Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2013

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Avanpremierele BIEFF, 2013 (V): Miracolul cinematografic portughez


decembrie 2013
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Departe, în vis - Land of My Dreams

În 2012, tânărul Yann Gonzalez prezenta, la festivalurile de scurtmetraje, un film mut, Nous ne serons plus jamais seuls, turnat în Super 18, alb-negru, cu o energie adolescentină. În 2013, cineastul a revenit cu Land of My Dreams, împrumutând titlul dintr-o melodie. Filmul are un ritm senzual şi e aproape hipnotic.

Tânăra Bianca (Julie Brémond), o blondă cu alură serafică (desprinsă parcă din peliculele lui Brian de Palma) va călători din Lisabona spre Porto - ghidată mereu de versurile unui obsedant cântec. După o perioadă îndelungată în care au stat departe, tânăra se reîntâlneşte cu mama sa (Paula Guedes), demarând un "proiect artistic". Cele două femei încearcă să recupereze timpul pierdut, realizând împreună un show burlesque. Blonda Bianca, costumată mereu în culori acidulate (roşu senzual), ratează o iubire c-un tânăr localnic, fiind împinsă mereu de bruna sa mamă spre altfel de "vise".

Bazat pe conversaţiile din spatele uşilor închise dintre mamă şi fiică, filmul se deschide către cele patru vânturi cu show-ul incredibil al Biancăi. În fiecare noapte, tânăra captivează grupuri mici de săteni portughezi, care fierb laolaltă cu fanteziile. Cele două femei utilizează mijloacele unui striptease ambulant, pe fundalul unor iubiri imposibile şi al unor fantasme deranjante (realizatorul adaugă şi ceva accente erotice de natură incestuoasă).

Yann Gonzalez are stilul său personal, în care basmul se ciocneşte cu luminile de neon, iluminând pe un fundal roşu-kitsch. Perdelele prăfuite din cinematograful vechi de cartier devin cortină pentru spectacolul în care este celebrat trupul, redescoperit după ce a fost deposedat de originalitatea sa, până la punctul de a deveni un "rol" într-o lume a dorinţelor. Cele două femei par să-şi dorească să evadeze dintr-un univers macho.

Ambiţia filmului & cântecului este de a epuiza trupul prin sunet şi mişcare, de a distruge anumite sentimente prin şoaptele melodiei. Yann Gonzales leagă cinema-ul de muzică, exprimând particularitatea gustului său pentru acest artificiu de tip oniric. Cineastul realizează o melodramă senzualistă, în care citează artişti precum David Lynch (filmele cu tentă erotică din anii '70) şi alte surse ale iconografiei pop, demonstrând că "artificiul este însăşi natura cinema-ului".


Regia şi scenariul: Yann Gonzalez
Distribuţia: Julie Bremond, Paula Guedes, Eurico Cardoso, Hugo Alfredo Gomes, Luís Filipe Rodrigues
Operator: André Tentúgal / Montaj: Thomas Marchand / Muzica: Anna Domino, Grouper, Julia Holter / Sunetul: Isabel Dias Martins, Damien Boitel, Pedro Adamastor / Producător: Dario Oliveira / Production: Curtas Metragens CRL, M83 Productions, Sedna Films


Treptele iubirii - What My Love Must See

Realizatorul François Bonenfant aduce în faţa spectatorilor un tânăr "rătăcit" pe unul dintre acoperişurile Lisabonei, aproape de Tagus. Cadrul este destul de romantic, pe fundal se vede imensitatea mării şi, de undeva, de la un radio, se insinuează o melodie languroasă. Relaţia directă, aproape senzuală, dintre bărbat şi camera de filmare seduce imediat privitorul. François Bonenfant propune un dialog inedit şi emoţionant.

Bărbatul pierdut în contemplaţie narează o istorie a iubirii. În lumina caldă a dimineţii, el aminteşte de fiorii dragostei atunci când speranţele capătă contur. Apoi, sub soarele somnolent al amiezei, îndrăgostitul oferă totul cu faţa scăldată deplin de lumina arzătoare. Vocea lui capătă gravitate şi trupul său pare gata să se ofere celui care îl filmează. Pe măsură ce lumina dispare, bărbatul devine mai distant, el trebuie să plece. Momentele unei singure zile amintesc, în What My Love Must See, etapele unei iubiri - primele sclipiri ale dragostei, primii fiori ai iubirii, dar şi îndepărtarea persoanei adorate, atunci când se topeşte în imensitatea lumii.

Modificarea subtilă a percepţiei asupra aceleiaşi imagini păstrează amprenta poveştii de iubire, dar relevă şi elementele esenţiale ale limbajului filmic. Intensitatea iubirii creşte şi descreşte odată cu muzica şi lumina din cadrul natural filmat. Vocea caldă şi lumina blândă învăluie spectatorul, iar nostalgia şi dorinţa se furişează discret în inima privitorului. Această "cartão-postal" vivantă este o subtilă ecuaţie poetică despre cinema, un cinema "anti-Hollywood". Dialogul vizual minimalist demonstrează că cinema-ul, ca şi iubirea, poate supravieţui şi fără mult artificiu. Spectatorul reţine cu uşurinţă invitaţia bărbatului de a pleca "să se nască, să trăiască, să descopere lumea, să vadă apele râurilor curgând şi să asculte păsările cântând".


