De multe ori relaţia dintre criticul de film şi regizorul al cărui film este analizat e una ingrată. Dacă uneori la ficţiune intenţiile regizorului pot fi confundate, interpretate după chei greşite sau după chei existente în film în mod involuntar, la experimental probabilitatea ca interpretarea filmului să se plieze în totalitate pe viziunea iniţială a regizorului este extrem de mică. Cum nu există o definire clară a experimentalului, cei care se aventurează să filmeze astfel de proiecte îşi asumă riscul receptării multiple, al unei distorsionări de gradul II a spectatorului asupra experimentului care era deja un tip de distorsionare. Experimentalul este, în sine, un paradox. El nu necesită coerenţă sau sens, totuşi are, căci, deşi nu i se pot impune vreun fel de condiţii, i se impune un scop, iar comunicarea acestui scop este dependentă măcar de sens, dacă nu şi de o anumită coerenţă. Contextul nu i se poate indica clar, iar ideea pulsează undeva printre imagini, dar nu are un contur continuu, ci este disipată în mici celule care se îmbină cu forma, explorată în fel şi chip. Dacă la întrebarea Ce este sau ce ar trebui sa fie experimentalul? s-ar putea da un răspuns, experimentalul n-ar mai fi experimental, ar deveni altceva.
Competiţia internaţională de la BIEFF pune accentul pe diversitate, scurtmetrajele variind de la o apropiere faţă de fotografie şi videoclip (Hotel California - Noblesse Oblige) la o sugestie de mocumentary (Apes as Family), trecând prin exerciţii de glamour grotesc (Matriarch) şi de natură feminină uşor sinistră (The Capsule) sau prin minimalism ritualic (Sic Transit Gloria Mundi). Ceva mai narativ este Rivers Return, un fel de tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte ritmică, emoţională, o definiţie a iubirii şi a naturii umane. Filmat numai la plan general, Mountain In Shadow e un foarte lung cadru cu o pârtie de schiori ce pare un şevalet pe care se pictează live, în timp ce lumina începe să pălească până la momentul în care schiorii apar noaptea, ca lumini roşii ce coboară în spirală de-a lungul întunericului abrupt.
Combinatorica festivalului şi, în acelaşi timp, natura experimentalului nu lasă loc pentru identificarea vreunei tendinţe, însă pentru un cineast in devenire, vizionarea tuturor acestor posibilităţi de îmbinare a tehnicilor cinematografice, plastice şi sonore, de abordare a subiectelor absurde, sau a truismelor, de nouă expunere a efectelor vizuale, de compunere şi descompunere a cadrului, de provocare a senzaţiei dorite asupra spectatorului nu pot fi decât o şansă de compunere, aproape involuntară, a unui propriu experimental subconştient, care va duce, poate, într-o zi, la o proiecţie pe marele ecran, chiar în cadrul Bieff-ului.