spectacolului), cu toatele încremenesc. O femeie de serviciu (Kati Panek) tocmai a apărut pe scenă. Cu mop de ultimă generaţie, cu halat albastru şi cu vorbele de mai sus. Tacticoasă, îşi începe treaba. Cin' să fie, cin' să fie? Ce personaj, ce eveniment a încercat, cândva, să facă un pic pe curăţenie pe meleagurile astea?
 
În ultimul volum de Orbitor, Cărtărescu îşi imaginează Revoluţia ca pe o femeie uriaşă călcând apăsat asfaltul Bucureştiului. La Tompa şi Visky, Revoluţia e o biată femeie de serviciu. Ambele personaje sfârşesc la fel: violate 100% în toiul unui mare chef. Cu muzică, cu grătărel, cu tot ce trebuie ca să fie frumos.