Regia şi scenariul: François Bonenfant
Distribuţia: João Vieira Torres
Operator: Rui Poças / Montaj: Mathias Bouffier / Muzica: Cartola / Candeia / Sunet: Vasco Pimentel, Hugo Leitão / Producător: François Bonenfant


În intimitatea cuplului - Within Walls

Within Walls
, în regia semnată de Tânia S. Ferreira şi Gonçalo Robalo, analizează rutina domestică a unui cuplu burghez doar prin urmele pe care aceştia le lasă. Tendinţa antropologică se strecoară în acest program, prin filmarea exclusiv a trupurilor (chipurile nu vor apărea pe ecran) a două persoane ce-şi duc traiul în interiorul unei case.

Realizatorii folosesc cadrul de filmare ca pe o pânză pe care sunt expuse urmele existenţei personajelor, acestea reuşind, într-un final, să le definească identitatea. Spaţiul utilizat este apartamentul celor două persoane, iar încadratura folosită este exclusiv cea a planului detaliu.

Pe ecran, sunt proiectate lumini şi umbre, culori, piele, apă, sunete, obiecte de uz casnic sau mobilier, torsuri adormite sau în mişcare. Din păcate, acest tip de limbaj radical poate duce la o limitare / oboseală vizuală, neputând fi utilizat prea mult timp. Astfel, prin imagini aproape tactile, se creează un dialog între cuplul de pe ecran şi spectator, cel de pe urmă devenind, practic, părtaş la evenimentele din viaţa cuplului. Pereţii apartamentului păstrează povestea vieţii celor care îl populează.

"Odiseea" rutinieră a celor doi dintre zidurile locuinţei poate fi a oricărui cuplu, de oriunde. În banalitatea cotidiană à la James Joyce, filmul Within Walls pendulează între o poetică senzorială a spaţiului şi o investigaţie clinică a acestuia.


Regie, scenariu, montaj, producţie: Tânia S. Ferreira, Gonçalo Robalo
Distribuţie: Maria Simões, Fernando Nunes
Operator: Gonçalo Robalo
Sunet: Tânia S. Ferreira


Hotarul nestatornic - Wild Haggis
(Premiul pentru Cel mai Bun Scurtmetraj în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs, Cannes 2013)

Un puşti de zece ani se confruntă cu "greutăţile" vieţii dintr-o tabără de vară. Nu pare a fi prea uşor să te ignore fata "inimii tale" ori să îţi vezi dormitorul vandalizat de gaşca celor mai mari. Adesea, traiul într-un mediu "concentraţionist" - în care poantele colegilor, pedagogul glumeţ, karaoke, bingo şi rugăciunile update - devine de nesuportat. Din fericire, există pădurea, locul în care se poate scăpa de agasanta viaţă de tabără. Acolo, eroul filmului descoperă, într-o noapte, o creatură sălbatică misterioasă, care devine prietenul lui imaginar. Bizara creatură pare să-i confere puterea de-a trece cu uşurinţă peste obstacolele de care se izbeşte în fiecare zi.

Wild Haggis redă o viziune ludică şi inedită asupra imaginarului copiilor. Regizorul-scenarist João Nicolau se întoarce către universul şi logica infantilă căci, în fond, cinematograful îşi consolidează forţa prin fantezie şi imaginaţie, ca într-un ritual. Personajul central al peliculei Wild Haggis se sustrage lumii concrete şi rezonează perfect cu cinema-ul. În ritul de trecere spre nouă etapă a vieţii, este însoţit de acest personaj-cheie.

Împletind o reprezentare plină de umor a vieţii de zi cu zi a taberei, cu tărâmul fantastic din imaginaţia băiatului, João Nicolau creează un basm modern plin de farmec. Bizara creatură din pădure / imaginaţie se situează pe hotarul nestatornic dintre copilărie, ingenuitate şi superstiţii. Ca un fel de Erlkönig, acest personaj iese (mereu) din tipare şi îl ajută pe băieţel să depăşească graniţa fragilă dintre pubertate şi adolescenţă şi, totodată, devine o reprezentare exponenţială a imaginarului colectiv (ca şi cinema-ul).


Regie şi scenariu: João Nicolau
Distribuţie: Ana Sofia Ribeiro, Isabel Portugal, Paulo Duarte Ribeiro, Pedro Leitão, Tomás Franco
Operator: Mário Castanheira / Art Director: Bruno Duarte / Montaj: João Nicolau, Telmo Churro / Muzica: Eels, Mariana Ricardo / Sunet: Vasco Pimentel / Producător: Luis Urbano, Sandro Aguilar.




 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de Film Experimental BIEFF, Bucureşti, 2013


0 comentarii

Spacer Spacer