Din capul locului, cred că îndrăgitul actor greşeşte, generalizând. Nu toate filmele româneşti recente "vând" mizerii şi urâţenii şi, oricum, ele nu sunt pe placul chiar tuturor. Nici în "acel Apus" (ori în celelalte puncte cardinale) şi nici acasă. Iar publicul occidental - acela care e interesat şi de world cinema, nu doar de blockbusters made in the USA - nu este chiar atât de nefamiliarizat cu exoticele "petele de culoare" pe care cinematografia românească, prin filmele ei premiate în ultimii ani, le-ar fi transformat în valută forte. Dacă în privinţa mizeriei şi urâtului, actorul are dreptate când e vorba de filmele româneşti din anii '90 (unele din ele participând atunci la competiţii internaţionale, în general fără succes), altfel stau lucrurile cu "exotismul" din filme ca Occident, Moartea domnului Lăzărescu, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile, A fost sau n-a fost?, Poliţist, adjectiv, Medalia de onoare, Crulic, Amintiri din Epoca de Aur, După dealuri sau Domestic - pentru a nu aminti decât o parte din izbânzile "noului cinema românesc". Aşa-zisul exotism care li s-ar putea imputa ţine, din contra, de o anume cuminţenie şi curăţie a privirii, de o viziune regizorală foarte bine articulată şi neresentimenară care ştie să cearnă, să transfigureze "mizeriile" şi "urâtul" (dar şi banalul) din realitatea cotidiană.
Pe de altă parte, lumea din filmele în care a jucat Marin Moraru în ultimii ani (când a apărut "noul val" pe care îl încriminează) nu ar trebui să mai surprindă pe nimeni - în ţară sau, de când s-au deschis frontierele, în lumea largă - prin "exotism" şi "pete de culoare": Inimă de ţigan, Regina, Aniela, Iubire şi onoare. Toate seriale cu largă audienţă la publicul amator de can-canuri, de senzaţional, de "pete multe, răutăţi şi mici scandale".
Marin Moraru