Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Solitaritate

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Pururi singuri, înfăşuraţi în tricolor - Solitaritate la FNT, 2013


noiembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Actorii teatrului Radu Stanca din Sibiu au participat la Festivalul Naţional de Teatru 2013 cu un spectacol realizat de Gianina Cărbunariu, Solitaritate, jucat la Teatrul Naţional din Bucureşti, pe 29 şi 30 octombrie 2013.

E greu să vorbeşti despre o astfel de piesă fără să-ţi vină în minte atmosfera operelor lui Caragiale, atât de familiară, şi totuşi mai greu de digerat atunci când întâlneşti ironia dincolo de comicul de situaţie. Piesa Gianinei Cărbunariu este, în acest sens, un protest artistic susţinut prin două căi de comunicare specifice: ironia şi comedia.

Titlul spectacolului anunţă un joc semantic care va urmări piesa până la final, mai precis, intersectarea a doi termeni în opoziţie - solitar şi solidar - care dau startul poveştii. Motivul dublului este regăsit şi la nivelul naraţiunii, care îndeamnă privitorul să urmărească două planuri: cel al cetăţenilor în societate, şi metafora sa cunoscută, scena şi actorii săi. Însă metafora nu este utilizată până la capăt, căci până şi contextele fac cu schimbul, iar personajele redevin actorii în carne şi oase care ne captează atenţia pe scena Teatrului Naţional.

Regizoarea Gianina Cărbunariu pune în scenă acea latură a societăţii noastre spre care tindem să închidem ochii, resemnaţi. În piesa ei, marele zid creşte şi dezbină libertăţi, drepturi, identităţi. Un zid pe care cu toţii l-am construit umăr la umăr sau, mai bine zis, l-am sudat cu indiferenţa spectatorilor pasivi.

Problemele curente sunt întinse toate pe această scenă şi servite de către cei din sală: demagogia, discriminarea minorităţilor, dublul standard din discursul politic, credinţa compromisă, etc. Toate disfuncţiile societăţii româneşti par să încapă în chenarele infinit lărgite ale marilor simboluri naţionale: crucea şi tricolorul.

Scenele la care asistăm pe de scaunul spectatorului ne sunt familiare: un discurs electoral care nu transmite nimic, un fragment de violenţă domestică scăpat de sub controlul aparenţelor unei familii civilizate, înmormântarea unei artiste cu rigorile ritualului care înlocuiesc, de multe ori, trăirile autentice, portretul unei familii dezbinate din lipsa solidarităţii.

Deasupra fiecărei scene avem această balanţă semantică în care cuvintele solitar şi solidar alternează pentru ca noi, privitorii, să le cântărim cu minţile şi să stabilim greutatea cea mai mare.

Piesa Gianinei Cărbunariu e despre acea Românie pe care o ştim cu toţii dar pe care, uneori, ne e greu să o conştientizăm. Atât de greu încât unii renunţă să o mai facă vreodată. Naraţiunea este una a denunţării, a scoaterii în faţa privitorului a unor aspecte din realitate care ne propulsează într-o luptă surdă a identităţii naţionale, protejând idealuri care, lipsite de conţinut, ne lasă singuri şi lipsiţi de apărare. Şi pentru că aluzia la Grecia Antică nu e întâmplătoare, spectacolul Solitaritate reuşeşte să contureze artistic hybris-ul patriotic ce prevesteşte, ca-n tragediile antice greceşti, prăbuşirea eroului.




 Toate articolele despre Solitaritate
 Toate articolele despre Festivalul Naţional de Teatru, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer