decembrie 2013
Zic Zac
În doar o oră şi zece minute, doi tineri şi un DJ cu mixerul lui reuşesc performanţa de a spune povestea rătăciţilor de prin cluburile, cafenelele şi pub-urile de pretutindeni, începînd cu ritualul agăţării unul de celălalt şi sfîrşind cu momentul scufundării în spaimele şi singurătăţile care i-au scos pe uşă afară. Odată cu derularea poveştii, autorii ei mai reuşesc o performanţă, aceea de a crea un spectaculos mixaj între teatralitatea dansului şi dinamismul teatrului. Altfel spus, teatrul este pus în ritm, şi ce ritm! Este ritmul respiraţiei a doi tineri ale căror trupuri sunt făcute pentru dans, pentru dragoste, pentru viaţă.

Unul dintre regii timpului nostru este DJ-ul, cine intră în spaţiul său de manevră dansează precum i se mixează. Aşa se întîmplă şi cu cei doi tineri din Zic Zac, Andrea Gavriliu şi Ştefan Lupu, dar şi cu spectatorii care păcătuiesc alături de ei, sorbindu-i din priviri. Aşadar, întregul spectacol, cu dansatorii şi spectatorii lui, stă sub semnul artei de a mixa - totul este un mixaj, de la titlu, Zic Zac, un hibrid lingvistic a cărui rezonanţă se confundă cu zigzag, pînă la muzicile şi fazele teatrale prin care DJ-ul / Gabriel Costin îi trece pe cei doi tineri, aşa cum, în procesul mixării, un sunet este trecut peste altul şi sunt egalizate sonor pentru a se completa reciproc. La un comic joc al mixării sunt supuse şi puţinele replici dintre protagonişti, scena în care unul zice şi celălalt zace lasă în urmă cîteva proverbe haios şi graţios suprapuse, care-i deschid şi spectatorului pofta de a-şi remixa înţelepciunile ce-l bîntuie.(am încercat şi eu acasă, vă avertizez că exerciţiul mixării de înţelepciuni trebuie precedat de o serioasă documentare, altfel nu rîde nimeni).

Teatru-dans, ca formulă de artă autonomă, a devenit terenul pe care mulţi pretind că experimentează, inovează şi iluminează lumea noastră teatrală, dar rar se întîmplă ca trupurile dansatorilor să pună cu adevărat stăpînire pe spaţiul de joc şi să-l transfigureze teatral. Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu şi micuţa lor echipă par a fi făcut Zic Zac-ul doar din dorinţa, pură şi simplă, de a intra în ritmul teatrului contemporan - un teatru dominat de erotism, de corporalitate, fizicalitate, expresivitate, muzicalitate şi de la care pleci şi cu o revelaţie: DJ-ul, acest rege funky al spaţiilor ce-i adăpostesc pe toţi fugarii de propriile spaime şi singurătăţi, este de fapt un animal ciudat, asemeni mixerului său dotat cu multe butoane-toane-şi jucărele capcane, un animal capabil a ne mirosi fiecăruia clipa muzicală şi a ne controla respiraţia, mixînd-o cu respiraţiile celorlalţi. Eu cu revelaţia asta am plecat spre casă şi cu bucuria de a fi respirat, puţin peste o oră, în ritmul unui teatru pe care l-am resimţit cu adevărat contemporan cu clipa mea muzicală.

De: Andrea Gavriliu Regia: Andrea Gavriliu Cu: Andrea Gavriliu, Ştefan Lupu, Gabriel Costin

0 comentarii

În programul cultural

Online, click aici
26.11.2020 pînă la ora 16,00

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus